Toate drumurile înfundate duc la Călin Georgescu și ocolesc adevărul. De fapt, Călin Georgescu e irelevant. Numai Georgescu e relevant, într-o serie care poate cuprinde orice Popescu , Ionescu sau (cu o singură excepție) Niculescu, dacă numiții se dovedesc prea vorbăreți și neascultători. Puneți această listă în scenariul pe care ”autoritățile” noastre judiciare și ”serviciile” specializate în deservicii îl desfășoară chiar acum.

Cineva – vreun ”-escu” vorbitor de gînduri interzise – e luat la ochi, în numele democrației intimidate. Tîlharul e chemat la discuții cu Justiția. În aceeași zi, infractori auto-dovediți ai statului plasează microfoane în casa infractorului nedovedit. Întors acasă, infractorul nedovedit se pune pe fărădelegi. În loc să fie mulțumit că statul s-a obosit să îi pună microfoane în casă, nenorocitul cheamă pe cineva să le caute. Odată găsite, microfoanele sînt scoase din uz. Crimă! - strigă statul și deschide încă un dosar. Lega e lege! Eu te ascult iar tu trebui să te lași ascultat. Altfel, ești bun de pușcărie.

Ce farsă idioată! 37 de ani de libertate etc. au dispărut în cîteva ore. Cum am ajuns aici?

Mijloacele și deschiderea ne aparțin, cauza nu. Cauza e boala de care suferă sistemul care ne tutelează: euro-liberalismul pe care îl copiem, așa cum am făcut-o mereu, într-o istorie egală cu suma imitațiilor sluj, pe placul stăpînirii din afară.

Euro-centrul nu mai ține dar se agață morbid de putere. Sistemul liberal pe care a fost clădită Europa postbelică a putrezit și se bate falsificînd, mințind și derutînd toate mințile și toate regulile.

În Mara Britanie, Germania, Franța și Statele Unite, elita liberală a trecut la suprimarea ”democratică” a democrației. Această oroare urmează unui faliment de sistem: economii stinse care nu mai promit un viitor, migrație aprobată și îndesată de sus în jos, minciuni perpetue, un război pe care Europa îl vrea continuat, absurd, pînă la cu sacrificarea Ucrainei(și a veniturilor dumneavoastră).

În fața acestor eșecuri înlănțuite, reacția euro-liberală e un supliment masiv de fraudă mascată în eroism și legalism democratic. Asta înseamnă, o vînătoare continuă de țapi ispășitori, Cu luneta – în cazurile individuale - și cu rafala – în cazul turmelor care votează greșit.

Rînd pe rînd, în bătaia puștii au defilat Covid-ul, rasismul și schimbarea climatică. Ținte prea largi și, deci, spaime insuficiente. Acum, a apărut, în sfîrșit, ținta care permite orice: amestecul rus. Cine îl descoperă fără să descopere ceva anume dar trage în acel ceva, doboară nenumărați țapi multipli, dintr-o lovitură: discursul anti-sistem, opoziția, suveranitatea și limitele care despart japca de stat de statul de drept. Orice vorbitor nedomesticit e doldora de bani rusești și orice vorbă nepotrivită duhnește a dezinformare în nasul fin al lumii bune.

Principala operație politică a Europei ultimilor 10 ani, după Brexit și Trump, e substituirea bunului simț, într-o rocadă care face din opinia anti-liberală o opinie anti-democratică și din dezbaterea deschisă un pericol fatal. Odată imprimat în percepția publică, acest fals dă mînă liberă haiduciei juridice și normalizează suprimarea libertăților. Manipularea justiției și a presei a devenit competență de stat și a urcat la vîrful agendelor de guvernare. Avem guvern nou? La treabă! Prima lui grijă e să înființeze FNRI, un atelier românesc de supravegherea opiniei și un laborator oficial de droguri propagandistice.

Noul guvern a început bine și poate continua încă mai bine, dacă procedează imediat la două botezuri. FNRI trebuie să devină FNTI (Ferma Națională de Țapi Ispășitori) iar bulevardul, de lîngă sediul Guvernului trebuie să-și mai schimbe o dată numele: Ana Ispășescu.

În plan general, liberalismul occidental a fost, dintotdeauna, așa: o ideologie îndrăgostită de expertiza elitară și foarte reținută față de participarea ”vulgului”. În plan românesc, schema e mai tulbure și mai ipocrită.

Realitatea românească nerostită e că multă lume subțire și educată n-a fost niciodată adversarul principial al controlului de sus.

Clasa educată a detestat opresiunea și cenzura pentru că, pînă în 1989, a fost strivită de ele. După 1989, ea a început să descopere fără dificultate că poate strivi cu ele orice curent care îi pune în pericol primatul. Din 1990, mulți din acești oameni cred că a a venit rîndul lor la secerat și se feresc să afle ce înseamnă să trăiești cu adevărat, în cîmp democratic deschis. Postura e mai comodă și deja testată. Felul în care plutonul lumii euro-civice vede așezarea ”normală” a societății post-comuniste nu e tocmai diferit de varianta comunistă: un sistem dominat de grupul cu idei superioare și bine protejat de orice contrazicere.

Adevărat, spre deosebire de apetitul occidental pentru doctrină, febrele ideologice au fost rare în România. Dar asta nu e o frînă. Statul si mentalitatea publică sînt, încă, dispuse să preia controlul și să reducă țara la o idee unică. Gustul pentru mîrșăvii securiste n-a trecut. Lepădările de dogmatismul comunist au fost rituale si au eliminat vocabularul comunist, fără să elimine reflexul dogmatic. Priviți la ușurința, ba chiar la deliciile cu care judecătorii și anchetatorii se cufundă nepăsător în abuz. În plus, n-am auzit nici o voce euro-civică spunînd: ”Pînă aici! Georgescu și Georgeștii nu îmi sînt tocmai prieteni dar minciuna nu îmi e deloc prietenă!”.

Cu alte cuvinte, am fost și sîntem pregătiți pentru supunere. Ca întotdeauna, singurele lucruri care ne lipsesc sînt pretextul declanșator și paravanul ocrotitor. Acum, le avem: în euro-liberalism.

Am atins zona de confluență. Intersecția în care se combină servilismul față de tutelă (astăzi, euro-liberală) și memoria încă neepurată a forței arbitrare. Punctul în care utopiile liberală și comunistă comunică. Asta explica de ce, după un început ditirambic, anti-comunismul a dispărut și e considerat, azi, o atitudine de prost gust. Și de ce naționalismul e tabu. Ecuația e veche. Atît cît s-a opus înainte de 1989, clasa noastră citită nu s-a opus internaționalismului marxist ci, mai degrabă, naționalismului ceaușist.

Acum, regimul de tutelă liberală se clatină în toată Europa și caută disperat să își mențină monopolul. Numai că, în timp ce sistemul, îl poate suprima ilegal pe C. Georgescu, nimic nu poate radia curentul anti-sistem, situat la 35-40% și în urcare (în parte, tocmai din cauza golăniilor DIICOT). Acesta e motivul pentru care sistemul a deschis un front suplimentar, împotriva AUR.

Gravitatea operației e subestimată. Căci ținta nu e o anume voce și un anume grup, ci orice voce și orice grup nealiniat, Cel mai căutat vînat e obișnuința cotidiană de a gîndi autonom și netimorat.

Ce urmează? Din partea noastră, nimic. Același tip de nimic dictat de o dorință de răspundere care s-a atrofiat, dacă s-a născut vreodată.

Singura speranță e, ca de obicei, un carambol extern, o schimbare de tutelă, provocată de lucruri la care nu obișnuim să participăm statal.

Munca la Ferma Națională de Țapi Ispășitori e în toi.