Acum, după reintroducerea execuțiilor publice, putem vorbi pe șleau.

Asasinarea lui Charlie Kirk a fost urmată de chiote de satisfacție și dansuri rituale lîngă cadavru, eternizate pe net de o mulțime de bestii îmbuibate care pozează, peste zi, în profesori, academici, lideri civici, artiști, politicieni. Toți se trag din gloatele abjecte care țopăiau fericite pe lîngă căruțele ce duceau la ghilotină dușmanii Revoluției franceze.

Alți iluminați - New York Times, BBC și atîtea alte venerabile instituții de presă – se ocupă cu relativizarea filozofică a execuției lui Kirk: nu a creat, oare, Kirk însuși situația care a produs explozia? E libertatea de expresie compatibilă cu radicalii creștini ostili minorităților sexuale?

Răspunsul e o întrebare: ce s-ar fi întîmplat dacă asasinatul ar fi avut loc la o adunare a stîngii progresiste, dacă victima ar fi fost de culoare iar asasinul un alb cu sex ferm și convingeri de dreapta? Nici un mister!

Statul Utah ar fi, și azi, în flăcări. America ar fi fost trecută prin jeg, foc și pară de bandele mascate și înarmate ale revoluționarilor. Jaful și violența ar fi fost imediat normalizate în presă. Universitățile ar fi fost ocupate. Drapelul american ar fi fost călcat în picioare și incendiat în fiecare intersecție. Statul american ar fi fost declarat, pe toate canalele și platformele, sistem rasist-fascist. Starurile politico-morale ar fi îngenunchiat covîrșite de tragedie iar persoanele care nu ar fi făcut la fel ar fi fost anulate/concediate/arestate.

Asta ar fi fost dacă era ucis vreunul din idolii revoluționari ai stîngii. Cum au reacționat bestiile albe, după asasinarea lui Charlie Kirk? Cu adunări de veghe, slujbe memoriale și coroane de flori. Groaznic! Tipic nazist!

La Londra un miting anti-stîngist a adunat sute de mii de oameni și n-a lăsat în urmă un geam spart. Așa cum au putut afla ascultătorii radio de la unul din invitații de seamă ai BBC 5, a fost vorba de un ”atac rasist împotriva libertății”

Așadar nu mai e loc și aer. Nu mai e cuvînt rostit fără dresură și gînd gîndit cu propriul cap. Nu mai e voie, nu mai e moral și legal să crezi și să spui altceva decît s-a stabilit și se repetă fără oprire peste tot: dreapta e fascistă, Europa și America sînt rasiste, majoritatea normală sexual e mostruoasă și opresoare, migranții sînt bineveniți iar granițele inutile. Și mai departe: progresismul e singurul adevăr, libertatea de gîndire e totală, dacă gîndiți ca progresiștii iar libertatea de expresie e desăvîrșită și garantată prin cenzură.

Cacofonia e totală. Există un singur fel de alb și el e negru și există un singur fel de a vorbi după mintea ta și el e tăcerea. Asta e lumea la care lucrează mari noștri salvatori progresiști, ultra-europeni, maxi-democrați și super-civici.

Așadar, ne-ați adus în pragul războiului civil. Nu din nebăgare de seamă și sfînt elan idealist. De fapt, ne-ați îmbrîncit spre răfuiala dementă la care ați visat dintotdeauna. E dement de normal: cineva care susține că deține adevărul, dreptatea și cheia fericirii nu poate lăsa lumea pe mîna altora. Trebuie s-o conducă. Dar, mai întîi, trebuie să o purifice, să o curețe și să o scape de rebuturi. Charlie Kirk era un rebut. Lumea e plină de rebuturi. Așa a stabilit Marele Controlor.

Nu e simplu și nici cimitire nu sînt destule. Din fericire pentru iluminații progresiști, minciunile otrăvite și operațiile diabolice stau la dispoziție într-un arsenal infinit. Înaintași iluștri au explicat strălucit cum se face treaba. Lecția Marelui Lenin e vie: urlați, asasinați, urlați iar, cereți dreptate, aruncați foc în foc, pînă cînd lumea va accepta, smintită și disperată, primul Mesia pe care ne obligăm să-l livrăm. Nimic nu e mai fertil decît războiul intern, pus să facă scrum legăturile umane elementare, încrederea, bunul simț și realitatea însăși. Și – așa cum ne învață tot Lenin - nimic nu alimentează mai vîrtos balamucul intern decît spectrul războiului extern.

Trupa iluminată lucrează la două infernuri concurente, în pregătirea infernului definitiv. În interior, un război de subminare mentală și morală. Din exterior, proiecția unui război cu Rusia. Sau altfel spus: un război civil nedeclarat, mascat și întețit de psihoza războiului cu Rusia. Combinația poate face orice: mobilizarea rătăciților îndelung spălați pe creier, justificarea oricărei crime și - aici e trofeul! - supunerea totală a societăților. Scopul e o masă mustind de credința în propria superioritate și căscînd gura extatic la noua elită: experți și mari preoți politico-morali infailibili, feriți de critică și, pe viitor, scutiți de alegeri.

Toate astea spun ceva despre esența lumii pe care pseudo-democrații progresiști o construiesc plesnind din dogme și din arme cu lentă. Nu o democrație ci o teocrație. Un sistem etanș, reglat de o idee și de un limbaj unic. O religie nerevelată ci tricotată. E pueril, periculos și rușinos pentru umanitate dar asta nu înseamnă că e imposibil.

Primele două mari operații tehnice ale acestei enorme falsificări sînt aproape încheiate.

Prima e substituirea societății naționale. Ea e înlocuită de așa numita societate civilă – un grup select și selectat care propagă ideologia conducătoare și pretinde că dă răspunsurile formulate de societate, în genere. Calamburul lui Brecht s-a adeverit, după 80 de ani: ”Dacă poporul a pierdut încrederea guvernului, nu e mai simplu ca guvernul să îl dizolve și să aleagă altul?”

A doua operație falsifică decizia democratică. O rețea labirintică de organizații, organisme, regii și instanțe se interpune între guvern și societate, sub pretextul expertizei științifice, al specializării și obiectivității. Direct sau indirect finanțată de la buget, această zonă ia, de facto, locul și rolul alegătorilor. Decizii pe care nimeni nu le-a votat apar sau repar confirmate de girul experților. Rapoarte nechemate ajung la concluzia dorită de guvernul finanțator. Preluate ca ”feedback” trimis de societate, după o temeinică ”dezbatere publică”, ele devin recomandări, incluse de guvern în normele de aplicare a legislației.

Cu asta, cercul se închide și societatea află că a decis lucruri de care n-a auzit și pe care nu le-a cerut. E absurd și eficient: guvernul face lobby pe lîngă el însuși, pentru a lua decizii pe care avea de gînd, oricum, să le ia. Democrația se reduce, astfel, la o suită de mesaje ”in camera„ și la un schimb felicitări între guvern și auxiliarii lui. URSS? Nu! Scut de apărare împotriva riscurilor pe care le presupune libertatea.

Ce urmează? Captura completă. Nu mai e mult. În urmatorii 3-5 ani, elita progresistă mai are de pierdut și de torpilat alegeri in Franța, Anglia și Germania. Alegerile anulate în România au deschis culoarul.

Între timp, sîntem chemați la răfuială de cîțiva din cei mai înalți pitici ai cauzei progresite.

Vasile Bănescu scoate Biblia din raft, imediat după asasinarea lui Kirk, și citează rîndurile din Osea 8:7: ”Pentru că au seamănat vînt, vor secera furtună”. Bănescu pare să sesizeze elemente de schimbare climatică dar ratează faptele. Eroarea e de înțeles în cazul unui teolog la început de drum. E de meditat la o trimitere biblică mult mai aplicată: ”Toți cei ce scot sabia, de sabie vor pieri” (Matei 26:52).

Un alt interpret al evenimentelor, Valentin Naumescu, e nervos și cere organelor să ne scape de ”trădătorii României” care se dau conservtori sau suveraniști.

Andrei Caramitru vrea să ne batem în ”aia finală”.

Bine, ne batem! Dar nu într-o democrație care își poartă capul la subraț. Și numai după ce vă retrageți trăgătorii din apropierea scenei. Ce farseuri! Ce curaj! Cîtă virtute!

Și mare atenție la schimbarea climatică. Pe pămînt, nu în ceruri.