Noi sîntem poporul – voi sînteți decorul!
Elita noastră patrioată și vitează a lăsat în urmă un material enorm. De se vor naște zeci de Caragiale și nu vor fi de-ajuns! Comedia e prea multă și prea groasă. Povestea democrației noastre mîntuite de vrăjmași nu are seamăn. Ea își declară publicul tîmpit și face din proprii ei regizori și actori o ceată de măscărici stîngaci.
Voinicii camuflați ai Serviciilor secrete au pus pe masă dovezile trădării. Asta e cu atît mai brav cu cît, de ani de zile, voinicii amintiți aveau la mînă tot complotul dar au decis să nu îl pomenească decît în preajma alegerilor prezidențiale, turul doi (fostul tur trei anulat de CCR).
Georgescu Călin, căci acesta e numele Fiarei, era tot Fiară și cînd a intrat în cursă și după ce a cîștigat turul întîi. Dar, binecrescuți și discreți cum îi știm, oamenii noștri de veghe au hotărît că nu e civilizat să dea în vileag potlogăria. Și, poate, n-ar fi făcut-o dacă nu se rușinau de mîndra, de superba noastră Societate Civilă. Ea a cerut, cu un curaj nebun, desecretizarea documentelor trădării.
Adevărul adevărat e că Serviciile au o slăbiciune veche pentru societatea civilă, așa cum au alții pentru dulciuri. Și și-au zis: a! societatea civilă cere asta? n-avem de ales! Și au lăsat lumina să se reverse peste întunecatele urzeli ale Georgescului năimit de ruși. Democrația a erupt. Serviciile secrete și Societatea Civilă s-au reconciliat și conlucrează amical. Laolaltă, patrioții ascunși și civicii exhibiționiști urmează, pios, Scriptura:
\ ”Atunci lupul va locui laolaltă cu mielul şi leopardul se va culca lângă căprioară; şi viţelul şi puiul de leu vor mânca împreună şi un copil îi va paşte.”
Ați recunoscut-o în păstorul pur și infantil pe Elena Lasconi. Privit în ansamblu, tabloul reproduce idilicul peisaj european, cu Germania, Franța, și Marea Britanie ruinate în numele Progresului, cu UE redusă la comenzi americane și producție de inflație și războiul din Ucraina ca obligație morală în susținerea păcii. Perspectivele sînt magnifice și Lasconi nu va știi ce bunătăți-noutăți să aleagă de pe îmbelșugata masă europeană: cenzura sau năvala liberă a migranților? Lgbt sau lgbtqi? anihilarea educației sau anihilarea fermierilor? Sau euthanasia care zburdă vesel dintr-un paralament în altul și își caută prada prin spitalele Europei Vestice?
Sigur, ca buni europeni și democrați, noi am exagerat lucrînd manual. Nu era nevoie de atîta sudoare de Servicii, acolo unde principiile superioare ale statului de drept te scutesc de robota informativă. În fond, noua regulă de bază a democrației spune clar: dacă nu iese omul nostru liberal și progresist, atunci e mîna rușilor! Și cu asta, gata! Alegerile au fost furate și trebuie reluate sau îndreptate. Așa s-a stabilit și așa se întîmplă ori de cîte ori progresiștii pierd. În America, Ungaria, Austria, Germania, Franța, Olanda, Gorgia și oriunde va mai fi cazul, eșecul progresist nu face decît să demonstreze că poporul e dobitoc și, mituit de Putin, l-a votat pe noul Hitler.
Cum-necum, abilitații noștri aliați cu civicii au dejucat complotul. Meritul trebuie recunoscut. Ei au arătat ce trebuie să vrea poporul și, prin urmare, i-au luat locul. Noi sîntem poporul – voi sînteți decorul!
Dacă se va putea înălța în pragul acestui raționament, România va avea ocazia să afle cine o conduce cu adevărat. Și ce bine a dat peste ea: progresiștii și serviciile au pus capăt vrajbei. Prin ei, am făcut, în sfîrșit, joncțiunea cu patrimoniul Ceaușescu/Iliescu. Agenturile străine, legionarii, moșierii, Duminica Orbului au fost recuperate și se cheamă, astăzi, pericolul rusesc, legionarii (constanți), tiktok și turma cea proastă. S-ar putea înțelege de aici că ambii gînditori pomeniți mai sus au fost reabilitați. Ei nu. Doar meșteșugul lor. Și, oricum, sistemul se numește democrație.
Mai e învățat dar, chiar și așa, e bine. Elena Lasconi a apărut de straje la hotare și rușii se retrag, în panică, spre Pacific.
Deocamdată atît. Cronica merită dusă mai departe dar nu aici, unde va fi tăcere până pe 9 ale lunii, cînd e zi de salariu. Îmi intră în cont banii de la ruși.