Nu vă luați după fotografii! Franța nu arde. Franța se scufundă. Nu numai Franța: toate statele occidentale se duc la fund, apăsate de greutatea propriilor decizii. Istoria Europei ia sfîrșit. De acum înainte, ne paște o agonie înfășurată în deliruri noi și întețită de otrăvuri suplimentare.

După aproape 40 de ani de la triumful anunțat în 1989, Europa liberală, furnizoare de lecții și modele, logodită cu progresul și sortită succesului, se stinge doborîtă de o epidemie de nebunie. De un lanț de fixații și aberații istorice, economice, politice, spirituale și sociale. Totul e greșit, contra-naturii și irespirabil, în acest evantai care asfixiază.

Fostele puteri militare și civilizatoare europene au încetat să mai existe. Ele s-au transformat în puteri fiscale și juridice, în război cu oricine produce valoare sau își păstrează bunul simț în propria țară. Singura lor producție înfloritoare sînt impozitele, toate mai bine păzite decît granițele. Administrațiile contează pe mai mulți funcționari decît soldații sub arme.

Cheltuielile cerute de un sistem de asistență socială fără capăt, dilatat la infinit de importul a milioane și milioane de migranți, au ruinat economia și au scos viața din fraierii care muncesc. Deviza e într-adevăr ” Sans Frontières!”.

Justiția iartă orice, dacă e vorba de străini importați din toată luma afro-musulmană. Aceeași justiție e, în schimb, nemiloasă cu oricine se face vinovat de crima de opinie diferită.

Falimentul a fost biciuit pentru saltul spre linia de sosire de două generatoare suplimentare de ruină.

Prima: obsesia ecologică și desprinderea virtuoasă de energia ieftină livrată de Rusia. A doua: angajamentul în cheltuieli militare colosale fără sens, fatale pentru propriile economii. Ucraina trebuie finanțată în orice condiții. Zelenski nu mai obișnuiește să plece cu mîna goală din capitalele vest-europene (ultima notă de plată e 71 de miliarde). La ora la care războiul americano-iranian a gîtuit cealaltă mare arteră energetică, Europa era deja strivită. Macron insistă că violența de la Paris e moșită de războiul lui Trump. Și are grijă să uite că, în ultimii 20 de ani, Franța a trecut prin 25 de valuri de proteste violente.

Colapsul de astăzi are loc într-un ospiciu de fabricație europeană, dotat cu ideologie ermetică și alimentat de panouri solare, plus moriști eoliene.

Pentru desăvîrșirea parastasului, reacția UE e, bineînțeles, rigiditate fiscală, austeritate și aliniere în zgarda unei politici externe care produce un singur lucru: zero politică externă în statele membre. Pe scurt, Europa e inexistentă strategic, iresponsabilă economic și sinucigașă social.

Fiecare din aceste decizii stupide și nesolicitate are una și aceeași sursă și una și aceeași victimă.

Sursa e joncțiunea cu milenarismul liberal american: dogma după care restul lumii trebui să fie liberal sau să nu mai fie. Slabă și îmbătată de propriile farmece, Europa s-a lăsat remorcată într-o aventură expansionistă, tot mai spre Est. Următoarea piesă a fost contra-intervenția rusă. Cunoaștem această urzeală ideologică bine ascunsă sub numele de războiul din Ucraina și nevoia de solidaritate în apărarea democrației europene bla, bla, bla.

Victima e omul productiv, democrat și autonom. Euro-liberalismul birocratic l-a atacat din toate părțile, cu o furie aplicată la temelia vechii orînduiri europene. Dislocat de migranți, asasinat fiscal, reeducat ideologic prin copiii răpiți spre îndoctrinare în școli imbecile, mînat la coada istoriei în postură de rasist și opresor, omul autonom e marele adversar al statului elitar european. Războiul nu va veni din Rusia. Războiul a sosit, e european și e civil.

Toată lumea, nu numai centrul sacru franco-german, e absorbită de vortex.

La margine, Marea Britanie e un stat fantomă, sleit de ecologie, progresism și jaf social. Numărul copiilor asistați la 7 ani e mai mare decît numărul adulților asistați la 50.

Europa de Est nu poate evita și nu se poate sustrage. Coordonarea e impusă sub presiune economică și politică. Democrația e preambulul unui mecanism de extracție care produce profit material și moral pentru deținător.

Dar farsa e apocaliptică. Autorii ei se mint pe ei înșiși, cu o naturalețe bolnavă. Pe tot parcursul acestei parodii de moralitate, Europa a importat, pe canale obscure, gaz rusesc, în valoare de sute de miliarde.

Prăpădul din Franța e mult mai grav decît spectacolul întreținut de anarho-primadonele din stradă. Tembelii care fărîmă orașe franceze sînt vestitorii unui sfîrșit de epocă. Nimic nu mai are cum să dea o definiție decentă vremurilor noastre. Nimeni nu dă foc școlilor pentru că moare după știința de carte. Numai vidul poate întreține ura și condițiile sînt întrunite. Nimic nu se schimbă. Viața politică a dispărut, înghițită de consensul obligatoriu al ideii unice. Singura funcție vie a politicii e interdicția de participare a partidelor anti-sistem și deposedarea alegătorilor care le-au dat votul. Atît. Fostul mecanism pluralist s-a dizolvat într-un regim monopartit nedeclarat. România e un exemplu hilar. La fel ca în România, guvernul cu care E. Macron susține că își apără țara nu are nici o legătură cu alegerile care se presupune că l-au născut. Evident, specialitatea lui Macron nu e Franța. El dovedește mult mai mult talent cînd pune Președinți sau face guverne în România. Tot el reușește mult mai ușor să fie pe placul prietenilor care țin în Gaza ordinea pe care o distrug la Paris.

Concluzia e că salvarea euro-elitei cere un preț enorm: demontarea democrației europene. Adaptată și rafinată european, soluția anunțată de Ortega în Nicaragua (Fără alegeri, pentru că riscăm să le cîștige adversarul!) nu mai e de neconceput.

Da, revolta vizează ceva material: un sistem care nu mai plătește destul. Însă frisonul decisiv vine de altundeva: dintr-o cultură închegată în anti-cultură și incapabilă să mai dea sens vieții. Ea a crescut la umbra indiferenței gigantice și atotputernice a sistemului. Guvernările sînt tehnice și anonime, în spatele tehno-jargonului. Reziliență etc. Toate discursurile mint. Presa e de vînzare sau vîndută. Toate standardele au fost surpate. Sistemul a produs, după gustul și nevoile electorale ale unei democrații viciate, o populație în parte importată, în parte dresată de sloganuri, mereu nevrotică și angajată în idealuri desenate digital.

Așa s-au ales statele europene cu două non-culturi incendiare care și-au dat mîna și se întorc împotriva unor țări din care nu înțeleg nimic, în afară de dreptul de a dori și de a primi orice.

Pe un front: tinerii educați în nimic, saturați de narcisismul deprins din predicile stîngii progresiste. Viitorul lor înseamnă, în cel mai fericit caz, o poziție în complexul ong-media-universitar. De regulă, repartiția e alta: slujbe fără sens sau o poziție pe sofa, în rețeaua de contrabandă cu iluzii pe tiktok.

Pe celălat front: migranții arabo-africani, întreținuți și protejați cu banii celorlalți,

Nici unii nici alții nu sînt în țara lor și, dealtfel, nu au vreo țară a lor. Și unii și alții distrug Franța sau Anglia sau Italia, fără să înțeleagă ce demolează: clădiri publice, sensul proprietății, monumente, vieți personale. Dacă există ceva în mintea lor, atunci e vorba de ”genocidul din Gaza” sau de insolația pinguinilor loviți de schimbarea climatică.

Și cine își adulmecă bucuros șansele, lîngă cadavrul european? Desigur, stînga unită cu falanga musulmană. În Franța, instigatorul e Jean-Luc Mélenchon, un nimeni infernal în fruntea LFI (La France Insoumise). Omul l-a înțeles pe Lenin și lucrează bolșevic. Lecția: nu rata căderea imperiilor! fii de față! bagă-te! dă brînci! dă foc! dă furii și anunță că aduci dreptatea!

Ora nihilismului absolut, anunțată de Nietzsche acum o sută de ani, a sosit. Intrăm în ordinea vidului total și inflamabil. Avem în față un sub-lumpen urlător, secretat în masă de toate instituțiile și deciziile dogmei progresiste: universități, media, ONG-uri, guverne. De la San Francisco la Viena și, mîine, de la Cluj la București.

Cercul tragic se închide perfect. Nici o intervenție nu mai poate aduce salvarea. Reprimarea și îndreptarea silită sînt excluse. Simpla lor contemplare îngrozește guverne dominate de frica valului de indignare media-ongist ce ar urma răfuielii. Cușca ideologică a creat o aberație: o societate care se ia singură ostatică.

Toate au copt prea mult. Putrefacția a ajuns la maturitate.