AntimaterieTitlu din baseof.html

Despre dictatură în America

Trump a trecut neîntîrziat la anihilarea democrației iar America a ratat șansa de a opri crima. Eroarea americană e cu atît mai impardonabilă cu cît remediul salvator era la îndemînă. El a fost folosit energic, strălucit și exemplar de statul român care a pus capăt derivei și a împiedicat alunecarea în dictatură. Înuși, Thierry Breton, un eminent practician european al democrației, a aplaudat expert rețeta românească și a recomandat-o expres altor state pîndite de hidra totalitară.

Dar America s-a codit sau nu s-a priceput și a ratat salvarea, deși toate probele erau servite. Se știa demult că Trump e fascist, pro-rus și dictatorial. Toate aceste păcate capitale erau confirmate, de vreme ce fuseseră decretate de instanțele care decretează invariabil adevărul: de majoritatea presei, de floarea serviciilor secrete, de societatea civilă și de crema mișcării progresist-liberale.

Însă, cu excepția a doi trăgători izolați și prost antrenați, nimeni n-a interventit. Slabă și incultă, democrația americană n-a urmat lecția strălucită a democrației române. Alegerile cîștigate de Trump prin manipulare extremistă, dezinformare și operații dubioase pe net nu au fost anulate. Indecizia regimului american explică sfîrșitul democrației în America, exact în măsura în care decizia demnă și splendidă a statului român explică triumful democrației în România. America a pierdut partida pe care România a cîștigat-o brav. America s-a ales cu un Președinte ales. România s-a ales cu un Președinte neales. După care, în Mai, la următoarea încercare, se va alege cu un Președinte ales dintre aleșii nealeșilor.

Așa cum era de așteptat, tirania americană a început din prima zi. Într-adevăr, Trump a impus cu propria semnătură o suită de fărădelegi cutremurătoare. Iată-le:

  • migrația în masă și fără control va fi oprită la frontierele americane, cu ajutorul armatei
  • autoritățile americane recunosc două și numai două sexe: masculin și feminin
  • împărțirea societății, promovarea și drepturile speciale pe bază de rasă și sex încetează
  • resursele naturale ale țării vor fi exploatate în folosul națiunii
  • mistica ecologică nu mai e politică de stat iar energia poate fi produsă și folosită liber
  • mari lucrări strategice, proiectate și realizate de Statele Unite (Canalul Panama) nu pot fi cedate de primitor (Panama) unei puteri străine (China). Ele vor reintra sub control american
  • autoritățile guvernamentale nu au dreptul de a cenzura opinia exprimată de cetățeni, sub nici un pretext și în nici o situație
  • justiția nu poate fi folosită pentru a bloca sau elimina adversari politici sau pentru a impune dominația unei ideologii

Traduse în termeni încă mai simpli, aceste decizii spun că:

  • un stat suveran trebuie să dețină controlul real asupra propriilor frontiere și asupra intrărilor în și a ieșirilor din propriul teritoriu
  • sexele sînt o realitate biologică indiscutabilă, nu o ficțiune personală variabilă
  • singura garanție reală a creației, a succesului și a dreptății sînt meritul și faptele
  • dezvoltarea și energia susținătoare sînt valori reale și nu proiecții ale teoriilor care nu le pot produce
  • politica marilor puteri trebuie să fie realistă. America e o mare putere și nu poate ceda obiective strategice unei alte mari puteri
  • justiția e reală numai dacă e justiție și nimic altceva
  • gîndirea și exprimarea ei pot fi greșite dar niciodată izgonite din realitate, adică interzise

În termeni încă mai simpli:

  • o națiune nu poate exista în afara realității
  • ideologiile pot
  • națiunile nu pot supraviețui ideologiilor
  • grupurile care administrează ideologiile pot

În cea mai simplă formulare:

  • realitatea există și cuprinde totalitatea
  • înlocuirea realității există dar cere tirania minorității

În fața încercărilor nerușinate ale realității de a respinge absolutismul ideologic, e normal ca măcar noi, cei mai isteți dintre isteți, să ne întrebăm: cum e posibil așa ceva?

Cum de îndrăznește cineva sau ceva să ne infirme frontal ficțiunile și teoriile? La ce bun, sîntem, totuși, atît de deștepți? La ce bun, dacă nu pentru a lupta mereu cu realitatea, cu prostia ei repetitivă și banală, cu vulgul credincios ei și cu turma necugetătoare critic?

Răspunsul e: așa, ca să continue drama și măreția intelectualului.

Dar ce plăcere! Măcar pentru 4 ani! Oricum, mizăm pe străduința progresiștilor. Dacă vor continua lupta, vor obține ce caută și visează de mult. O dictatură. Căci așa se numește, mai nou, încercarea de protejare a realității. Și în America.



Toate comentariile sunt moderate.