Avem, deja, experiență. Am învățat să ghicim în marile indignări media. Taifunul împotriva tarifelor impuse în toate zările de Statele Unite confirmă regula: cineva atotputernic se apără cu toate forțele de care dispune în dotare și în mințile tulburate ale altora. Ce caută să salveze frontul generator de zgomot? Răspunsul se limpezește de îndată ce înțelegem ce face, de fapt, Donald Trump.

Înainte de toate, Trump face exact lucrurile pe care a promis că le va face și pentru care a fost ales Președinte (blocarea migrației, redresarea economiei și, în genere, relansarea normalității). S-a spus că, majoritatea alegătorilor e formată din oameni de rînd iar oamenii de rînd nu înțeleg economia. Așa e. Ce nu s-a spus e că nici economia nu îi înțelege pe ei.

Donald Trump pune capăt globalismului, ortodoxiei liberale și folclorului progresist plantat, de la un capăt la altul al lumii, în deceniul 1990-2000. Ar trebui să înțelegem că Donald Trump e un Președinte defensiv - un lider care apără interesele americanilor, întoarce din drum o Americă degradată și se bate pentru o ordine mondială respirabilă. Numai că o face contra-atacînd.

După 1990 și, încă mai mult, după 2000, cînd China a fost admisă în Organizația Mondială a Comerțului (WTO), globalismul (forța piețelor și comerțul, în teorie, liber) au preluat puterea, au depus-o în brațele unei elite tranzacționale și au scobit pînă la os societăți traumatizate de pierderea vechiului lor model existențial-economic.

În 30 de ani de globalizare, efectul a fost același. Și în Vest și în est.

Mai întîi, a venit platoul euforic construit, în 1989, după căderea comunismului. El a permis instalarea megalitului ideologic liberal în poziție de comandă. Societățile est-europene își pot aminti cu ușurință.

Brusc, după 1989, zicerile și edictele luminoase ale liberalismului au luat locul oricărei dezbateri și competențe. Le-am cîntat în transă, pentru că asta ne despărțea demonstrativ de comunism. Le-am preluat și propagat, ca pe o datorie sacră și automată. Care erau refrenele repetate la infinit, cu urgența unei soluții universale și nenegociabile? Să rememorăm:

• Statul (reprezentat de guvernele naționale) e cel mai prost administrator

• privatizarea e singura rezolvare și ea dă soarta luminoasă și imprescriptibilă a economiei

• comerțul liber e divin iar importurile în delir sînt semnul clar al sănătății economice. Producția proprie e o superstiție depășită și o acumulare de fier vechi. Cei cu adevărat inteligenți pricep că a produce mai puțin și a importa mai mult înseamnă putere sporită, prosperitate și democrație.

În termeni abrupți, rețeta făcea următoarele recomandări: voi vă demolați potențialul economic, noi vă barăm exporturile folosind luminoasele noastre norme eco-sanitare (un tarif mascat prin escrocherie ecologică) apoi importați ce pompăm noi, pînă nu vă mai rămîne un sfanț în cont (dar vă ajutăm noi cu credite, fără alte restricții decît alinierea totală)

În cazul României și al unei Europe de Est virgine la noul tip de relații, asta a însemnat încetarea economiei active, migrația forței de muncă și dezlănțuirea unei enorme economii pasive, populată de consumatori țintuiți la raft sau pe net și controlată de intermediari, reglementări și birocrații normative.

Ce e mai puțin sau deloc remarcat e că societăile Vestice au fost trecute prin același experiment, sub același pretext, diferit ambalat. În folclorul pogorît asupra Occidentului ideile sacre erau:

• națiunile care fac comerț nu fac război (pînă îl fac)

• comerțul liber e o deschidere care va democratiza orice stat (așa cum s-a văzut în China)

• globalizarea va produce ”satul planetar” în care înflorește toleranța și toată lumea e liberă să adopte orice idee (dacă e totuna cu ideea noastră)

După 30 de ani de gnoză economică globală, efectul e, și în Vest și în Est, un dezastru uman, economic, politic și strategic. Pe scurt: a) societățile naționale, transformate în consumatori fără putere, au fost micșorate și deposedate de pondere în viața propriei națiuni, b) o nouă ierarhie de putere s-a cimentat, cu America în declin, China în ascensiune furibundă și UE profitor tacit. O elită unificată a devenit stăpîna politicii, a stabilit noul discurs admis și a pornit la implantarea fanatică a noii ideologii. Comedia e completată de avertismentul lansat insistent de media și de politicienii liberali către societatea pe care au pus-o la pămînt: noi v-am adus la sapă de lemn dar Trump vrea să vă facă și mai mult rău, pentru că vrea să vă salveze.

Una din cele mai bune descrieri ale stării de fapt americane și a situației la care reacționează Trump e de găsit, în declarațiile purtătoarei de cuvînt a Casei Albe, Caroline Leavitt. Fără jargon tehnic:

”Our country has been one of the most open economies in the world… But too many foreign countries have their markets closed to our exports. This is fundamentally unfair. The lack of reciprocity contributes to our large and persistent annual trade deficit that’s gutted our industries and hollowed out key workforces. But those days of America… being ripped off are over.”

Pentru mai multe detalii istorice, pot fi citite declarațiile Șefului Consiliului Economic al Casei Albe, Kevin Hassett:

”The bottom line is that China entered the WTO in 2000. In the 15 years that followed, real incomes declined about $ 1,200 cumulatively over that time. So, we got the cheap goods at the grocery store, but then we had fewer jobs. He (Trump) is not trying to tank the market. He’s trying to deliver for American workers.”

Asta vrea să redreseze Donald Trump și de aici criza galactică de isterie împotriva tarifelor americane.

Speranța de la capătul acestei mișcări radicale e o nouă ordine. Chiar dacă știrea e cu grijă ocolită de mediile de informare absolut libere și independente, coada la renegocieri a început. Numeroase state cer, deja, consultări pentru acorduri comerciale separate cu Statele Unite. Trump e un negociator flexibil, de regulă bombastic în faza inițială și nuanțat după primul șoc. E de crezut că el va oferi condiții favorabile statelor de care America e legată istoric (Regatul Unit, Australia, Noa Zeelandă) dar va pune în carantină și așteptare UE și China.

Reașezarea lumii în regie Trump-americană înseamnă un sistem cu relații inteligibile și raționale, nu o colecție selectă de coloși ipocriți și dogmatici. Să nu uităm: tarifele comerciale ale lui Trump sînt însoțite de suprimarea pretențiilor papale americane. Și ideologia fixă impusă de aparatul ONG finanțat de statul american e tot un tarif.

Ordinea pe care o zgîlțîie Trump vine dintr-o mutație gravă care nu e nici națională, nici multi-națională ci, de-a dreptul, oligarhică. Un colosal aranjament economic-ideologic susține o clasă mondială suprapusă care nu mai are nevoie de națiuni, alegeri și democrație de bază. Interesant, clasa care ne spunea în 1990 că trebuie să ne dovedim autonomi făcîndu-ne praf capacitatea economică, protestează, acum, cînd trebuie să guste din același leac.

Imperialism populist american? Poate. Dar care e alternativa? Dominația administrativă a UE? Subjugarea financiară chineză?

După 35 de ani, știm mai multe decît putem suporta. Știm, de pildă, că, în Est, distrugerea comunismului nu a adus eliberarea ci a fost extinsă pînă la distrugerea societății. Și că, în Vest, a triumfat un socialism elitar iar victoria lui a fost extinsă pînă la distrugerea democrației. Ceea ce e totuna. Și în Vest și în Est.

Planul lui Trump are împotrivă o lume largă și excelent antrenată în artele sabotajului. Dar un lucru e clar: Trump are curajul nebun și energia formidabilă a celui ce poate, încă, salva ce mai e de salvat. Asta îl face un inamic crunt și la nevoie eliminabil.

Spectrul lui Nixon, înlăturat pentru îndrăzneli similare, planează nevăzut dar din ce în ce mai verosimil. În cazul lui Trump, varianta juridică, folosită contra-Nixon, a eșuat. Ce mai rămîne? Una din două: fie măreția, fie anihilarea lui Trump. În sfîrșit, ceva Made In America.