Din partea unui putinist pro-occidental

Cîteva întrebări pentru armata de rezistență sentimentală scoasă, din nou, la luptă, în calitatea ei perpetuă de proletariat virtuos: 

  • E terfelirea și anularea culturii ruse un sport de mare curaj? Dacă nu greșesc, între 1945 și 1989, cînd nu numai Ucraina ci întreg Estul se aflau nu doar asalt ci sub ocupație sovietică, era absolut șic și strălucit să stimezi cultura rusă și să te fălești că nu confunzi ideologia comunistă cu patrimoniul rus. Cum de a dispărut această distincție bravă și cum e posibil ca aceiași oameni care îi divinizau, atunci, pe Ceaikovski, Oistrach și Tarkovski să îi scoată, azi, de pe afiș, să-i concedieze sau să-i boicoteze? Oare diferența nu semnalează ofsaidul istoric al celor ce încurajează sau practică acest sport dezolant?. Să ne aducem aminte ceva elementar: în 1945 Occidentul a terminat războiul de mînă cu Stalin și cu Europa de Est în lanțuri. În consecință, fiind rezultatul noii împărțiri a Europei, adică al unei co-producții sovieto-occidentale, sclavia Estului a fost acceptabilă iar esticii au primit permisiunea de a stima cultura rusă. Acum, cînd, lumea occidentală și Putin sînt în conflict, principiul a dispărut și s-a decis că a fi moral înseamnă a scuipa în direcția oricărui rus și a oricărui produs rusesc.  
  • De aici, o altă întrebare de cultură morală generală: cum se face că poți purta, oriunde în Occident, un t-shirt cu secera și ciocanul fără să fi socotit altceva decît un ignorant (ceea ce e pardonabil) sau un comunist militant (ceea ce e șic și legal)? Și cum se face că nu poți purta, tot în Occident, un t-shirt cu zvastica fără să fi socotit altceva decît un ignorant (ceea ce e oribil) sau un nazist (ceea ce e interzis)?      
  • De ce, de mai bine de 20 de ani, refrenul oficial ne cere să facem distincția clară între un terorist musulman radicalizat și Adevăratul Islam și de ce nu se aplică aceeași formulă pentru a marca diferența între acțiunile criminale ale lui Putin și Adevărata Rusie? 
  • E posibil ca inversiunea bolnavă care face din susținerea cuvenită și normală a Ucrainei un pretext de tembelism să aibă rădăcini necunoscute servitorilor ei scoși la treabă în turmă? Oare nu trebuie, în acest fel, șterse, uitate sau compensate culpe, minciuni și ipocrizii istorice recente? De pildă palmaresul politic al celor ce au tentat și invitat state ca Ucraina să între în NATO fără să fie pregătiți să le apere? Și nu e această situație iresponsabilă concretizarea unei presupuneri absurde? Și anume: că Rusia va urmări pasiv expansiunea Alianței NATO și că va tolera un stat membru NATO de importanța Ucrainei, lipit de frontiera rusă de Vest? Mai mult: nu au presupus în mod dogmatic și fantastic, liderii occidentali că Rusia e datoare să asiste la spectacol pentru că așa a decis ideologia occidentală care a decretat sfîrșitul istoriei, al răului, ambițiilor și identității istorice?
  • Care e rostul și care e valoarea istorică a Estului pentru cei ce sînt gata să îl integreze dar nu sînt gata să îl considere parte a domeniului european de libertate? Spectacolul a început în 1945 și se joacă periodic. Edițiile lui succesive au dat momentele de pasivitate occidentală Ungaria 1956, Cehoslovacia 1968, Polonia 1981. Ar fi trebuit înțeles, de fiecare dată, că Estul nu e un obiectiv de interes occidental decît în măsura în care riscurile lipsesc? Așa sună mesajul pe care statele Estice membre NATO și UE îl primesc de la Putin, prin emisari occidentali? 
  • Între atîtea legende convenabile, nu stă, și legenda despre vocația pură și rusă a imperialismului orb? Există imperialism rus și nimeni n-a aflat-o mai concret și strașnic-ucigaș decît Estul Europei. Dar complicitățile și combustibilul furnizat acestei constante istorice ruse trebuie oare neglijate sau ascunse? Mai întîi – continuă întrebarea – cine l-a creat pe Putin și cine l-a fortificat politic și financiar? Nu cei zece ani de șoc, derută și sărăcie care au lovit Rusia, după prăbușirea URSS? Din 1991, mantra neo-liberală a privatizării, instalată în Rusia de un scăpărător sobor de adviseri, presă și campanie politică occidentală, a distrus economia veche, a pus la pămînt majoritatea populației și a lăsat pradă tot ce era de valoare oligarhiei ruse în formare. Gaidar și Chubais, unși cu binecuvîntare occidentală, au dezmembrat economia și au pus-o în mîna oligarhilor. Domnia lui Ieltsin mergea spre catastrofă și, în 1999, toată lumea occidentală s-a felicitat pentru certitudinile aduse de un nou lider, prezentat unanim, drept cap realist și ”no-nonsense politician”: Valdimir Putin. Afacerea a mers strună. Și la nivel economic, unde Occidentul a făcut afaceri uriașe pe piața rusă, și la nivel strategic, unde occidentul a reușit pretindă că suferă de o cataractă pioasă și nu observă infracțiunile imperiale ale lui Putin, în Transnistria, Georgia, Crimeea, Estul Ucrainei, Kaliningrad și Siria.Aceeași afecțiune oculară a lucrat și cînd regimul Putin a asasinat dizidenți, fugari și contestatari, în Rusia, în Germania și în Marea Britanie. E problema ororilor practicate de Putin totuna cu toleranța vinovată a occidentului? Și: ce deosebește decizia prin care Trudeau a închis conturile bancare ale demonstranților camionagii canadieni de decizia prin care Putin a închis contul lui dizidentului rus Navalnii?   
  • Ce părinți are impotența energică și energetică a Occidentului? Cine a pus în poala lui Putin societățile vest-europene și cine i-a dăruit aceluiași Putin o masă enormă de ostatici plătitori de gaze rusești? Cine a făcut din cultul ecologist religie și politică de stat, de la un capăt la altul lui lumii Occidentale? Și de ce au fost complet ignorate datele care spuneau că secta ecologistă e, logic, finanțată masiv de Moscova? 
  • Dacă Putin a pus întrebarea fatală (ai mei sînt pregătiți sau siliți să moară pentru ideologia de stat rusă – ai voștri pentru ce s-ar sacrifica?) cu ce răspunde lumea occidentală? Cu discursuri, cu propria dezarmare sau cu emoji fioroși? Sau cu năzuința de a face din Ucraina o democrație în care Gay Pride poate avea loc fără probleme la Kiev? Există sau nu continuitate între pandemia COVID și șocul ucrainean? Au fost și sînt amîndouă prilejul  oficial pentru a crea una și aceeași stare publică? Au devenit controlul de sus și cenzura inevitabile și, chiar, recomandabile?  
  • E adevărat că răspunsul popular a făcut o demonstrație de civism de care societatea civilă profesionistă nu e în stare? Fără retorică și automăgulire, oamenii de rînd au luat în primire necazurile și necăjiții Ucrainei, perfect organizați și cu cea mai bună cunoaștere a nevoilor unui om fugărit și silit să lase totul în urmă. A fost lipsa lozincilor egală cu onestitatea și eficiența ajutorului popular?  
  • E sau nu explozia de compasiune față de ucrainieni o dovadă de rasism, dacă ne gîndim la reținerile pe care Esticii le-au manifestat față de migranți arabi, africani și asiatici, în 2014? Desigur! Dar numai după standarde progresiste. În lumea reală, compasiunea lucrează exact așa cum vedem acum în România Moldova, Polonia, Slovacia și Ungaria: îi ajut pentru că sînt ai mei. Adică sînt cei lîngă care am trăit, cei cu care am avut ”fricțiune istorică” permanentă, fie bună, fie cumplită. 
  • Oare de ce milionul de fugari ucrainieni n-a luat-o drept spre Germania și Suedia, urmînd traseul arabo-african din 2014? E de presupus că ucrainienii sînt atrași de apropierea lingvistică și de înlesnirile pe care ea le aduce celor  ce vor să muncească în Polonia. E de presupus că ucrainienii sosiți în România, Moldova, Slovacia și Ungaria nu se simt dezrădăcinați și sînt  conștienți de lipsa sau puținătatea asistenței sociale oferite de aceste state. E oare de presupus că valul arabo-african din 2014 a plecat țintă spre Germania sau Suedia, cunoscînd foarte bine dărnicia sistemului de asistență socială din aceste state?    
  • De ce e orice persoană care se opune confuziei Putin-Rusia, omul lui Putin? De cînd a vorbi deschis și a gîndi cu toate argumentele prezentului și trecutului e inadmisibil și penal? E de pedepsit cu închisoarea orice opinie critică la adresa Ucrainei și orice opinie favorabilă la adresa Rusiei? E această sugestie recentă a procurorilor cehi o nouă cucerire a statului de drept? De cînd e îngrijorarea față de direcția istorică a Occidentului totuna cu simpatia față de Putin? 

About Post Author

3 Comments
  1. @Traian Ungureanu mi-aduc aminte, cum mai deplangeati inlaturarea din alegeri a lui Francois Fillon, pentru un „maruntis” de fapta penala, comparabila cu aia pt care facuse inchisoare Dragnea…..ooops, dar stati, ca dupa dvs nici Dragnea n-ar fi trebuit sa faca inchisoare!!

    Reply
  2. Cam care ar fi produsele rusesti in directia carora se scuipa?

    Altfel l-ati idolatrizat pe ala care flutura pe la nasul Ucrainei intrarea in NATO. Ati tamiiat interventia in Irak care a facut inclusiv georgienii sa fie cu pantalonii in vine in 2008, alaturi de americani.N-am vazut niciodata scuze sau o retractare a panegiricelor de atunci. Doar furie prost jucata in textele din ultimii ani. Dar inclusiv panegiricele erau o forma de furie. N-am vazut nicaieri vreo forma de introspectie pe tema.

    Guess what? fix acelasi traseu l-a luat, daca deja in Germania sint de vreo 4 ori mai multi refugiati decit in Romania.

    Reply
  3. Elefantul s-a scremut două săptămâni şi a născut un şoricel.
    Păcat, pentru o activitate fără de cusur de peste 3 decenii…

    Reply

Leave a Reply to Octavian Cancel Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>