Nici eu nu știu cine e Călin Georgescu și nici ce vrea; ce am auzit nu sună bine. Paradoxal însă, el e cel mai important - prin mesajul pe care-l poartă, dar și cel mai puțin important - șansele să câștige alegerile sunt nule. Alegeri care seamănă destul de bine cu cele din 2000, când l-au băgat pe Vadim în turul 2 și dreapta s-a sinucis ritual. Azi Ciucă e un Emil Constantinescu fără glorie care și-a îngropat partidul, fără însă să aibă luciditatea de a observa că l-a învins sistemul. Ciolacu și PSD gâfâie să nu iasă pe 3 iar asta, pentru niște aroganți de talia lor, e echivalent cu infernul. Rânjetul superior al lui Iohannis e de ghicit în fundal, ce s-a întâmplat azi e direct responsabilitatea lui și a acelei părți din sistem care crede că poporul e o turmă de bivoli pe care ei o mână la păscut aiurea. O să avem însă multe analize, s-o facem pe asta scurtă:

The Good:

1. Democrația funcționează! S-a votat ordonat, fără fraude majore. În plus, a fost cel mai puternic vot anti-sistem pe care l-a cunoscut România post decembristă. Georgescu împreună cu Simion și oarecum Lasconi, asta reprezintă, sila unei bune părți a populației pentru o clasă politică care crede că-i poate guverna doar cu minciuni. Trei out­sideri (Georgescu, Lasconi, Simion) au luat 45%.
2. În PNL trebuie să urmeze o răscoală în care partidul să se debaraseze de pițiponcii și pițipoancele cu pretenții de strategi, care au fost acolo doar pentru că erau oamenii lui Iohannis. Există o șansă reală ca garnitura veche a PDL, marginalizată de Iohannis, să se întoarcă și, poate, să unifice dreapta.
3. A fost un vot limpede împotriva Comisiei Europene, cea responsabilă de deciziile catastrofale economic din ultimii 4 ani. Puțini urbani pricep că războiul împreună cu seceta au pus o presiune enormă pe fermieri. Și PNL și PSD au fost complet surzi, preferând să preia cuminți tema “sacrificiului necesar” venită de la Bruxelles. Lipsa de reacție la escaladarea periculoasă și tălâmbă a războiului generată de liderii UE din ultimele luni au catalizat votul către Georgescu. Lumea se teme de război, nu iubește Rusia, cum încă încearcă niște idioți să ne explice.
4. Toți așa zișii “strategi” din partide ar fi bine să-și trăiască restul vieții opulente departe de orice partid politic. Ar fi, mai ales, interesant să aflăm ce crede PSD acum despre șmecheria separării prezidențialelor de parlamentare. E aproape fără dubiu că dacă erau și partide pe buletine, PSD nu se mai lupta acum pentru 2.
5. E destul de limpede că mesajul suveranist venit din România nu poate fi ignorat. A spune că peste 30% sunt doar idioți manipulabili nu va fi o strategie eficientă.
6. Simion e obligat să plece din fruntea AUR. Împreună cu 2 de mai sus, asta poate crea o opțiune politică bună pe termen mediu.

The Bad:

1. România nu mai are partide politice viabile. Mulțumită, din nou, lui Iohannis, marile partide tradiționale sunt în colaps. Chiar dacă Ciolacu intră în 2 și câștigă, va fi probabil cel mai trist președinte din istorie, cu cea mai mică legitimitate posibilă. Până în parlamentare va fi imposibil de schimbat ceva.
2. Bruxelles-ul va face ce știe mai bine, mai multă propagandă. Mai mulți bani aruncați pe convingerea bizonului românesc că inflația, războiul și lupta împotriva lui Dumnezeu sunt bune. Asta va adânci (ca în SUA) prăpastia dintre urbanii rupți de realitate și ruralii fără opțiuni. (Pe G4 a apărut azi nimeni altul decât marele istoric Oliver Jens Schmitt vorbind despre pericolul legionar reprezentat de Georgescu!)
3. Va urma o mare turbulență în partide și în toată politica românească, în care de obicei oportuniștii se bagă în față. Dacă vă amintiți cu ce bagaj a venit AUR în Parlament, acum va fi mai rău cu Georgescu. Turbulența nu e însă bună, mai ales în vremuri dificile economic. Pentru că decontul pentru deficitul enorm din an electoral va trebui plătit.

The Ugly:

1. Călin Georgescu însuși. Nu atât prin ce e el (deși, repet, ce am auzit sună ca naiba), cât mai ales prin faptul că e dovada vie a lipsei de material politic pe scena românească. Răul făcut de Iohannis prin dictatura mediocrității și prostiei pe care a impus-o zece ani partidelor mari e mult mai profundă și catastrofală decât pare. El nu a lăsat nimic să crească, a marginalizat sau de-a dreptul scos din politică orice competitor real și a sprijinit la vârful partidelor niște impostori precum Ciucă, care la rândul lor au sufocat tot în jur. O nouă generație de politicieni are nevoie de mai mult de un ciclu electoral și ea nu e azi nicăieri.