Imaginați-vă scena! Nu e cea mai exactă ilustrare a discuției care urmează dar nu e tocmai lipsită de sens. Sînteți într-un restaurant. Deodată, cineva năvălește și dă o palmă cuiva, aflat la masa vecină. Cum se poate așa ceva? Agresorul trebuie prins și pedepsit! E clar, nu? Să lărgim cadrul și contextul. Cine a lovit pe cine și de ce?

Israelul a atacat forța de pace ONU! Un public internațional enorm a absorbit această știre și, odată cu ea, temeiul unei indignări fără rezerve. Pînă și simpatizanții părții israeliene - dacă printre ei se mai află persoane morale - vor avea toate motivele să exclame exasperați: pînă aici!

Dincolo de simpatii și antipatii, pe deasupra politicii și a partizanatelor, claritatea morală erupe și tranșează: Israelul a atacat pacea însăși, a lovit într-o forță neutră și inocentă și – asta e! – se descalifică printr-un gest criminal.

În toată și pentru toată lumea, acest episod șocant e despre morală și despre obligațiile pe care ea le impune celor ce vor să-și păstreze integritatea, oricare ar fi prețul. Numai că altfel, decît scrie în recomandarea implicită din spatele știrii. Și anume: pe dos. Nu măreția moralei e de găsit în mesajul general trimis spre consum ci mizeria moralei transformată în armă devastatoare de propagandă și manipulare.

Povestea din spatele știrii care pare să demonstreze defintiv ticăloșia israeliană e povestea unei unei chimii ambigue în care minciuna se sprijină pe sinceritatea convingerilor morale. E, de fapt, povestea confuziei noastre accelerată de pasiunea pentru rectitudine morală – cum se cheamă, mai nou, naivitatea și ignoranța în căutare de statut. Dacă pare prea mult spus, să recapitulăm faptele.

Forța UNIFIL nu e o prezență proaspătă în Liban. De 18 ani, ea are, oficial, sarcina de a asigura aplicarea Rezoluției 1701 a Consiliului de Securitate ONU. Votată în 2006, rezoluția stabilește că UNIFIL va veghea ca Hezbollah să nu se apropie la mai puțin de 25 de km de frontiera cu Israelul. Aceeași rezoluție cere Israelului să nu depășească zona de frontiera cu Libanul. UNIFIL e în Sudul Libanului pentru a ține la distanță ambele părți și pentru a împiedica atacuri Hezbollah sau israeliene, în zona de frontieră.

În toți acești 18 ani, Rezoluția a fost pur și simplu ignorată de Hezbollah care a folosit zona, fără împotrivirea UNIFIL, ca rampă de lansare, pentru mii și mii de atacuri cu rachete asupra Israelului. UNIFIL nu a reacționat și a permis trupelor Hezbollah să își vadă de treabă. Hezbollah știa, de la bun început, că poate face absolut orice cu rezoluția și pe Rezoluția ONU, în sau fără prezența UNIFIL. Hezbollah știa demult că baletul ceremonial ONU e egal cu zero.

E normal. La fel ca Hamas, Hezbollah contează pe pasivitatea și complicitatea sistemului ONU. Membri Hamas și Hezbollah au infiltrat agențiile ONU iar funcționari ai acestor organisme le-au fost în mod deschis colaboratori. Climatul pro-palestinian e absolut natural în sistemul ONU și a produs, recent, declarația prin care Antonio Gutieres, Secretarul General ONU, a reușit să dea vina pe Israel pentru masacrul din 7 octombrie, în care 1200 de evrei au fost măcelăriți bestial de Hamas.

Pe 10 octombrie, după un nou atac Hezbollah, Israelul a cerut UNIFIL să părăsească zona de separație, pentru a evita pierderi materiale și umane în timpul acțiunilor militare. De data asta, UNIFIL a descoperit că are o misiune și a refuzat. Armata Israeliană a lansat cîteva tiruri de ”risipire” și a înaintat pentru a lovi Hezbollah.

Însumînd, vreme de 18 ani, UNIFIL a funcționat ca rampă de lansare pentru Hezbollah și barieră pentru Israel. În tot acest timp, nimeni nu s-a indignat, nimeni n-a făcut apel la respectarea principiilor de drept internațional și n-a cerut sancționarea celor ce refuză să respecte Rezoluțiile ONU.

Mai mult, situația de facto de la frontiera Libanului cu Israelului și rolul jucat acolo de UNIFIL au rămas practic necunoscute. Nimic nu a pătruns în știri. Presa și-a executat impecabil misiunea de dezinformare și a jucat împotriva Israelului, așa cum îi dictează convingerile tipic obiective și independente.

Acum, atacul Israelului asupra UNIFIL e prima știre, în toată lumea. Desigur, fără istoric și context, fără prezentarea situației reale din ultimii 18 ani ,fără nici un alt comentariu, nuanță sau adaos. Publicul primește spre consum fotografia momentului în care armata israeliană a tras spre pozițiile UNIFIL, pentru a-și face loc spre agresor.

Tehnica ”flagrantului fotografiat” a fost folosită și în cazul războiului din Ucraina. Rusia a invadat Ucraina! Și gata! Nimic despre expansiunea NATO în zona sensibilă strategic pentru Rusia, nimic despre războiul civil intern Ucrainian și lovitura de stat pro-americană din 2014, nimic despre mascarada acordurilor Minsk pe care semnatarii occidentali le-au folosit ca interval de înarmare a Ucrainei. Cu această dietă, în care e loc numai pentru momentul invaziei rusești, un public enorm și o sumedenie de liberali superiori au primit scutirea de a gîndi și dreptul la indignare absolută împotriva criminalului suprins în clipa fărădelegii. Încolonarea pe bază de consens etic e automată și garantată.

Acest tip de programare pe baze etice are un dar educativ incomparabil. El conduce societăți în aparență avansate spre credința în irațional. Rusia și Israel au atacat din senin, pentru că așa le-a venit. Sau, spre a da un pic de conținut culpei: pentru că sînt demente sau pentru că autorii sînt ruși sau evrei. De preferat și de nerefuzat, sinteza spune combinatoriu: pentru că sînt apucați, demenți, ruși sau evrei. Ne aflăm, astfel, în plină conspirație și anume în conspirația oficial admisă în care orice excepție sau nesupunere de la nevoile imperialismului democratic și a liberalismului iliberal e totuna cu răul pur. Reputația conspiraționistă a evreilor (Alianța Israelită) și chiar practica subversivă globală a comunismului sovietic sînt surclasate de un produs superior: imaginația laboratorul de falsificare al expansionismului liberal.

Serviciul de difuzare socială a manipulării etice sub pretext moral-democratic e o chestiune de rutină. ONU declară inacceptabilă, gravă sau criminală acțiunea israeliană sau rusă. Șefii de guvern, lumea bună, presa și civicii preiau refrenul sanctificat de ONU. Unii din convingere, alții (în special guvernele) din pură abilitate politică. E vorba de administrații care știu bine cum stau lucrurile în realitate dar mai știu și că a te pronunța altfel decît ”opinia publică internațională” e sinucigaș. Efectul cumulat al acestei cascade de indignări armonizate e un val de exasperare și un sentiment justițiar de nerefuzat.

Astfel preparat, cocktailul propagandistic se revarsă și lucrează în discuțiile de seară din bucătării, în analizele ”experților” și în demonstrațiile de stradă care absorb tot mai mulți tineri mînioși.

Operația e un succes total și înălțător. Un euforizant moral face ravagii, fără arme și violență. Retorica, cenzura și sentimentalismul moral lucrează împreună și încolonează o mulțime enormă pe care au escrocat-o cu cea mai nobilă dezinformare. Va urma. Va mai tot urma.