Antimaterie e un flux colectiv care dă o voce dizidenților față de dogma obligatorie a zilei; una impusă din ce în ce mai autoritar de oligarhia așa zis tehnocrată în efortul de a nu pierde puterea dobândită în afara mecanismelor democratice reale. Fluxul e gândit pentru a fi ușor de citit și ușor de actualizat de fiecare contributor în parte. E construit pe o platformă fiabilă și rapidă, găzduit distribuit și fără nici un adaos inutil, cum ar fi imaginile ilustrative și publicitatea. Importante sunt ideile iar principiul fundamental e unul singur: libertatea opiniei.
26 ianuarie
Memoria trebuie să fie perfectă. Evidența pare negreșit contrarie: uităm mereu, spontan sau oportun, întreținând deliberat sau instinctiv igiena vieții noastre cerebrale și, foarte adesea, echilibrul celei morale. În mecanica noastră mentală, anamneza și uitarea își caută mereu punctul optim de echilibru, din ce în ce mai precar - acum știu - pe măsură ce înaintezi în vârstă. În egală măsură, memoria perfectă e un sine qua non al justiției definitive: nu poți trece prin Judecată, decât dacă îți amintești - granular!
Mi se pare că nu m-am exprimat suficient de limpede într-o serie de postări despre Călin Georgescu pe Facebook, încât lumea a tras concluzii greșite din ele. Unul din motive pare a fi presupunerea că anumiți termeni au același înțeles pentru toți. Mi-e destul de clar că nu au, așa că lămurirea lor ar putea fi utilă.
1. Sistemul Ceea ce numim “Sistem”, fie în România, fie aiurea prin Comisia Europeană, fie în America, nu e o organizație monobloc cu un singur punct de comandă, precum Partidul Comunist Chinez.
20 ianuarie
Nimic nu seamănă mai mult cu resemnarea decât încrederea oarbă în Providență. Nimic nu e totuși mai diferit.
21 ianuarie
Scolasticismul în teologie e, îmi vine să spun, un simptom al secularizării. E încercarea, sau doar tentația, de a înghesui noutatea Evangheliei în cadrele prefabricate ale rațiunii, conceptelor, culturii. Am în minte ceva foarte specific: pretenția că Biserica ar avea doar 7 taine: Botezul, Mirungerea, Pocăința, Euharistia etc. E în rotunjimea acestui “șapte” ceva care nu mă convinge.
Trump a trecut neîntîrziat la anihilarea democrației iar America a ratat șansa de a opri crima. Eroarea americană e cu atît mai impardonabilă cu cît remediul salvator era la îndemînă. El a fost folosit energic, strălucit și exemplar de statul român care a pus capăt derivei și a împiedicat alunecarea în dictatură. Înuși, Thierry Breton, un eminent practician european al democrației, a aplaudat expert rețeta românească și a recomandat-o expres altor state pîndite de hidra totalitară.
14 ianuarie
Revin la tema credinței. E mai întâi cea naturală, la care ajungi privind cu atenție cele ce se văd și gândind până la capăt cele ce se pot gândi. O spune Apostolul Pavel mai bine decât mine: “Pentru că ceea ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu este cunoscut de către ei; fiindcă Dumnezeu le-a arătat lor; cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi…”.
5 ianuarie
Credința e, desigur, un dar, însă nu neapărat așa cum s-ar putea crede. Nu e, așadar, un cadou, o bucurie eventual neașteptată și categoric memorabilă. Când intervine, credința frânge brutal viața ta în două, între un “înainte” și un “după”. E, dacă vrem, ca meteoritul din sculptura lui Cattelan care-l zdrobește pe Ioan Paul al II-lea. Am simțit-o în viața mea, în care credința a intrat fără să o fi căutat anume, ca o catastrofă incidentă.
Propunerile radicale cu care Elon Musk și Vivek Ramaswami - cei doi Super Guru multi-tehno-Leonardești ai Americii - vor să oprească declinul sînt fantastice și suferă de un pragmatism naiv. Musk și Ramaswami cer, pur și simplu, un transplant de creier. Temeritatea science-fiction a remediului nu face decît să sugereze că America e, într-adevăr, la granița cu propria anulare. Și, cum se știe, granițele nu mai sînt punctul tare al Americii.
2024 a fost un an bun. Poate cel mai bun după 1989. La fel ca 1989, 2024 a adus, tot către sfîrșit, o clarificare. Dacă în 1989 am aflat că democrația e bună, în 2024 am aflat că democrația nu e bună. Verdictul e clar și întemeiat pentru că vine de la cei ce știu. De la lumea bună, civică și educată, cel mai influent grup în societatea românească. Asta ar fi de ajuns pentru a închide discuția.
29 decembrie
După mine, conservatorismul presupune o anumită relație cu timpul, nu doar cu tradiția. Sigur, o înclinație conservatoare dă o preferință indiscutabilă soluțiilor probate prin timp, plecând de la premiza că doar lucrurile testate cu succes au supraviețuit eroziunii naturale a vremii. Civilizația, în fond, se compune din miliarde de gesturi, unele elaborate, altele simple, pe care decidem să nu le improvizăm spontan, ci să le repetăm așa cum le-am învățat (sau cum “le-am pomenit”).
Am auzit surprinzător de multă lume dezamăgită de “Anul Nou care n-a fost”, așa că l-am văzut cu așteptări minime. A fost o surpriză: am râs de multe ori și de multe ori mi s-a pus un nod în gât. La final mi-a venit să plâng, deși știam bine că nu așa au stat lucrurile. Singura mea obiecție e legată de personajul fals al actriței “dizidente”, aici pot fi de acord cu critica.
