Mi se pare că nu m-am exprimat suficient de limpede într-o serie de postări despre Călin Georgescu pe Facebook, încât lumea a tras concluzii greșite din ele. Unul din motive pare a fi presupunerea că anumiți termeni au același înțeles pentru toți. Mi-e destul de clar că nu au, așa că lămurirea lor ar putea fi utilă.

1. Sistemul

Ceea ce numim “Sistem”, fie în România, fie aiurea prin Comisia Europeană, fie în America, nu e o organizație monobloc cu un singur punct de comandă, precum Partidul Comunist Chinez. În toată lumea “liberă” ceea ce s-a născut ca “Sistem” după 2001 în jurul serviciilor secrete, e de fapt un conglomerat de poli de interese oligarhice, care colaborează vremelnic dar pot și concura acerb între ei. Ce transpare despre regimul Biden, de exemplu, după căderea lui, e tocmai asta: nimănui nu-i e limpede unde era “centrul de comandă”; cel mai probabil el nu a fost unic.

“Sistemul” e de fapt creșterea necontrolată (precum o tumoare) a unui organ necesar al statului democratic modern, serviciile lui secrete. Factorul declanșator au fost atentatele din 11 septembrie 2001, când, începând din America, serviciile au primit “mână liberă”; foarte curând mulți au realizat că asta e o oportunitate unică pentru a controla politicul cu scop lucrativ. Așa a apărut tumoarea care avea să crească monstruos în următorii 24 de ani într-un pol de putere complet nedemocratic, și în SUA și în Europa, în care interesele oligarhice conviețuiau cu media, cu marile companii care dau infrastructura netului și cu tot felul de grupări ideologice mai mult sau mai puțin dezaxate, al căror discurs radical era util pentru a supune definitiv clasa politică și a o înlocui cu politicieni “de vitrină”. Însă acest “Sistem”, foarte prezent și activ în România azi, nu e un monobloc sub comanda cuiva. E doar o adunătură de interese strict materiale, deghizată în discursuri sforăitoare despre civilizație și progres. Deseori facțiuni ale Sistemului intră în conflict - e ceea ce vedem azi în România. Acest conflict e deseori o oportunitate de schimbare. În America, de pildă, e greu de crezut că nu au existat părți importante ale Sistemului marginalizate forțat sub Biden și care au căutat victoria lui Trump. La fel de greu de crezut e că Trump mai e azi atât de naiv să creadă că poate demola Sistemul. Nu, ceea ce face e să colaboreze eficient cu o parte a lui pentru a extirpa o altă parte aflată deja în metastază.

În România e cunoscută de multă vreme rivalitatea dintre servicii (în special SIE și SRI) în accesul la resursele economice și control politic. Asta nu e rău în sine, asta e azi politica peste tot. Ce a fost rău e probabil epoca Coldea la SRI, cea în care ambițiile aripii SRI au crescut nemăsurat și au exclus pe ceilalți cu totul din peisaj. Ca întotdeauna, liderii lipsiți de înțelepciune produc conflicte serioase ca rezultat direct al exceselor proprii. Eu nu sunt parte nici din unii nici din alții dar am suficienți amici care cunosc realitatea și care-mi pot da o imagine aproximativ reală de ansamblu, fără detalii. Din ce știu, cu precădere excesele SRI în a folosi arma justiției pentru a-și elimina competitorii au devenit greu de suportat. Ce am aflat din cazul Coldea e exemplar. Cazul Ponta (probabil ultimul om politic important afiliat la grupul SIE) e și el relevant - oricât de antipatic e personajul nu putem să nu ne întrebăm care a fost legătura directă între nenorocirea de la Colectiv și primul ministru. E greu să nu vedem azi, la atâta vreme distanță, cum o catastrofă umană a fost instrumentată de SRI pentru a elimina gruparea adversă.

Multă lume se întreabă de ce nivelul intelectual și nu numai al clasei politice a scăzut atât de dramatic. Răspunsul e simplu, Sistemul a creat un mecanism de contra-selecție în toate partidele: nu “urcă” decât cei pe care-i putem controla.

Problema cu Sistemul nu e existența lui ci faptul că a intrat în metastază și corupe toate organele statului democratic; el nu mai are contra-pondere. Cei care îl domină acum trebuie să facă un pas în spate și cum nu-l vor face de bună voie, vor trebui înlocuiți. Nimeni nu poate face asta cu excepția cuiva din tabăra adversă. Partidele tradiționale sau noi sunt toate infiltrate și controlate, nu mai există bazine interne de candidați și viitori lideri. A crede că Lasconi poate curăța Sistemul e ca și cum ai crede că Ciolacu poate influența politica externă a SUA. Cei care făceau apologia ei înainte de anularea alegerilor ar trebui să constate cam câtă greutate mai are ea azi, când nu mai e de folos și a fost făcută să dispară de-a dreptul din peisaj. Apoi să se întrebe câtă greutate ar fi avut dacă ar fi câștigat alegerile.

2. Democrația

Am obosit cu adevărat încercând să explic evidența cu precădere unor oameni citiți și instruiți: democrația nu e același lucru nici cu bunăstarea și nici cu progresul. Poate ar merita să fiu mai limpede aici. Toți vrem bunăstare și progres însă, cel mai des, aceste cuvinte nu înseamnă același lucru pentru toți. Asta s-a văzut cel mai bine în recenta catastrofă culturală woke: în numele progresului și bunăstării unor minorități am încercat să distrugem progresul și bunăstarea majorității. Comuniștii au crezut și ei sincer în bunăstare și progres; au văzut o mare amenințare în cei care nu vedeau lucrurile la fel cu ei. Finalul e cunoscut. Așadar faptul că tu ai o viziune anume despre bunăstare și progres, nu înseamnă deloc că acesta e standardul pentru toți.

Esența mecanismului democratic modern e în aceea că asigură un cadru și reguli ale jocului politic în care ce contează e viziunea majorității. E de observat aici că predarea puterii în SUA, deși după o bătălie atroce în care cei învinși au pierdut tot, a avut loc strict în cadrul normelor și ritualului democratic: vii la putere, pleci de la putere. E de reamintit că Ion Iliescu în 96 a predat puterea cu decență adversarului lui de moarte, Constantinescu, fără să aibă loc sinucideri rituale în PDSR. Așadar esența democrației e acceptarea faptului că țara poate fi condusă de cei pe care-i detești visceral dacă asta e voința majorității.

Azi însă, spre surprinderea mea, o mulțime de oameni care au găsit normală alternanța democratică în ultimii 35 de ani, una în care personaje detestabile precum Iliescu au venit, plecat și apoi revenit în capul statului, una în care Băsescu i-a furat sceptrul lui El Însuși în ultimul moment spre disperarea partidului din spatele lui, ne spun azi că voința majorității nu contează pentru că majoritatea asta e azi incultă și proastă.

Așa o afirmație naște întrebarea dacă cei care-o fac mai înțeleg ce anume e democrația și dacă au o cât de vagă idee unde duce gândirea lor: dacă cei care nu votează ca tine sunt proști și trebuie să li se ia dreptul la vot, unde ajungem? Ei vor aduce, in extremis, argumentul preferat, Hitler. Cum a ajuns el la putere democratic pentru că masele sunt proaste. Pare să le scape cu desăvârșire că ăsta e un argument pentru abolirea în întregime și definitivă a democrației. Nu ai nevoie de Vadim sau Georgescu ca să invoci argumentul, el poate fi invocat și în cazul lui Băsescu de către adversarii lui. Sau în cazul lui Constantinescu de către Iliescu. Deci nu e un argument, e doar retorică de două parale.

Nu te poți considera ființă civilizată și modernă dacă tu nu înțelegi că esența democrației constă tocmai în a accepta majorități care nu ne convin. A argumenta că cei care nu votează ca tine sunt proști și inculți și de aceea votul lor nu contează, te transformă într-un troglodit.

3. Georgescu

Atât cât înțeleg eu din personaj, sunt de acord cu descrierea făcută de Andrei Murgescu: “un oportunist al sistemului un „grifter” care din niște erori de calcule (nu numai ale lui) s-a trezit pe primul loc la prezidențiale”. Atât cât deduc din frumoasa lui carieră de înalt funcționar public, el e oportunistul clasic, care știe să dea din gură și-și citește bine interlocutorii ca să le livreze ce vor să audă. Când spune aiureli, o face pentru că știe că aiurelile alea prind la audiența din fața lui; nu cred o secundă că e nebun. Dar una peste alta, un mediocru. Abil dar mediocru. Dar nici mai abil și nici mai mediocru decât Ciolacu, de exemplu. Și, probabil, mai abil și mai pregătit politic decât Ciucă.

Nu calitățile lui intelectuale mă fac să spun că e cea mai bună soluție. El are o singură calitate: a ieșit pe primul loc în primul tur. Asta a născut prima întrebare la care majoritatea nu s-au învrednicit să reflecteze și s-au mulțumit cu răspunsuri prefabricate: de ce a câștigat Georgescu?

Un răspuns clar e încă greu de dat dar punând cap la cap ce știm azi, influența rusească e o minciună enormă și prostească folosită pentru a distruge instituția electorală românească cu bâta CCR. Însă o imagine rezonabilă s-a conturat: Georgescu a fost sprijinit serios, și financiar și cu strategie de comunicare, însă nimeni nu se aștepta să ajungă pe locul 1. A fost o combinație de sprijin discret dar consistent cu o lebădă neagră electorală, generată mai ales în diaspora de exasperarea românilor de acolo în fața obedienței ideologice a politicienilor români.

Adevărata discuție începe însă după turul unu. Nimeni nu a răspuns la întrebarea: cine l-a finanțat pe Georgescu? Câteva zvonuri au apărut pe ici pe colo că ar fi vorba de mari antreprenori români. Însă cine îl finanțează acum? E evident că a umbla cu 6 bodiguarzi de colo colo și a susține comunicarea pe social media nu e ieftin. Mister! E absolut evident că dacă ar fi cea mai mică dovadă de finanțare străină presa ar rula non stop cu ea pe toate canalele. Nu e decât o singură concluzie de tras: finanțarea e românească.

Apoi, să revenim la Ponta, despre care au existat discuții serioase că e omul SIE, ceva ce el n-a negat niciodată. Personajul mi-e antipatic până la repulsie fizică dar nu asta e în joc acum. Ce e de observat e că omul, membru PSD fiind, a zis public că votează Georgescu, fără să-l fi urecheat nimeni. Apoi se duce în SUA și se pozează la masă cu Trump, înainte de inaugurare. Presa sereistă se grăbește să-l ia la mișto, pretinzând că a fabricat niște poze. După care îl văd la tv la Tucă cum ne prezintă nu una ci multe poze în care e fără dubiu cu Trump. Presa a tăcut dintr-odată și a trecut la altceva.

Mai sunt alte mici detalii și evenimente aparent disparate care pe mine mă duc la o concluzie: facțiunea SIE e în spatele lui Georgescu cu arme și bagaje astăzi. Mai mult, ea joacă pe cartea Trump (a populismului patriotic), în timp ce facțiunea SRI, încă la butoane, e încolonată în spatele oligarhiei bruxelleze și a mesajului “european”. Vizita lui Ponta la Trump a fost un semnal pentru trupele proprii că direcția e bună, mai ales că ultimele zbateri ale regimului democrat de la Washington pentru a transforma Ucraina într-un conflict extins erau îngrijorătoare. Pentru ceilalți miza la alegerile din România a fost poziția față de Ucraina; Georgescu era indezirabil pentru că nu se alinia poziției “războinice” și risca să scoată România din pluton.

Concluzia asta lămurește mai multe aberații, cum ar fi de pildă aparenta schizofrenie a unor organe de presă finanțate și de americani și de oligarhia europeană, care azi numesc decizia CCR o lovitură de stat și mâine, sau în alt articol tot azi, îl prezintă pe Georgescu ca sfârșitul democrației.

În loc de concluzie

Nu votez Georgescu nici pentru calitatea lui (e un mediocru) nici pentru opțiunile lui politice (nu sunt sigur care sunt, dacă sunt). Îl votez pentru că reprezintă acea parte a Sistemului românesc care se aliniază în spatele politicii lui Trump de revenire la un sistem politic normal care are proprii cetățeni în centru și nu aberații ideologice venite de la cine știe ce centrală politică de aiurea. Cei care susțin azi că apără Statul și Democrația tocmai le-au distrus pe amândouă: răul făcut de anularea alegerilor e incomensurabil și va otrăvi viața politică românească mulți ani. Ei trebuie să plece cu orice chip, altfel intrăm într-un proces de auto-anihilare națională fără precedent. Cu ăștia încă 5 ani, nici o instituție nu va mai avea credibilitate și doar dacă ești extrem de idiot sau corupt vei putea face politică. Cu alte cuvinte, vom deveni un stat eșuat.