Despre stilul textelor pe care le scriem
Schemele noastre de limbaj (pe care le folosim inconștient) sunt dobândite prin expunerea repetată la schemele altora. În felul ăsta, pe parcursul anilor, stilurile încep să semene; nu e în sine un lucru rău, vocabularul se lărgește, paleta de scheme aplicate se îmbunătățește. ChatGPT poate face asta în câteva microsecunde, plecând de la o definiție a unui model de stil, dar folosește același principiu, caută scheme de limbaj pe care să le replice.
Fenomenul, care pentru majoritatea e unul de copiere inconștientă, poate fi urmărit și în modă, design interior, arhitectură, stil de a vorbi etc; copierea e de fapt un mecanism de învățare fundamental.
Problema e că nu întotdeauna copiem ce are cu adevărat valoare ci mai ales ce ne pare nouă că are valoare; adoptăm astfel forme pe care le folosim abuziv pentru a comunica un fond propriu nepotrivit formei alese (ca un om mediocru care încearcă să imite un mare vorbitor - schemele sunt acolo dar lipsa fondului le face ridicole) În arhitectură sau modă (în esteticul vizual) asta e o sursă de kitsch. În texte, asta e o sursă de conținut redundant sau irelevant. N-am să dau exemple, rezultatul e destul de evident chiar la o analiză superficială a textelor de pe, să zicem, hotnews.ro. O nouă formă de limbaj de lemn pune stăpânire pe internet (nu numai pe cel de limbă română)1. Sensul principal al lui “de lemn” e lipsa de flexibilitate și viață.
Propoziția precedentă ar fi scrisă în acest limbaj astfel: ‘Cu toții știm din comunism ce e limbajul de lemn, din cuvântările goale de sens și articolele omagiale din Scânteia, dar prea puțini ne întrebăm care e sensul profund al expresiei. Ce anume înseamnă mai precis “limbaj de lemn”?’
La prima vedere ăsta nu e limbaj de lemn, surprinde însă cantitatea de informație redundantă generată de nevoia unui stil “amplu”, “elaborat”, față de propoziția originală. Internetul a devenit foarte obositor tocmai din cauză că majoritatea blogurilor, articolelor, eseurilor și comentariilor se lăbărțează inutil sub tirania acestui nou limbaj de lemn. În mod oarecum neașteptat, el a infectat și zona academică. Nu mai există eseu serios care să nu irosească timpul și nervii cititorului cu introduceri, istorii și precauții fără rost.
Motivația e perversă: avem impresia că acest stil “amplu” și “elaborat” dă bine; că ne face să părem mai educați și mai deștepți decât suntem. Iar când spună sta mă refer mai puțin la contributors.ro unde astfel de exemple abundă nefericit, dar mai ales la propriile texte. Am recitit texte de acum câțiva ani și am fost surprins că primul impuls a fost să tai jumătate din paragrafe. Apoi m-am surprins în ultima vreme pierdut prea des în ocoluri stilistice sau de context care nu aveau decât scopul de a arăta că știu despre ce vorbesc. Cui pasă! Cei care cred că știu, n-au nevoie de dovezi, iar cei care nu cred nu vor crede indiferent de ele. Spune domnule ce ai de spus și gata! Am ajuns și eu, ca și mulți alții, mult prea preocupat de “cum spun” și prea puțin preocupat de “ce spun”. Odată cu relansarea Antimaterie dorința e de a merge înapoi la idei și a pierde mai puțin timp cu decorațiunile stilistice.
Într-un editorial din The New Yorker, în 1970, Jorge Louis Borges scria:
While in our manifestos we still upheld the primacy of the metaphor and the elimination of transitions and decorative adjectives, what we wanted to write was essential poetry—poems beyond the here and now, free of local color and contemporary circumstances.
Nu vrem să scriem poezie, dar ideile de a elimina adjectivele decorative și a depăși circumstanțele contemporane sunt unele pe care mă voi strădui să le urmez aici.
-
Fenomenul e agravat exponențial de folosirea masivă a chatGPT pentru a scrie articole. Fără instrucțiuni precise, chatGPT folosește stilul majoritar, adică stilul de lemn, contribuind la multiplicarea lui. ↩︎