Din clipa în care statul paralel înghite, justiția, presa și opinia publică, nu mai e nimic de observat și de măsurat. Geometria se dezintegrează și statul se încarcă de proprietăți bizare: e paralel cu democrația și se intersectează cu fantoma ei. Blocați în această intersecție, vom afla un singur lucru: că mascarada e totuna cu adevărul complet și că libertatea totală e totuna cu dreptul de a asista, în tăcere, la suprimarea ei oficială. Din acest punct de vedere, ca și din toate celelalte, reținerea și punerea sub acuzare ale lui Călin Georgescu sînt salvatoare. Ele ne scapă de toate nenorocirile trecute și viitoare. Da, blestematul de Călin Georgescu poate fi vinovat de orice: de COVID, de inflație, de șomaj, de mituirea presei prin USAID, de falimentarea fermierilor prin importuri preferențiale ucrainiene și, desigur, de anularea alegerilor și de prelungirea ilegală a mandatului lui Klaus Iohannis. J.D. Vance, Vicepreședintele Statelor Unite, a avut dreptate: aristocrația europeană e paralelă cu libertatea propriilor cetățeni și conduce sindicatul groparilor democrației. Foamea de interzicere a opiniilor, persoanelor și partidelor care nu se aliniază bîntuie Europa de la un cap la altul. Nu, cazul Călin Georgescu nu e o potlogărie locală ci un semn de integrare europeană desăvîrșită. Ecluza s-a deschis și aberațiile curg. E de ajuns să ne uităm în jur. În Austria, după manevre și contorsiuni îndîrjite, va fi format un guvern nou guvern, la 5 luni de la alegeri. Și ce guvern! Un guvern din care nu face parte exact partidul (FPO) care a cîștigat clar alegerile. Un guvern care comunică alegătorilor, din prima lui clipă de viață, că au votat degeaba. În Germania, tot apărătorii democrației au decis, încă înainte de alegeri, că guvernul nu va cuprinde partidul(AfD) despre care toată lumea știa că va ieși pe locul doi. În Ucraina, Zelensky a suprimat partidele de opoziție, a suprimat presa și a înlocuit-o cu fabrici de liste de trădători din țară și din afară, a suprimat cultura minorităților și biserica ortodoxă tradițională. Verdictul european oficial? Zelensky e un democrat! Și cine e, cu adevărat, dictator? Nici un dubiu: Viktor Orban! Adevărat, Orban face alegeri dar are neobrăzarea să le cîștige, deși nu e liberal. Puterea lui Zelensky depinde de grupuri armate neo-naziste care glorifică public ucigașii de evrei ai anilor ’40. În România (mare vînătoare de extremiști) asta ar trimite în pușcărie o mie de Georgești. Dar nu: în România statului de drept, cine nu îl slăvește pe Zelensky e declarat pro-fascist. Ghinionul legionarilor români! O invazie rusă le-ar fi întins covorul roșu pînă la Bruxelles, unde ar fi fost declarați Apostoli ai Democrației.
Pretextul e mereu același: excluderea extremiștilor și riposta la amenințarea fascistă. Să ascultăm mai bine. Ce se aude în spatele acestor cuvinte repetate dincolo de saturație? Se aude adevărul practic și funcțional al regimului care a înlocuit democrația: ”Știți, noi avem nume, sigle și sedii diferite dar sîntem, de fapt, un singur partid!” După Moneda Unică Europeană, aristocrația a inventat Partidul Unic European. De cine ne apără voinicii PUE? De viitoarea invazie rusă? Bizar: PUE prevede în detaliu viitoarea invazie rusă dar nu vede invazia musulmană care continuă, sub nasul lor. La fel de bizar: apărarea democrației a început cu atacul asupra cetățenilor europeni care îndrăznesc să aibă altă opinie. Democrația promovată de PUE e sistemul în care un singur partid are voie să conducă, indiferent de rezultatul alegerilor: noi, PUE! Ce vor face guvernele și președinții aleși în sistem PUE? Exact ce au făcut și pînă acum. Nimic. Singurul lor obiectiv e să păstreze puterea, în timp ce organizează alegeri fără rost și îi lipsesc de drepturi pe alegătorii fără frică de PUE. Rezultatul e pervers: democrația a fost abolită iar acest act e prezentat drept sacrificiu eroic în apărarea democrației. Democrația e, de aici înainte, o improvizație utilă pentru organizarea alegerilor. Ea se oprește imediat după încheierea alegerilor, pentru că rezultatul a fost stabilit dinainte. Alegătorii se duc la vot doar pentru a asigura decorul schimbător în care se joacă mereu una și aceeași piesă. Nu e nimic curajos și onest în faptele și ideile aristocrației europene. Totul e laș, leneș și perfid. Aristocratul european e birocratul poliedric și poliglot care a luat locul eroului politic, al viziunii și încrederii în realitatea ultimă a discernămîntului uman. Europa PUE e raiul birocrației și cimitirul încrederii. Locul în care nimeni și nimic nu trebuie să depășească prezentul. Un generator multiplu de stagnare. O indolență care conservă harnic hegemonia aristocrației. În acest stadiu, aristocrația europeană are o problemă mai mare decît dragostea morbidă de repaos și anulare. Problema fatală a aristocrației europene e America. Noutățile care vin de acolo sînt înfricoșătoare. America nu mai e, alături de aristocrația europeană, parte din status-quo. Sub conducerea lui Donald Trump, America e o putere revizionistă. Adică o forță care rupe hipnoza și remorchează lumea spre re-cunoașterea realității. Problema aristocrației europene e că a ieșit din realitate. Situația e ilustrată perfect de povestea recentă a bananei lipită pe un perete și vîndută, ca operă de artă, pentru 6 milioane de dolari. Aristocrația europeană nu mai știe ce e o banană. Lămuriri: adevărul e adevăr, minciuna e minciună, democrația e democrație iar o banană e o banană.