Decapitarea se va relua

Cei mai mare rețea criminală post-belică e, în continuare, la putere și își vede de treabă, de la un ”cap” la altul al lumii occidentale. Treaba ei sînt ororile care umplu de groază societățile abandonate ale lumii ”civilizate”. Echipa e alcătuită din politicieni și intelectuali ipocriți, sadici, mincinoși, cinici și nebuni. La un loc: Secta Stăpânitoare în ”democrația” contemporană. E vorba exact de trupa de la care luăm lecții pe orice temă. De cei ce ne îndoapă, fără încetare, cu ”valori europene”, ”justiție” și ”proiecte generoase”. Cel mai nou produs e paralizant.
Luni seara (8 iunie), la Belfast, în Irlanda de Nord, a avut loc o execuție publică parțială. Ea a fost organizată indirect de Secta aflată la putere și a ilustrat, încă o dată, cu argumente forte, avantajele și limitele vieții în lumea supusă Sectei.
Un migrant sudanez a capturat un individ alb pe o stradă din Belfast și, călărind-și captura, a început să îi taie capul pe îndelete, cu un cuțit. Operația a fost oprită prematur. Vita aleasă pentru sacrificiu a fost salvată de cîțiva oameni aflați în preajmă. După îmbrăcăminte și accent, alte vite albe din cireada de care lumea fină, guvernul britanic și colegii ”democrați” vest-europeni își bat joc zilnic, din răsputeri.
Ce căuta sudanezul la Belfast? Așa cum știm de la Secta Stăpînitoare, e vorba de un seamăn de-al nostru care a fugit din calea răului și a găsit adăpost în Irlanda de Nord. Apoi, chiar ne putem supăra pe o decapitare și așa eșuată? Răspunsul Sectei: puteți dar veți dovedi, astfel, că sînteți, așa cum bănuiam, o gloată fascistă, extremistă, rasistă, extremistă, anti-democratică.
Dealtfel, guvernul britanic s-a grăbit să ceară imediat publicului să nu răspîndească înregistrările video de pe net. Difuzarea ar putea inflama populația și s-ar putea solda cu acte de violență. Această recomandare oficială descrie perfect o situație fără ieșire. Un șantaj moral ermetic și o mostră de banditism pervers.
Mai întîi, ea scoate din joc, rațiunea elementară. Societatea e invitată să se apere de ea însăși, cenzurîndu-se strict. Căci – va trebui să înțelegeți - problema nu e violența migranților. Problema e violența împotriva migranților violenți. Căci violența migranților, e explicabilă, normală și, deci, nu nu poate avea loc, în special în cazurile în care are loc.
Partea nerostită dar subînțeleasă e și mai otrăvită. Ea e, de fapt, o invitație obscenă la violență și o speranță diabolică: abia așteptăm să dați cu piatra! Vă declarăm fasciști, vă arestăm și vă sîntem veșnic recunoscători pentru că ați confirmat existența amenințării fasciste din care se trage puterea noastră! Veți întrupa rebeliunea extremistă pe care o cerșim de atîta timp!
Alternativa? Gura și să nu mai auzim de voi!
Așa arată poziția morală standard a Sectei aflată la putere în lumea ”democratică”.
Știam demult că lucrurile stau așa dar consecințele acestei farse sîngeroase au ajuns insuportabile și se repetă tot mai des.
A trecut doar o săptămînă de cînd cazul Henry Nowak a devenit public, în toate detaliile. Nowak, un tînăr student- contabil, fără altă problemă de cazier în afara calității de alb, a fost asasinat de un minoritar de rasă superioară, cu complicitatea poliției britanice spălată pe creier de industria progresistă, hrănită și asmuțită de guvernele Sectante ale ultimilor 20-25 de ani (stînga laburistă, și pseudo-dreapta conservatoare). Nowak a murit înjunghiat, după ce poliția i-a grăbit decesul, punîndu-l în cătușe pentru că asasinul a rostit cuvintele magice: m-a insultat rasial!
Dar Nowak nu putea fi de ajuns. Urgia va continua, întreținută de torente de migranți și de religia fixă a Sectei. Vor veni alte și alte scene bestiale, urmate de aceleași cuvinte putrede și de același discursuri scelerate ale Sectei.
Protocolul de execuție e peste tot același: se adoptă religia morală liberală, se declară fascist orice protest și se constituie o masă de sprijin reeducată prin propagandă, adică supusă efectului media și universitar. Irlanda de Nord e departe dar întunericul circulă mai rapid decît lumina.
Veți regăsi purtătorii acestor practici și idei în România. Deocamdată, în lipsa migrației, trupa se ocupă cu meschinării demult fumate în Occident: anularea votului popular sau procedeul ”cordonului sanitar”. Dar speranța nu moare. Vor veni acele pretexte de înaltă moralitate care vor pune trupa, cu tot cu lanterne, ”rezistențe” și app-uri, în dispoziție ”Tzepeche Mode”.
Ce au acești oameni cu noi? Nimic. Problema lor nu sîntem noi ci ei înșiși. Mai precis, frustrările și narcisismul. Noi, ceilalți, sîntem doar materialul didactic. Avem în față și deasupra o trupă în derută interioară și, deci, mare consumatoare de exhibiționism. E vorba, pur și simplu, de posedați. Toți cred într-o idee unică, mistică și sfîntă care dă cu realitatea de pămînt și se întoarce în ei încărcată de leacuri. Căci fanatismul e stropit din belșug de conștiința acută a dreptății, de dovada propriei importanțe pe lume și de o senzație inegalabilă de euforie.
Așadar, din înalt ordin, decapitarea întreruptă la Belfast se va relua. Stăpînirea a decis că lucrurile trebuie dus pînă la ”cap” și chiar fără el. În interesul ”democrației avansate”.