Antimaterie e un flux colectiv care dă o voce dizidenților față de dogma obligatorie a zilei; una impusă din ce în ce mai autoritar de oligarhia așa zis tehnocrată în efortul de a nu pierde puterea dobândită în afara mecanismelor democratice reale. Fluxul e gândit pentru a fi ușor de citit și ușor de actualizat de fiecare contributor în parte. E construit pe o platformă fiabilă și rapidă, găzduit distribuit și fără nici un adaos inutil, cum ar fi imaginile ilustrative și publicitatea. Importante sunt ideile iar principiul fundamental e unul singur: libertatea opiniei.
Bizar și periculos: liderii vest-europeni s-au pus, în sfîrșit, pe treabă! Obiectivul ce nu le dă pace? Eliminarea păcii! Întrunirile în cascadă, declarațiile-refren și planurile fabuloase de cheltuieli țintesc unul și același lucru: să facă inoperabil un acord de pace fixat de Trump si Putin. Liderii vest-europeni refuză un acord general Statele Unite-Rusia cu îndîrjirea și inventivitatea celui refuză să afle că nu contează, că nu e la masa de joc, că e o putere apusă sau nici măcar născută.
Pentru ce războiul din Ucraina? Pare simplu ca un flagrant: pentru că Rusia a invadat Ucraina! Dar adevărul nu e totuna cu înregistrarea unei clipe și, din acest motiv, se mai numește și adevăr istoric. Iar adevărul istoric spune că invazia rusă a fost curtată cu îndîrjire de posedații liberali care au decis că lumea e datoare să se încoloneze în spatele lor. După 1990, liberalismul a făcut pasul spre mistică și, de acolo, a aterizat în paranoie imperială.
În democrația modernă, politicienii nu sunt în primul rând agenții celor care îi sprijină sau îi votează și nici măcar ai celor care investesc în ei.
Dacă e ceva fundamental bun în democrația modernă (despre ce e prost s-au scris cărți serioase și se vor mai scrie pentru că sunt motive), e faptul că liderii sunt mai mult expresia spiritului vremii, și mai puțin a celor care cred că-i controlează sau influențează.
Din clipa în care statul paralel înghite, justiția, presa și opinia publică, nu mai e nimic de observat și de măsurat. Geometria se dezintegrează și statul se încarcă de proprietăți bizare: e paralel cu democrația și se intersectează cu fantoma ei. Blocați în această intersecție, vom afla un singur lucru: că mascarada e totuna cu adevărul complet și că libertatea totală e totuna cu dreptul de a asista, în tăcere, la suprimarea ei oficială.
Donald Trump e cutremurător. După mai puțin de o lună cu Trump în funcție, lumea nu mai e aceeași. Istoria s-a răzgîndit și urmează o direcție, pînă la Trump, proscrisă și ridiculizată. Efectul Trump e reîntîlnirea acțiunii politice, economice și militare cu realitatea. Recapitularea e amețitoare. Torentul de fentanyl și invazia migranților prin frontierele abandonate ale Statelor Unite au fost oprite. Canalul Panama nu va fi un coridor chinezesc. Eternitatea războiului israelo-arab se clatină.
Cel mai arogant, indolent și incompetent Președinte al României a demisionat. Știrea e înșelătoare. Iohannis se afla ilegal în funcție și nu putea demisiona. Formula corectă e: ilegalul s-a pitit. Fuga lui Iohannis e apogeul unei cariere clădite pe vorbe goale și falsuri depline. Pînă în ultima clipă, Iohannis a rămas fidel minciunii și a reușit să susțină că pleacă pentru că nu vrea să fie pretextul unei crize care ar face România de rîs.
4 februarie
Fiindcă în lume, am o rânduială de rugăciune simplă și ușor de împlinit. E drept că pravila asta light nu m-a dus prea departe. Nu am avut așadar trăiri. E drept că nu le-am căutat, nu le pândesc și nu le doresc neapărat. E în această atitudine un pic de smerenie. În mod fundamental e însă teamă de Domnul, de ce mi s-ar întâmpla dacă, asemenea lui Siluan sau a altora, L-aș vedea; frica de moartea certă care ar urma.
26 ianuarie
Memoria trebuie să fie perfectă. Evidența pare negreșit contrarie: uităm mereu, spontan sau oportun, întreținând deliberat sau instinctiv igiena vieții noastre cerebrale și, foarte adesea, echilibrul celei morale. În mecanica noastră mentală, anamneza și uitarea își caută mereu punctul optim de echilibru, din ce în ce mai precar - acum știu - pe măsură ce înaintezi în vârstă. În egală măsură, memoria perfectă e un sine qua non al justiției definitive: nu poți trece prin Judecată, decât dacă îți amintești - granular!
Mi se pare că nu m-am exprimat suficient de limpede într-o serie de postări despre Călin Georgescu pe Facebook, încât lumea a tras concluzii greșite din ele. Unul din motive pare a fi presupunerea că anumiți termeni au același înțeles pentru toți. Mi-e destul de clar că nu au, așa că lămurirea lor ar putea fi utilă.
1. Sistemul Ceea ce numim “Sistem”, fie în România, fie aiurea prin Comisia Europeană, fie în America, nu e o organizație monobloc cu un singur punct de comandă, precum Partidul Comunist Chinez.
20 ianuarie
Nimic nu seamănă mai mult cu resemnarea decât încrederea oarbă în Providență. Nimic nu e totuși mai diferit.
21 ianuarie
Scolasticismul în teologie e, îmi vine să spun, un simptom al secularizării. E încercarea, sau doar tentația, de a înghesui noutatea Evangheliei în cadrele prefabricate ale rațiunii, conceptelor, culturii. Am în minte ceva foarte specific: pretenția că Biserica ar avea doar 7 taine: Botezul, Mirungerea, Pocăința, Euharistia etc. E în rotunjimea acestui “șapte” ceva care nu mă convinge.
