E atît de evident încît pare natural.

Sistemul politic s-a închis deasupra democrației, i-a preluat însemnele și i-a înghițit conținutul. Treptele care au dus inevitabil la această captură au început cu anularea alegerilor prezidențiale din 2024. Acest act autoritar a respins, de facto, votul popular și nu putea decît să pregătească următorul pas: anihilarea votului parlamentar. Mișcarea a venit recent, cu o naturalețe care sugerează o extraordinară siguranță de sine și o eliberare netă de cea mai măruntă formă de conștiință.

Guvernul Bolojan a fost demis cu o moțiune de cenzură perfect legală dar rămîne la post și continuă să ia decizii importante, în cea mai deplină nesimțire constituțională și hărnicie anti-constituțională. În noua versiune oficială a democrației, plecarea unui guvern legal demis nu mai e o obligație automată. Democrația de tip ”european” presupune cu totul altceva: neutralizarea votului neconvenabil, prin anulare (2024) sau prin proceduri și indiferență (2026)

Nimeni nu știe cînd va fi formată o nouă chipă de guvernare. Toată lumea politică pare să dispună lejer de legi și de termene care există doar pentru a se arăta nespus de elastice. Singura presupunere certă e dată de cinismul mereu reîmprospătat al politicienilor ”democrați”. Ea spune, în aplauzele elitelor ”pro-stat de drept”, că noul guvern va fi anunțat numai după ce fostul guvern va fi reambalat, declarat nou și reinstalat.

În decor, insuficient notate dar coerent, au avut loc alte două farse-gemene, într-un simulacru care țintește tot denaturarea ordinii democratice.

Mai întîi, atacul asupra proiectului de lege care cere ONG-urilor să își facă publice sursele de finanțare. Pilotat de ONG-uri valul de indignare împotriva acestui proiect cere, fără jenă, imunitate pentru ONG-uri. În definiția pe care și-a dau ele însele, ONG-urile trebuie să aibă influență publică maximă, fără să aibă răspundere publică minimă. Politicienii aleși au datoria legală multiplă de a-și justifica veniturile și cheltuielile. Militanții civici au decis că nu trebuie să se supună rigorilor pe care le cer celor pe care îi scrutează. Gardienii democrației sînt singurii care nu trebuie să respecte regulile democrației.

A doua farsă e superconferința-orgie neprihănită intitulată „Summitul European pentru Integritatea Informației și Combaterea Dezinformării”, organizată în cadrul inițiativei „România Imună”, la Palatul Cotroceni. Distribuția e grotescă. Inițiatorii sînt exact figurile care au cerut anularea alegerilor în 2024, fără să informeze asupra dovezilor care justificau așa ceva. Gazda e Președintele ”selecționat” după carotarea alegerilor din 2024. Autorii celui mai mare jaf politic național, păzesc Tezaurul Democrației.

Aici sîntem. De fapt, nu sîntem. Căci prezența individului politic a fost suprimată. Am distrus principiul fundamental al răspunderii publice, am făcut inutilă participarea cetățenească și am eliminat acordul popular – toate elementele care dau mecanica grea a democrației. Am creat, în schimb, un sistem ermetic, de unică și eternă folosință. Am pulverizat esența democratică a democrației și am înlocuit-o cu un compus emoțional fabricat și administrat de o instanță intangibilă: binele prescris de o castă. ”Pro-Europeană”, desigur.

Alegătorii și votul lor nu mai au nici un rol. Nevoile sistemului sînt singura problemă națională admisă. Rezultatele sînt catastrofale dar catastrofa rămîne nesesizată, în spatele unui baraj emoțional care dă senzația de moralitate și curaj, pe măsura ce crima e în plină desfășurare. Asta - si nu numai ingerința externă - a făcut posibilă și stimabilă falsificarea alegerilor prezidențiale, anihilarea votului parlamentar și alunecarea într-un stat mono-partit

Această permanență fără consimțămînt și întrebări e victoria așa numitei clase civice și a emoției lozincarde pe post de moralitate în România. Amîndouă lucrează, știut sau neștiut, în plasa serviciilor de informații care agreează, prin definiție, sistemele de mare stabilitate ne-democratică. Protecția financiară și etică e asigurată de umbrela ”europeană”. Masa de manevră e o populație urbană împinsă spre satisfacția sectară a superiorității morale.

Vina clasei intelectuale și civice profesioniste e enormă și în creștere. Ea stă într-un efort intens de redefinire imaginară a realității. Pe scurt: cine nu e noi sau ca noi e anti-democratic și anti-european. Acest cadru e în mod premeditat prea mic pentru toată națiunea dar tocmai potrivit pentru un auto-portret glorios. Prețul acestei capodopere va fi plătit de o țară și de un viitor pe care elitele nu le consideră și ale lor.

Lumea așa zicînd inteligentă își arată naivitatea și lăcomia. De fapt, ieftinătatea. Tot ce n-a fost atitudine sub comunism devine, azi, postură civică și ”rezistență” într-un sistem pe care ”rezistenții” îl folosesc, dealtfel, foarte confortabil pentru extracția de prestigiu și stimă de sine. Fără să înțeleagă ce li se întîmplă și fără să își dorească așa ceva, eroii civici ai zilelor noastre sînt premiați cu prioritatea morală după care jinduie orice ego neatent la istorie. Intelectualii se alătură iar - de astă dată voluntar - unui sistem care exclude tocmai autonomia și judecata cîntate de aceiași intelectuali. Redusă la esența ei nemiloasă, filozofia acestor oameni încape într-o frază mizeră: democrație înseamnă să fim la putere.

Nu e deloc întîmplător că, pe măsură ce își transformă culpa în triumf, acești oameni sînt obsedați de propria imunitate. Ceva îi face să simtă că repetă experiența colaboraționistă din timpul comunismului. Azi, nu o mai fac sub amenințare ci, dimpotrivă, fără constrîngeri, din pur narcisism și sete de putere. Nu e o scuză. E un factor agravant care dezvăluie miezul demagogic, servilismul și corupția profundă a moralității de circ în care ne-am înglodat.

Trăim deja într-o stare fără recurs. O stare de conformism emoțional în care democrația e un fetiș performativ. O democrație fără democrați, luată cu asalt de ”pro-democrați”.

Dupa 45 de ani de comunism și 35 de democrație liberală, știm ce sînt amîndouă și le putem compara. Problema de care ne lovim nu e reevaluarea pozitivă a comunismului ci reevaluarea negativă a democrației liberale.