Război? Care război?

Nimeni nu gafează din neștiință ci numai pentru a împinge spre lume, șontîc sau repezit, ideea la care ține. De pildă: ”For God’s sake, this man cannot remain in power!” (Joe Biden, 26 martie 2022 – vorbind, la Varșovia, despre Vladimir Putin). 

Uluitoarea ieșire a Președintelui Biden nu e o surpriză sau o eroare. Proclamația aparent senilă a celui ce a cerut înlocuirea lui Putin e coerentă și compatibilă cu ideea de bază a misionarismului liberal american: ”regime change”. Totul a fost autentic în scăparea programată sau neprogramată a celui mai vestit gafeur al vremurilor noastre. Dealtfel, Biden a vorbit cu siguranța unui produs direct al operației pe care a invocat-o. Gura păcătosului geo-strategic adevăr istoric grăiește. Freud a înțeles mai mult decît Marx.   

Înainte de orice altceva, e de notat că ”regime change” nu e doar numele unui proiect extern aplicat cu rezultate variabile de la un cap la altul al lumii. ”Regime change” e și obiectivul atins de practica Democrat-progresistă în Statele Unite. 

Îndepărtarea regimului anterior (Trump-Republican) prin alegerile furate în 2020 și instaurarea ideologiei progresiste ca religie de stat, într-o națiune de dimensiuni continentale, sînt, practic și integral, un singur lucru: ”regim change”. Revoluția a reușit exemplar acasă. Și nici nu putea fi altfel. Condițiile minime ale subversiunii morale și culturale au fost întrunite. În fond, cine a ajuns să nege datele biologice ale sexului, să redefinească mariajul, să își respingă istoria și să își pună cultura sub acuzare, nu se va opri în fața bietelor obstacole democratice. E exact ce l-a adus la putere pe Biden. 

Însă Biden nu trebuie, nici o clipă, confundat cu miza operației. Joe Biden e la putere doar în măsura în care e afișat acolo de regizorii reali de sistem: enorma birocrație federală și complexul media-academic-elitar. Biden e, în acest fel, un Președinte catastrofal dar impecabil, într-o ordine puternică și cu adevărat remarcabilă: un regim în care democrația nu mai e democratică. 

Contradicția insuportabilă a acestei formule nu există, într-un ordine pentru care orice contradicție e opusul ei. De aici desfășurarea curentă a absurdităților validate oficial și triumfal. Astfel: cu cît mai stupidă și periculoasă dogma ecologică a energiei alternative, cu atît mai mare nevoia de energie alternativă (în aplauzele lui Vladimir Putin). La fel: cu cît mai intensă mania anti-rasistă, cu atît mai înfeudați beneficiarii (în folosul electoral al demagogiei progresiste). Cu cît mai clare și mai legale alegerile și referendumurile cîștigate de dreapta, cu atît mai ilegitime, mai contestabile și mai anulabile aceleași alegeri și referendumuri (UE versus Danemarca 1992, Irlanda 2011, Franța 2005, Marea Britanie 2016, plus Trump 2016, Polonia și Ungaria forever, dacă nu aduc la putere stînga)    

Biden s-a aprins la Varșovia și a vorbit prea mult dar nu în afara logicii oficiale. Adevărat, consilierii s-au grăbit să corecteze (cu argumente ridicole) afirmația Președintelui, la doar cîteva minute de la enunțul fatal. Asta spune că Președintele n-a mai fost consultat (nimeni nu se încurcă deliberînd cu o marionetă) și confirmă că Biden e, practic, proprietatea noului sistem. Biden n-a făcut decît să confirme nesolicitat o operație demult în desfășurare. Statele Unite încearcă să extindă asupra Rusiei autoritare operația pe care a reușit-o acasă. În caz de reușită, rezultatul va fi o rocadă extra-democratică. Autoritarismul naționalist rus va fi înlocuit de autoritarismul progresist iar corupta oligarhie naționalistă ucrainiană va fi înlocuită de corupta rețea liberal-progresistă supranațională.  

Rusia joacă brutal, la vedere și secționează pe viu. Blocul occidental înaintează camuflat de aura pozitivă a expansiunii democratice și urmărește generalizarea imperială a mutației pe care a încheiat-o acasă: ”regim change”. Schimbarea directă, nemiloasă și perversă a culturii, tradiției și valorilor de civilizație care dau sens națiunilor și istoriei locale. O captură profundă care se soldează cu producția de generații anihilate și cu discursuri în care democrația păzește stingerea democrației. 

Deosebirea între variantele aflate acum în luptă pe teritoriu ucrainian contează dar fixează aceeași sentință (anihilarea democrației) și face din Estul Europei o creșă cu alt patron. În acest joc de ideologii și contra-ideologii, inexact identificat drept ”război ruso-ucrainian”, soarta Ucrainei și a Europei de Est e o variabilă în vînt: azi -europeană, mîine-rusovasală, niciodată-autonomă. Europa de Est e, iar, acolo unde s-a aflat în mod repetat: pe masa de joc. 

Dealtfel, nimic nu ilustrează mai trist vioiciunea acestui bordel strategic decît grandomania pitică a Președintelui Macron. Îndemnat de pretențiile lui de euro-voievod-solar-Louis XIV, Macron e prins în chat-uri săptămînale cu Putin, Macron s-a deprins să vorbească peste capul Ucrainei iar asta îl ajută să se creadă și să se prezinte drept lider al conglomeratului UE. De sus, din punctul istoric, în care numele și datele converg, discuția are loc între șeful sferei de influență vestice și șeful sferei de influență estice în Europa. Estul e în interiorul acestui sandvici infernal și va fi inevitabil înfulecat de mușcătura cea mai decisă, cea mai perfidă sau cea mai cuprinzătoare. Opțiunile amintite descriu viitorul satelitar al democrației est-europene: un obiect negociabil, atașat autocrației ruse sau democrației compromise de noii ei detractori progresiști occidentali. 

Nimic din ce pare războiul ruso-ucrainian nu se reduce la numele celor doi combatanți de pe cîmpul de luptă. 

About Post Author