Care e mirarea? Suprimarea Declarațiilor de Avere pentru demnitari era inevitabilă în noul regim de drept impus de CCR și de Serviciile Secrete. După ce au anulat alegerile din 2024, CCR și Serviciile Secrete au creat o nouă realitate politico-juridică și au remorcat după ele proletariatul complice al civicilor. Ca să vorbim în termeni de specialitate, CCR și Serviciile au devenit Jupîni de drept.

Naivitatea societății civile românești e stupefiantă. Prea bunii noștri euro-civici află abia acum care sînt regulile într-o operație de “contract killing”. Cel pe care l-ai angajat pentru a lichida un adversar devine stăpînul tău, dictează și își poate permite orice. De cine anume ar fi urmat să se teamă judecătorii CCR înainte de a pulveriza Declarațiile de Avere? De complicii lor, beneficiari ai anulării alegerilor?

Cînd ești asociat într-un contract-killing, ești, simultan, biruitor și captiv, cîștigător și pierdut. Complicitatea societății civile cu Serviciile secrete și CCR a dat, într-adevăr, iluzia unui mare serviciu democratic. Fiara anti-liberală a fost oprită și, după încă 6 luni de mașinații, răpusă electoral. Dar cealaltă consecință e mai importantă și mai durabilă.

Chiar fără să o priceapă, civicii și euro-romanticii noștri au dat puteri totale CCR și Serviciilor. Cu observația că, în această nouă formă de organizare, sectorul civic devine captiv și are cel mult dreptul de a protesta, formal, o zi sau o zi și cinci minute.

Oricum, declarațiile de avere sînt o prostie dar asta nu face decît să agraveze parodia. Căci lumea civilă le-a impus din pură sete de auto-glorificare. În realitate, declarațiile de avere nu au sens. Cine face politică face și bani iar anchetatorii nu așteaptă declarațiile de avere pentru a afla dacă banii sînt murdari. Democrații ceva mai vechi (Marea Britanie și America) nu se încurcă cu asemenea proceduri exhibiționiste. Demnitarii nu au voie să combine politica și prezența în boarduri de companii și nici să accepte donații mai mari de atîția dolari sau lire. E suficient.

În România declarațiile de avere au apărut pentru a parfuma dorința de relevanță a civicilor și pentru a hrăni publicul cu cea mai dulce dintre otrăvuri: resentimentul. Cu cît fură ei mai mult, cu atît sîntem noi mai cinstiți!

Dar viciul e mai adînc. În fond, dacă veniturile persoanelor cu răspunderi publice trebuie ținute sub observație, de ce n-ar trebui să depună Declarații de Avere și ziariștii și ONG-urile? Adevărat, ziariștii și ong-iștii nu sînt aleși dar se poartă cam și cum ar fi. În plus, de ce n-ar fi verificați exact cei ce îi judecă și țin în șuturi zilnic pe politicienii aleși? A patra putere în stat – cum își zice presa – rămîne singura putere fără răspunderi și obligații.

Nimeni nu se poate îndoi cu adevărat că, în mod covîrșitor, politicienii noștri sînt niște căzături montate la celălalt cap al unui aspirator de bani. Dar esența e altundeva: în structura de bază a unei societăți în care toată lumea publică vrea bani, are bani și îi ascunde, fără prea mare bătaie de cap. Diferența e sursa: politicienii fac bani din corupție pură. Marii lor critici, ziariștii, fac bani din corupție indirectă - din serviciile de imagine care urmează, în funcție de nevoi, să descopere sau să acopere afacerile politicienilor.

Nu banii sînt problema ci dezastrul legal și etic al statului român care repetă povestea cunoscută: lumea subțire e mereu gata de pacturi ascunse și de lașități superb ambalate, dacă primește dreptul de a se făli și de a domina zona ideilor publice. La fel ca înainte de 1945, efectul acestei dependențe de titlu și mărire e pulverizarea credibiltății legale și morale a societății.

Prețul cerut de prostia euroicivicilor și de setea lor de autoconfirmare e exorbitant.

Inteligenții noștri specializați în claritate morală au depus o uriașă Declarație de Cădere.