Bizar și periculos: liderii vest-europeni s-au pus, în sfîrșit, pe treabă! Obiectivul ce nu le dă pace? Eliminarea păcii! Întrunirile în cascadă, declarațiile-refren și planurile fabuloase de cheltuieli țintesc unul și același lucru: să facă inoperabil un acord de pace fixat de Trump si Putin. Liderii vest-europeni refuză un acord general Statele Unite-Rusia cu îndîrjirea și inventivitatea celui refuză să afle că nu contează, că nu e la masa de joc, că e o putere apusă sau nici măcar născută. Aristocrația europeană se bate pentru a dovedi, cumva, că e relevantă și că toate zicerile ei despre măreția ”construcției europene” nu sînt o ilustrată generată artificial.

Sîntem in momentul de vîrf al panicii și al acceselor de grandoare. Deocamdată, această confluență anxioasă dă teatru politic, poză și discurs moral amplificat. Dar faza oratorică e o partitură limitată. Ea poate trece, pe nesimțite, în catastrofă. Nevoia de legitimitate și spaima de marginalizare sînt atît de mari încît suma lor duce dincolo de orbire, în zona halucinației. Realitatea a fost demult plasată undeva între erezie și conspirație. Din aceste motiv, planurile UE trăiesc în fantasma pură. Ele sună în felul următor: alături de noi și de lipsa noastră desăvîrșită de soldați, arme și obiective strategice, Ucraina va învinge Rusia. Încă un brînci de 3, 10 sau 30 de ani și această țară întinsă pe 11 fuse orare, hrănită de resurse naturale nelimitate și lovită de sancțiuni care s-au întors împotriva Europei, se va prăbuși învinsă și convinsă de etica noastră superioară.
Acest fel de a cocheta vîrtos cu absurdul nu e tocmai surprinzător pentru cineva care ne cere să credem că (măcar unele) femei au penis și că soluția ”științifică” împotriva COVID a fost sechestrarea populației, închiderea economiilor și controlul total asupra vieții și informației. Pentru a doua oară în numai în 5 ani, șenila propagandistică a nivelat lumea. Virusul chinez și frica de invazia rusă lucrează după aceleași reguli asupra populațiilor europene. De fapt: a fost COVID Ucraina1 sau Ucraina e COVID2? Numai motorul de spaime colective și consimțămînt dogmatic pus în mișcare de marile firme de presă o știe. Discuțiile viitoare despre independența presei au de la ce pleca. Adevărul e tot mai greu de văzut și de înțeles în atîta ceață psiho-propagandistică, deși ar trebui să fie elementar. Singura pace în mod real posibilă e pacea convenită între cei ce duc războiul real: Rusia și America (cu Ucraina mare furnizoare de carne de tun). O reîmpărțire a lumii? Exact! Și cum altfel? Lumea e reîmpărțită periodic de cei ce o pot face, în funcție de interesele și forța de care dispun. Și Europa de azi e rezultatul unei reîmpărțiri, fixată în 1945 și aflată acum la limita datei de expirare. Procesul care cere o renegociere a început acum 35 de ani, cînd șansa de a clarifica și echilibra raporturile între marile puteri a fost respinsă entuziast. Atunci, în 1990, Rusia era slabă, deși nu cucerită (iar singura cale de a impune, fără negocieri, o ordine nouă e ocupația miliară, așa cum Germania a aflat, în 1945). Astăzi, Germania are 8 Profesori specializați în fizică nucleară aplicată și 173 de Profesori de gender studies. Asta măsoară 80 de ani de istorie postbelică. Cum am ajuns aici?
În 1989, estabishmentul politico-militar american a decis că victoria e totală, că lumea non-liberală e imaterială și că are toate temeiurile să se lanseze într-un plonjon expansionist. Da, lumea era nu numai pregătită dar și datoare să accepte convertirea la liberalism! Învingătorii au refuzat să reorganizeze lumea în acord cu o Rusie care avea toate motivele să coopereze. Triumfalismul a fixat agenda și lumea occidentală a pornit de la o premiză hegemonică, în care sfera de putere rusă nu mai exista. Chiar după ce Rusia a recuperat și s-a reașezat în funcția de mare putere, sentimentul istoric și direcția de înaintare a strategiei occidentale au rămas neschimbate. Cu această formă de idealism-absolutist-liberal se bate, acum, realismul lui Donald Trump. America vrea să își aibă de grijă iar asta înseamnă că refuză să mai subvenționeze Europa și NATO, mai ales de dragul unui război fără sfîrșit împotriva Rusiei. Nu, Donald Trump nu e agent rus. Donald Trump e agent american. Asta, exact în măsura în care stînga americană (Democrații plus blocul media-civic-universitar) au fost și sînt agenți liberali anti-americani. În acest torent de recalculări forțate de apariția lui Trump, clasa politică europeană întreține un carnaval din care reiese un singur lucru: că actorii lui habar n-au pe ce lume trăiesc și cum lucrează istoria. Aparențele spun că Europa a înțeles, totuși, ce e de înțeles și s-a lansat într-un colosal program de înarmare și cheltuieli militare. Butaforie pură. Lipsesc banii, capacitatea industrială, forța de muncă și acordul politic al statelor membre. Ce e plan, plan va rămîne. Singura consecință reală va fi încă un capitol de suveranitate națională absorbit de Comisia Europeană, sub pretextul salvgardării democrației. E, oricum, fără sens. În lipsa totală de pondere militară a Europei, a centraliza politica defensivă e totuna cu a centraliza vidul. Contraponderea? Nimic decisiv. Atît cît pot fi văzuți, liderii anti-liberali și partidele așa zis suveraniste europene au prestația unor începători persecutați dar incapabili să se desprindă de establishment. Aici e drama Europei. Șansa ratată în 1990 se întoarce, acum, împotriva celor ce au gonit-o optimist și facil. La capătul cascadei istorice a ultimilor 35 de ani, Europa poate conta pe o aristocrație panicată, o opoziție diletantă și o populație dată cu capul de toți pereții sistemelor de propagandă. O pace ruso-americană în Ucraina ar curma ultima speranță a aristocrației, ar da încredere opoziției și ar sparge hipnoza sub care defilează încolonat societățile reeducate de mitul liberal. Dimpotrivă, continuarea și extinderea războiului din Ucraina sînt vitale pentru pretențiile auto-induse ale UE și pentru moralul ideologiei liberale încă dominante. Sîntem foarte aproape de sau chiar în punctul in care aristocrația europeana va rămîne cu o singură variantă: să provoace un război general pe care America să nu îl mai poată refuza. Asemenea “incidente” au capacitatea magică de a crea confuzie universală si angajament total. Cîștigurile ar fi enorme: Europa ar redobîndi statutul de întreținută a Americii iar tutela liberală s-ar întoarce la funcția de ideologie global-obligatorie. Inversiunea e totală și dă esența absurdității europene. Crescut sub protecție americană, patriciatul european nu vrea să fie independent. De aici și ironia: singura șansă a Europei e Donald Trump - omul demonizat în Europa. 80 de ani de protecție americană au adus o prosperitate și la o suficiență pe care Europa a transformat-o în dependență. Obișnuința subvenției existențiale americane a creat aberații enorme. Una din ele face din Europa primul protectorat care își taxează suveranul, evitînd plata costurilor NATO, exportînd masiv și importînd foarte selectiv produse industriale. Asta explică ploaia de tarife aruncate de Trump spre Europa. Despărțirea și autonomia reală sînt insuportabile pentru ordinea europeană și pot fi nărui sistemul. O îmbrățișare finală și fatală ar fi de preferat. ”Mai bine nimic decît altceva!” – șoptește ultimul gînd al patriciatului european.
În profunzime, această tentație magnetică are mult de-a face cu resorturi inconștiente. Acolo pulsează nostalgia istorică a sinuciderii unei Europe care nu mai crede în nimic și află că nu mai e nimic. Un război ornat cu artificii nucleare ar pune capăt comediei și și-ar plasa regizorii într-o măreție apocaliptică. Cum se poate ajunge la asta? Care ar fi “incidentul” eliberator-detonator? Atenție la știri! În primul rînd la cele despre explozii, sabotaje, catastrofe si alte cutremure hotărîtoare. Din fericire, e de crezut că știrile nu vor deranja rutina. Realitatea e prozaică. Europa nu mai e în stare nici măcar de necugetarea care i-ar și ne-ar aduce sfîrșitul. Pîrghiile nu sînt și n-au fost niciodată în mîinile ei. Urmează noi summit-uri, urmate de o tăcere bombastică, urmată de auto-felicitări. Cioran spunea undeva că Europa e incapabilă pînă și de o agonie demnă de trecutul ei măreț.