Democrația – abuz în familie

Dacă vă mai aduceți aminte cumva de promisiunile dezrobirii prin acces instantaneu la cunoaștere și dacă sperați, mai departe, să fiți înoblilați-troieniți de avalanșa pusă în mișcare de corporațiile libertății digitale, veți fi, probabil, dezamăgiți. Conglomeratul Big Tech are alte planuri. Nu polifonia ci refrenul repetitiv-colectiv. Nu dezbaterea onestă ci consimțămîntul automat. Semnele sînt clare și relansează, în forme vechi și ipocrizie turbo, cenzura. Aparatura de nivelat zgomotul lucrează. Însă alcătuirea sistemului rămîne, în continuare, prost înțeleasă. 

Toată lumea se uită la zurbagiii care agită străzile și impun noul catehism revoluționar: rasism, rasism și iar rasism. Și totuși: chiar așa, dintr-o dată și de capul lor? 

Evident, în prima linie, lucrează, fizic, falanga neo-marxistă. BLM și Antifa ne lămuresc prin foc, pară și șantaj cum anume se poate opera cu instrumente marxiste recalibrate. Lupta de clasă a fost înlocuită de anti-rasism. Istoria nu mai e istoria luptei de clasă ci, amendînd termenii lui Marx, cu istoria opresiunii albe. Capitalismul e discreditat, biologic, de culoarea pielii. Exploatarea lumpenilor se cheamă, acum, opresiunea istorică a femeilor (cu precădere de culoare) și a minorităților rasiale, sexuale etc – la comandă, după capacitatea de producție a teoreticienilor mișăcării. Din iconografia marxistă au dispărut baroasele, roțile dințate și proletarii cu mușchi de piatră. În locul lor au apărut, cucrucbeul polisexual, identitățile reprimate și omul Vitruvian al lui Leonardo, reîntrupat într-un corp afro-exotic flancat de steaguri roșii. Nu se mai spune Socialism ci Socialism Democratic. Am scăpat de Dracul și am dat de odrasla lui dragă. Terminologia e adusă la zi dar principiile și logica sînt intact-marxiste. Iar ce e marxist se poate numi post- sau neo- , fără să-și piardă esența. 

Problema e că anarhismul american și occidental al anilor noștri stă pe o escrocherie: trupa care ia cu asalt civilizația occidentală nu e exterioară și nu se manifestă din opoziție ci e, deja, la putere. Nu vorbim de pleava care se agită în stradă sau de armatele de intelectuali re-educați și oportuniști livrați de universități. Vorbim de cei ce sînt cu adevărat la putere, într-un sistem compact, etanș, înzestrat cu surse nelimitate și deținător al ”producției” de opinie și comunicare. 

Acest ”colectiv suprem” a fost numit ”clasă administrativă”, ”clasă conducătoare” și ”nouă elită americană”. E folositor să lucrăm cu termeni mai preciși. Formula ”Big Tech” acoperă bine noua coagulare profesională, tehnică și financiară care conduce America și dispune abil de plăieșii mișcărilor progresiste. Acest conglomerat adună moral, financiar și prin legături de familie-clan mari secțiuni ale platoului Sillicon Valley – Wall Street – Academia. Capacitatea aparatului e, pracitc nelimitată. În cuvintele lui Tucker Carlosn , un comentator vînat în chiar aceste momente și amneințat cu proscrierea: 

”They changed this country more in five months than it changed in the previous 50 years.”

Pe lîngă mistificarea profundă a relației putere-opoziție (noi răsturnăm  sistemul opresiv dar sîntem, din întîmplare, sistemul la putere) a doua operație de camuflaj e anularea derutantă a relației public-privat. Josh Hammer, un critic acerb al super-fake-ului: 

The situation is compounded by the fact that, in the year 2021, Big Tech is hardly private in any meaningful sense of the term. Rather, Big Tech is now best understood as a quasi-state-run appendage of the American ruling class, assisting the ruling class in its exercise of regime-level political power to reward its friends and punish its foes. Businesses now operate in a perverse clime of dilapidated pseudo-capitalism, and Big Tech political nepotism almost presents an example of Deng Xiaoping-style “socialism with Chinese characteristics.” To call this state of affairs dispiriting would be an understatement: We are through the looking-glass.

Pare de neconceput și, desigur, cura de pietăți liberale administrată opiniei publice va face greu acceptabile asemenea analize. În definitiv, cum e posibil să denunți apetitul totalitar al celor ce ne asigură libertatea de comunicare și comfortul tehnologic? 

Cine vrea o explicație mai simplă poate medita la ceva ce s-ar putea numi absorbția prin conectare. Ajunge să faceți analogia cu racordarea la curent sau termoficare. În aceste cazuri, prezența în rețea nu comportă riscuri. Dar dacă, într-o zi, furnizorii de rețea încep să aibă ambiții politice? Neutralitatea circuitului dispare și se transformă într-un instrument teribil de control. 

Revenind la inserția persoanei în țevăria Big Tech: șefii de rețea sînt puși pe control și folosesc prezența umană pracitic nelimitată din circuit pentru a controla informația, opinia și judecata. Confortul devine dependență și naște îndoctrinare. Inversiunea e toatală: furnizorii de libertate fac prizonieri în masă și se proclamă, în fața unui public semi-anihilat, întruparea devărului. Firește, orice altă părere e interzisă și sancționată pentru delictul de rasism, fascism, extremeism etc. 

Două intervenții recente nu au ezitat să definească noul regim Big Tech folosind un termen îndeobște rezervat acumulărilor de putere din estul post-comunist: oligarhie. Angello Condevilla și Dominic Green au scris eseuri pătrunzătoare care ilustrează copios realitatea regimului oligarhic în Statele Unite. Ceea ce H.R. Patapievici numea, curajos și contracurentului, acum aproape 25 de ani, ”comunism american” a devenit sistem social-politic și putere de stat. 

Încă o dată, miza e în spatele drapelelor BLM și Antifa, nu în emblemele și lozincile lor. 

Pentru Europa de Est, situația e dramtică. O capcană morală teribilă. Căci îndrumătorii noștri sacri în ale democrațeiei nu mai sînt credibili. Lecțiile administrate în numele libertății, statelor răsăritene mîncate de corupție și abuz sînt o sumă de predici penibile plecate din gura unui cler adîncit în ipocrizie. 

Nu reiese de aici că va trebui să reabilităm corupția ci, dimpotrivă, că trebuie să reabilităm democrația. Să-i rostim numele adevărat, abandonînd comoditatea referințelor automate la Occident, America și UE. Mascarada e prea lată. Democrația suferă amarnic de pe urma părinților. 

About Post Author