Cei ce anunță că, dacă Nicușor Dan pierde alegerile, urmează șomajul, se introduc vizele și se întoarce foametea știu că mint. E imposibil ca un cetățean român cu drept de vot și cu un dram de minte să creadă așa ceva.

Liderii de opinie și somitățile intelectuale care repetă necontenit aceste prostii panoramice își distrug reputația și, mai grav, vînd pe nimic respectul cuvenit culturii într-o societate normală. Prostia care stăpînește aceste minți e neîngrădită și își face de cap, mînjindu-și, în primul rînd, purtătorii. Pozița în care se plasează mincinoșii veseli ai anului 2025 e stupidă dar asta nu înseamnă că e inexplicabilă: la vremuri strîmbe, minți curbe.

Nu poți să îți uiți trecutul și să fi, în același timp, un bun cunoscător viitorului.

Intelectualii noștri uită că au fost victimele acelorași minciuni. În 1990, FSN anunța că, dacă lăsăm România pe mîna lui Rațiu și Coposu, a civicilor și democraților din GDS, rezultatul va fi apocaliptic: se întorc moșierii, chiriașii vor fi aruncați în stradă iar muncitorii vor fi slugi la stăpîn. Acum, intelectualii folosesc, fără jenă, același refren. În 1990, FSN anunța că slăbiciunea democraților va ajuta Ungaria să ne ia Ardealul. Refrenul e reambalat astăzi de democrații care dau ca sigură o invazie rusească. Suplimentul e extragerea României din UE și NATO – altă știre sigură din surse inexistente.

Cum e posibil acest plonjon prostesc și cum poate cineva proceda atît de mulțumit la propria degradare?

Explicația acestei lipse senine de pudoare e vanitatea. Intelectualii și gazetarii, înțelepții, erudiții și titrații au parvenit și vor să se bucure de statut. Să fie recunoscuți, să își vadă de prestigiu și să fie celebrați ca salvatori și monumente de moralitate, în lumea lor și dincolo de ea.

Unii sînt plătiți iar alții șantajați. Nu e o scuză dar, pînă la un punct, constrîngerile sînt de înțeles. Altceva contează. Contează că mulți din ei vor o poziție și o luminozitate astrală. Iar, în situația asta, orice e prea mic, orice adevăr e trecător, orice stăpîn e bun și orice popor prea mărunt.

Cînd anunți șomajul ce vine, insulți atîția oameni care sînt deja șomeri, in plin regim pro-european. Cînd vorbești de reintroducerea vizelor, insulți atîția oameni care au fugit, fără viză, dintr-un regim europan în care n-au găsit de muncă. Cînd comunici că vom fi invadați de ruși, îți convoci populația la un acces subit de imbecilitate. Cînd plusezi și dai ca sigură despărțirea noastră de UE și de NATO ceri celor pe care îi faci dobitoci să consume science fiction de cea mai proastă calitate.

Nu există nimic concret și logic în sprijinul acestor baliverne incredibile. Singurul reazem al acestei mitologii idioate e repetiția continuă, sub bombardament media, la nivel de sațietate. Invitația la gîndire magică e insistentă și împinge o lume încă rațională spre șamanism luminat. În toate aceste cazuri, e limpede un singur lucru: partea superioară și inițiată a societății își declară concetățenii materie inertă și modelabilă. O pastă care trebuie prelucrată sau aruncată. Aici, e, într-adevăr, ceva neo-european. De la un cap la altul al UE, alegerile au aceeași regie: toată lumea votează dar pot fi aleși numai supradotații și protejații lor. De la un cap la altul al UE, cenzura a devenit o virtute. De la un cap la altul al UE, a alege după capul tău înseamnă un act extremist care atrage pedeapsa cu suspendarea sau închisoarea.

Joncțiunea elitelor românești cu această mascaradă augustă a decurs rapid și armonios. Ea a fost enorm ușurată de boala istorică a românului instruit care nu se instruiește pentru a ști ceva ci pentru a fi cineva. La prima cotitură a istoriei, acești oameni vînd tot și nimeni nu e mai usor de vîndut decît cei pe care i-ai părăsit pentru a parveni. Precum interbelicii, așa fanarioții și tot așa euro-civicii. Merită insultate aceste minți deseori bogate și la fel de des lipsite caracter? Merită toți acești tenori obsceni să fie descriși drept imbecili, escroci și ticăloși? E tentant dar nu merită.

Pînă la urmă e vorba de oameni periculoși dar grav bolnavi de ei înșiși. Adevăratele complexe ale culturii române aici se văd. Nevoia năpraznică de statut domnește și explică atîtea din figurile care ne dau cultură pentru a obține domnie.