Nu sîntem singurii deștepți (3)

                                  

În sfîrșit! După un lung și enervant ocol printre poverile libertății, America se întoarce la matca europeană a ideologiei fixe. Ne putem consola. America și-a reparat excesul de pluralism mai repede decît era de așteptat. Cheia acestei schimbări care pune capăt unei intolerabile tradiții de autonomie: biciul cunoașterii comandate, lucrînd laolaltă cu judecata lipsită de judecată. 

Presa de partid a pus capăt zbenguielii guralive care poza drept presă liberă și își îndruma cititorii pe căi greșite. Noua presă americană nu mai ezită. Căci are, acum, o cauză: nimicirea ideilor diferite și a persoanelor incomode. În paralel, sub supravegherea aceleiași înalte răspunderi față de cauză, justiția s-a debarasat de superstiția imparțialității. Justiția nu mai e oarbă. Acum vede cu un singur ochi. Dar să exemplificăm. 

 Debra Heine anunță în American Greatnes că transformarea presei americane în cameră de falsificat ecoul faptelor inexistente s-a încheiat cu o capodoperă: după patru luni în care au lăsat minciuna să dospească, CNN și Washington Post au recunoscut că au falsificat conversația în care Președintele Trump i-ar fi pretins Guvernatorului Statului Georgia să facă ce-o face și să îl scoată învingător. Trump n-a spus așa ceva – admit CNN și Washington Post – dar asta e o chestiune secundară. Important e că CNN, Washington Post și alte organizații media care nu s-au mai deranjat să retracteze minciuna au acționat în spirit corect. Pentru cauză. Trump trebuia defăimat și înlăturat. Morala: minciuna e justificată și asta o transformă în adevăr. Orice născocire poate fi publicată dacă slujește o cauză dreaptă. Mai mult: retractarea e nulă. Ea nu va produce efecte. Nimeni nu își va recalcula opiniile iar impresia creată de minciuna inițială și-a făcut treaba. Așadar, nu există minciună. Există doar adevăruri de moment, infirmate în următorul moment.  

Glenn Greenwald, descrie în Substack țevăria otrăvită a mașinăriei de promovat știri false prin așa zisa ”confirmare independentă reciprocă”. O minciună e publicată și prezentată de ziarul X Times ca adevăr verificat. Apoi, Y și Z Times, ziare colege de prostituție, o preiau și o confirmă pe baza apariției în X Times. Apoi, al patrulea, al cincilea și al N-lea Times fac același lucru. După ce știrea astfel ”verificată și confirmată” e circulată o săptămînă-două, apare concluzia: presa ” a stabilit fără excepție” că știrea e corectă. 

Alchimia de bordel pe care presa americană a perfecționat-o în patru ani de trudă anti-Trump nu trebuie subestimată. Ea e o formă de ipocrizie existențială de care estabishmentul nu se mai poate lipsi. Aceeași trupă care a inventat mania ”fact checkingului” și invazia de ”fake news” nu are de ales. Cine a stabilit că adevărul nu există decît în măsura în care confirmă o idee sau o persoană, trebuie să falsifice adevărul ori de cîte ori îl surprinde făcînd ce n-are voie.  

Mai contează? Nimeni nu va citi retractarea publicată de CNN, Washington Post. În plus, fiind vorba de o operație de manipulare brutală, nimeni nu va fi tras la răspundere. ”Breasla” va țipa ca din gură de șarpe și, oricum, cine s-o judece? Justiția? 

Onor justiția americană e prea ocupată cu propria transformare. Verticala instanțelor americane, culminînd cu venerabila Curte Supremă, tocmai a încheiat operația laborioasă de refuz de judecată în orice chestiune privitoare la fraudele care au răsturnat alegerile prezidențiale din noiembrie 2020. Important e că Trump a fost evacuat, după ce progresiștii au fabricat un rezultat anti-Trump.  Refuzul de a judeca pe fond contestațiile era o datorie de onoare a justiției americane care e, astfel, de acord cu presa: adevărul nu are voie să-și facă de cap. 

În The Federalist, Bob Anderson face bilanțul contestațiilor înaintate instanțelor de judecată de echipa Trump, Guvernatori Republicani, asociații și instituții locale care au sesizat fraude masive în favoarea lui Biden. Rezultat: zero. Nu pentru că justiția ar fi găsit dovezi contrare ci pentru că, sub un pretext procedural sau altul, justiția a refuzat să se pronunțe. Data viitoare cînd veți auzi vreun ONG-ist luminat susținînd că Trump a pierdut în mod democratic și că justiția a stabilit clar corectitudinea alegerilor, nu vă mai obosiți să înghițiți bazaconia: toate contestațiile au fost respinse pe motive tehnice și nici un una nu a fost judecată pe fond. Așadar, justiția s-a dat la o parte și a lăsat frauda să defileze cu trofeul în brațe. Puterea a trecut de la cei ce votează la cei ce numără voturile.

Noua alcătuire a puterii și căderea democrației în Republica Americană au deja masă și casă asigurate de gazdele lor elitare. Presa, Justiția, mediile academice, elitele și oricine acceptă sau e silit să le fie fidel fac un corp social și un centru de putere perfect compatibil cu o oligarhie. Angelo M. Codevilla constată, în Tablet, cum arată și cum lucrează noul sistem: etanș și fără remediu.  Recomandarea lui Codevilla (salvarea personală prin nișe de familie și cercuri de cultură privată) seamănă neliniștitor cu rețeta practicată de est-europeni sub comunism. În Manhattan Contrarian, Francis Menton se întreabă: e progresismul stîngist în pragul triumfului sau pe punctul de a se sinucide? Întrebarea sună spectaculos dar nu are dramă: cele două variante nu se exclud. Mai important ar fi de meditat la situația în care, înaintea triumfului sau a sinuciderii, stînga progresistă va reuși sau nu să provoace un rău ireparabil. 

Edward R. Dougherty face o observație esențială în Asia Tmies: fraternitatea stîngii și a spiritului științific e un mit. Ne-am obișnuit cu presupusa aplecare științifică a stîngii în cursul unei îndelungi operații de reeducare condusă de stînga însăși. Etimonul e pretenția de obiectivitate și legitimitate științifică arogată de marxism. Această idee a fost, apoi, plimbată din epocă în epocă pînă la mistica modelelor și proiecțiilor ecologice care saturează actualitatea zilelor noastre. Dougherty revine la baza acestei fraude și denunță trucajul.

Tyler Durden, identifică în Zerohedge, una din aberațiile cele mai recente ale concubinajului stîngist cu decorul științific. E vorba de un headline, pe loc faimos și pe loc retras din circuit, în care The Guardian făcea o socoteală adorată de progresiștii ecologiști: planeta poate fi salvată numai cu prețul unui lockdown general la fiecare doi ani. 

Între timp, rămîne de eradicat rasismul. Nu în genere ci practic, la firul ierbii și om cu om. În fiecare, casă, colț și ungher. Chiar și pe trecerile de pietoni. Rod Dreher comentează, în Amercian Conservative cugetările și graficele etalate de Ministrul American al Transporturilor: accidentele de circulație urmează o curbă rasistă. 

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>