Antimaterie e un flux colectiv care dă o voce dizidenților față de dogma obligatorie a zilei; una impusă din ce în ce mai autoritar de oligarhia așa zis tehnocrată în efortul de a nu pierde puterea dobândită în afara mecanismelor democratice reale. Fluxul e gândit pentru a fi ușor de citit și ușor de actualizat de fiecare contributor în parte. E construit pe o platformă fiabilă și rapidă, găzduit distribuit și fără nici un adaos inutil, cum ar fi imaginile ilustrative și publicitatea. Importante sunt ideile iar principiul fundamental e unul singur: libertatea opiniei.
Răul e făcut, a înjura pe cei care au executat porcăria e fără rost. E mult mai important să încercăm să întrezărim ce urmează. Dar nu putem întrezări nimic dacă nu pricepem cum am ajuns aici nu în termeni cauzali temporali - istoria e destul de clară pentru toți - ci în termeni psihologici. Ar trebui să ne mire că am reușit în câteva săptămâni să împărțim națiunea în două tabere profund ireconciliabile, gata să se încaiere în public.
Elita noastră patrioată și vitează a lăsat în urmă un material enorm. De se vor naște zeci de Caragiale și nu vor fi de-ajuns! Comedia e prea multă și prea groasă. Povestea democrației noastre mîntuite de vrăjmași nu are seamăn. Ea își declară publicul tîmpit și face din proprii ei regizori și actori o ceată de măscărici stîngaci.
Voinicii camuflați ai Serviciilor secrete au pus pe masă dovezile trădării. Asta e cu atît mai brav cu cît, de ani de zile, voinicii amintiți aveau la mînă tot complotul dar au decis să nu îl pomenească decît în preajma alegerilor prezidențiale, turul doi (fostul tur trei anulat de CCR).
Alții au arme nucleare, petrol sau bănci. Noi avem comedia. E infinit mai mult. E cea mai rapidă și nesîngeroasă armă distrugătoare de regim, morală, epocă și civilizație. Mai veche decît folclorul și mai răspîndită decît aerul, comedia românească e tot și poate face nimic din tot: libertate, stat, instituții, lideri, popor, cuvînt și părinți.
Indiferent ce decizii au lat și vor mai lua Curtea Constituțională și Consiliul Suprem de Apărare a Țării, alegerile din 2024 au avut loc degeaba.
România va bisa spectacolul ipocrit pus în scenă de aristocrația luminată după fiecare eșec al aristocrației luminate. România politică și mediatică, România etajului titrat și moralist va relua celebra melodramă șantajistă ”să ne unim în apărarea democrației!”. Somați să își demonstreze buna-credință, destui se vor grăbi să răspundă fără să-și pună întrebările de bază: oare cine ne cheamă la luptă? piromanii deghizați în pompieri? salvamarii care au deschis pompa de apă peste prostimea închisă în pivniță?
Nici eu nu știu cine e Călin Georgescu și nici ce vrea; ce am auzit nu sună bine. Paradoxal însă, el e cel mai important - prin mesajul pe care-l poartă, dar și cel mai puțin important - șansele să câștige alegerile sunt nule. Alegeri care seamănă destul de bine cu cele din 2000, când l-au băgat pe Vadim în turul 2 și dreapta s-a sinucis ritual. Azi Ciucă e un Emil Constantinescu fără glorie care și-a îngropat partidul, fără însă să aibă luciditatea de a observa că l-a învins sistemul.
Victoria lui Trump nu e numai victorie, înviere din morți, “greatest political comeback of all times”, ci și dovada finală că sistemul politic american e capabil să genereze anticorpi și să se redreseze de fiecare dată când e în pericol mortal. Probabil că nimic în istoria americană nu a fost (și încă e) mai periculos decât atacul elitelor oligarhice care-și spun “democrate”. Blocul militaro-ideologico-informațional care și-a propus o schimbare cu forța a Americii printr-un soi de re-educare intensivă a populației urbane și a tinerilor, folosind ca instrument amalgamul de utopii numit “progresism” sau “woke” și exportând cinic război și instabilitate în restul lumii, a avut absolut toată puterea: politică, birocratică, informațională, judiciară.
După victoria categorică a lui Donald Trump, realitatea e într-o ușoară revenire de formă. Asta, deși teoria oficială a regimului conducător a decis demult că realitatea e inexistentă. Drept urmare, de aproape 30 de ani, America și Europa de Vest și-au umplut timpul cu o cascadă de concedieri, sub pretextul marșului avîntat spre progres.
Izbînzile sînt uluitoare. Astfel: concedierea fostei clase industriale productive și înlocuirea ei cu sloganul ”lanțului economic global”, concedierea memoriei și a trecutului și înlocuirea lor cu noua conștiință eliberată de superstiții istorice, concedierea familiei și înlocuirea ei cu balul deviației multi-sexuale, concedierea națiunii și înlocuirea ei cu migrația liberă, sub pretextul reparației demografice (pentru cine nu poate face diferența între inundații și irigații).
Votați anti-neant!
De ce? Pentru că! Această structură de gîndire e depășită. Alegerile din America au ieșit din strînsoarea săracă a logicii și cer salvarea tuturor lucrurilor: a lumii. Rezultatul lor nu va mai trimite la una sau alta din variantele admisibile ale politicii și ideologiei, la dreapta sau la stînga, la piață sau la dirijism, la partidul meu sau la partidul tău, la candidatul tău sau la candidatul meu. Rezultatul lor nu va prescrie un nou regim ci un destin.
Așa zisul “scandal” al lingviștilor e o poveste șubredă.
Istodor se joacă cu orgoliile oamenilor așa cum cânta Zamfir la nai, de când îl cunosc eu, adică din anii 90. Am toată admirația pentru tehnica lui dar și pentru el (un om de o umilitate naturală, ceva rar); nu el e în discuție, dar faptul că problema e artificial construită ca să servească scopurilor unora mai puțini vizibili (cum ar fi editurile), ar trebui să nu fie uitat.
Te cheamă Vasile. Într-o dimineață, te trezești simțind din toți porii că trebuie să devii soția macaralei de peste drum. Din fericire, trăiești într-un regim progresist. Lumea civică și oficială va celebra și va fi incredibil de mîndră de tine. Numai o dictatură te poate declara nebun.
În dimineața în care ți-ai găsit noua dragoste metalică, dai peste încă o bucurie. În blocul tău s-a instalat o puzderie agitată care care vorbește limbi necunoscute.
