Propunerile radicale cu care Elon Musk și Vivek Ramaswami - cei doi Super Guru multi-tehno-Leonardești ai Americii - vor să oprească declinul sînt fantastice și suferă de un pragmatism naiv. Musk și Ramaswami cer, pur și simplu, un transplant de creier. Temeritatea science-fiction a remediului nu face decît să sugereze că America e, într-adevăr, la granița cu propria anulare. Și, cum se știe, granițele nu mai sînt punctul tare al Americii.

Adevărul e că marele vis american e, azi, un bîlci înțesat de idioți, plimbați în lesă de nebuni. Nici o perversiune, nici un fals și nici o minciună nu sînt prea mult ci împing spre o mascaradă și mai groasă. Des-calificarea americană a ajuns o vocație. Americanii nu mai pot și nu mai știu să facă lucruri, cu mintea sau manual. Dacă mai produce social ceva, America multiplică generații incompetente, comode și inutilizabile.

În America, domnește DEI (Diversity, Equity And Inclusion) dogma politică după care competența e o formă de rasism. Orice post, profesie și demnitate sînt date primului analfabet care trebuie să îndeplineacă o singură și numai o singură cerință: să nu fie alb. În consecință, barjele lovesc poduri, pe vreme bună, ziua în amiaza mare, bucăți de avion cad din avioane în zbor, studenții de la Harvard anunță că nu pot citi pînă la capăt o carte, FBI angajează candidați obezi care se sufocă dacă deschid o ușă și mutanți care abia pot scrie sau citi dar sînt minoritari de culoare bună.

În America, mintea omenească stă tolănită într-o bîlbîială sumară și comunică agitînd două-trei stegulețe. Oamenii nu mai știu să vorbească și nu înțeleg de ce ar trebui să știe. Limba e stă pe un vocabular care rulează cîteva zeci de cuvinte: shit, fuck, cool, ok, big, cool, like si alte icnituri care scutesc de efortul pronunției prelungite. Scrisul e cedat sistemelor AI care compun ce ar fi trebuit să vină din minți între timp reduse la reflexe și clișee (desigur asta nu exclude o diplomă universitară de prestigiu)

În fața acestei cangrene, Musk și Ramaswami mizează pe o grefă de inteligență, pe un ciclon H-1B – numele vizelor pentru imigranți temporari de înaltă calificare. Ei ar urma să umple vidul profesional și mental american. Magnetul ar urma să atragă în America genii hămesite, extrase din India și China.

Cei doi reformatori știu cum arată boala și cred că au găsit remediul. Însă șocul cerut de Musk și Ramaswami e atît: pură observație pragmatică. Iar leacul nu e altceva decît o intervenție disperată care vrea să salveze pasagerii agațînd Titanicul de nori.

Presiunea declinului american e enormă. Ea explică, în parte, lipsa analizei, dispariția înțelegerii și absența unui plan de redresare socială. Nu numai declarațiile lui Musk și Ramaswami suferă de acest brutalism grăbit. Despre cultură nu se mai vorbește demult în America. N-o face nici platforma pro-relansare și măreție cu care Donald Trump a cîștigat alegerile. Cultura nu e un subiect american deși e mult mai mult decît atît. E destinul Americii.

Ce poate rezolva cu adevărat o grefă de inteligență? Ea va menține, pentru un timp, producția de tehnologie avansată dar nu va pune capăt infirmității generalizate a generațiilor care continuă să își expună handicapul.

În patru ani de mandat se pot astupa cîteva fisuri. Relansarea unei culturi cere zeci de ani. Totuși, așteptările sînt enorme. În fond, așa declasați cum sînt, americanii au votat Trump și, prin asta, o administrație cu deviza Make America Great Again. E adevărat, inteligența americană e, în continuare, ilustrată de minți formidabile, ascunse sau alergate prin Universități. Dar toate aceste excepții dau o minoritate marginală. Problema e că acești oameni, mințile și voturile lor pot aduce victorii care nu mai contează. Țara și direcția ei sînt controlate de o congregație elitară bolnavă, de o dogmă de fier și de instituțiile ei fixe, Președinții vin și pleacă. Cultura rămîne. Iar America se află sub stăpînirea unei culturi întronată și betonată, după o revoluție vicioasă și răbdătoare.

Deșertul cultural american de astăzi e consecința unei subminări culturale de durată lungă. La începutul anilor ’60, America avea o cultură organică, un fel de a fi și de a gîndi generat de propria experiența istorică. Revoluția culturală lansată la începutul anilor ’60 a pus capăt acestei forme de viață socială, a făcut din ea o culpă și din America o eroare ce trebuie îndreptată. Reeducarea a infiltrat toate instituțiile și a ajuns la apoteoză în dezastrul național și moral de astăzi.

Dacă înlocuirea culturii americane cu un nihilism militant e victoria ideologiei injectate de intelectualii europeni sosiți în America după 1940 sau dacă prăbușirea are drept cauză mania culpei și puritanismul protestant e greu de spus. La modă e explicația care dă vina pe virusul franco-german al teoriilor care au captat Universitățile americane sub profesoratul Școlii de la Frankfurt și, apoi, al curentului post-orice francez. Oricum, componenta protestantă nu poate fi dată la o parte, oricît de neplăcută ar fi teoria unei culpe orginar americane.

Drama americană nu e o boală locală ci o maladie universală. Ea înghite statele și culturile atinse sau cucerite de iradierea americană. Problema ”prostirii”, a incompetenței, a pretențiilor exorbitante ale impostorilor, e regulă și la noi. Descalificarea prin pseudo-super-educație e și problema României. Diplomele curg, laureații sînt inutilizabili, politicienii și ziariștii insistă, cu mari pierderi, să se exprime în limba română. Din spate vin tare ”studiile de gen”. Am evoluat. Fosta Flacără Violet poate avea acum culoarea decisă de purtător.

Ascultînd de un sentiment profund anti-democratic, încrederea în propria populație a încetat iar aroganța experților în orice și oricînd a atins o cotă mistică. Toată lumea mizează pe altcineva și altceva de altundeva. În cîmpul producției, pe forța de muncă ieftină importată prin migrație. În zona gîndirii, pe etajul superior al aceluiași import. În ambele cazuri, lumea de rînd suferă un supliment de condamnare. După trecerea între rebuturi, a venit soluția migrației care anunță că sentința nu e temporară ci permanentă.

Ce înseamnă această interminabilă seară de cazinou cu societatea jeton pe masa de joc? Înseamna că am ajuns să vedem cu ochii noștri cum arata una din lecțiile cele mai tragice ale istoriei. Marile națiuni se pot autodistruge sufocate de luxul unor ideologii întoarse împotriva realității. Națiunile mici urmează același drum, atinse de prestigiul vreunei asemenea ideologii și date peste cap de oportunismul însetaților de ascensiune.

Cuvîntul cheie e cultura.

Cultura e mult mai mult decît alfabetizare și adaptare digitală. Cultură integrală înseamnă canon literar, artistic și filozofic, memorie istorică, manualitate productivă și conștiință în raporturile cu lumea, adică religie.

Cultură nu înseamnă o banană vîndută pe 6 milioane de euro cu titlul de operă de artă. Nici protecție în fața vieții (prin industrie victimologică) sau în fața morții (prin eutanasie promovată public și legal). Nici ascensiunea OnlyFans (noua breaslă a pornografiei ajunsă la o cifră de afaceri de miliarde de dolari).

Cultura nu se poate naște și nu poate supraviețui din importul de populații îndemnate oficial să refuze integrarea sub drapelul diversității. Cultura nu e despre date și terminologie, deși asta e impresia generală cînd poți afla, după 1 clic și 30 de secunde, ce înălțime și ce greutate are Taylor Swift.

Cultura nu e totuna cu normalizarea nebuniei. Un stat care adoptă extremismul ecologic și își sărăcește cetățenii în numele planetei a ieșit în afara culturii. La fel, un stat sau un grup de state care se angajază entuziast într-un război decis de resursele industriale, în timp ce își distruge baza industrială. În ambele cazuri plata cade pe englezul, germanul sau italianul de rînd care nu își poate plăti factura de căldură sau pe ucrainianul trimis la abatorul de pe front.

Cultura e despre principii (mereu confundate cu lozincile), despre înțelegerea răbdătoare a existenței și despre conștiința umilă a trecerii tale lume.

În sfîrșit, cultura nu se solicită, nu se decretează și nu se transportă sau importă. Cultura cere timp, supunere și repetiție. Dacă mai e timp. În orice caz, e mai tîrziu decît credem.

Hărțile spun că Statele Unite fac istoria. Cultura spune că istoria desface Statele Unite.