Când lupu-i paznic la stâna Adevărului.

Nimic nu aduce mai bine la lumină problema reală a „Fact Checking”-ului decât recentul schimb de scrisori dintre British Medical Journal, una din cele mai respectate reviste medicale europene, și Leadstories, contractorul Facebook care i-a aplicat recent o ștampilă de „Misleading Information” pe un articol care demasca erorile grave din procesul de testare al vaccinului Pfizer.

Foarte pe scurt, un whistle-blower care a lucrat în centre de testare Pfizer aduce la BMJ documente care arată că procesul suferea de nereguli serioase care afectau valabilitatea rezultatelor testării. BMJ angajează un reporter de investigații care coroborează informațiile și publică un articol pe tema asta. Acuzațiile sunt foarte grave, citiți-l. Observă însă că articolul e degradat în poziție pe Facebook, există dificultăți de Sharing și i s-a aplicat o etichetă cu „Misleading Information”. Încearcă să obțină explicații de la Facebook și Leadstories, nu primește nimic, așa că publică o scrisoare deschisă adresată lui Zuckerberg. După asta, îi răspunde public Leadstories cu un text care, practic, acuză titlul articolului din BMJ pe motiv de credibilitate a whistleblowerului, dându-și completă dreptate în decizia de cenzură.

Eu aș vrea să mă uit la logica de ansamblu din disputa asta, nu să descopăr cine are dreptate tehnic în poveste, așa că nu intru în detalii. Ce mi-a sărit în ochi imediat în povestea asta e ceva ce mi se pare atât de evident încât e realmente ciudat că nu a fost spus public până acum:

Lumea reală funcționează nu pe bază de adevăr ci bază de autoritate informală (îi putem spune reputație sau credibilitate). Cu alte cuvinte, luăm drept adevărat ceea ce are toate motivele și probabilitățile să fie adevărat, dată fiind reputația sursei. Nimeni nu are timp și resurse să verifice măcar o parte din informațiile primite în timpul unei zile și nu facem verificări decât atunci când miza personală e extrem de mare și avem un instrument credibil de verificare. În rest, dăm prioritate surselor credibile și considerăm adevărat ce ne spun. 99.99% din adevărurile despre lumea în care trăim vin așa, complet neverificate.

Dar, pentru că oamenii sunt răi, lacomi, meschini, invidioși și ce mai vreți dumneavoastră, sistemul ăsta ar fi trebuit să eșueze de mult. De ce nu o face? Pentru că toți cei care trăiesc din autoritatea lor informală (publicații, presă, reviste de specialitate etc) au tot interesul să-și conserve credibilitatea. Asta cel puțin până la epoca Internetului.

Ce a schimbat însă internetul sunt 2 lucruri:

  • primul e acela că cea mai mare parte a presei NU mai trăiește din credibilitate. Când vindeau ziare, omul plătea pentru autoritatea informală (că doar nu putea verifica el ce scrie acolo), așa că banii veneau direct din autoritate. Acuma informația e gratuită iar banii nu mai vin din ziar ci din trafic. (Când nu vin de la Bill Gates sau alți finanțatori cu agendă politică!) Dar traficul nu se obține prin credibilitate ci prin spectacol, șoc, noutate, exclusivitate.
  • al doilea e iluzia că toată informația poate fi verificată ușor pe internet și prin consecință internetul e un fel de depozitar al adevărului, dacă știi să-l folosești.

Cele două schimbări sunt cu adevărat un cerc vicios:

Prima schimbare a aruncat toată marea presă scrisă într-o degringoladă totală în ultimii zece ani și a dus la tabloidizarea unor publicații care nu cu mult timp în urmă aveau o credibilitate care putea dărâma președinți americani. Calitatea informației a scăzut dramatic iar credibilitatea s-a prăbușit, creând un vid de autoritate informală în piața informației publice.

Pe acest vid de autoritate, marii actori BigTech au făcut din aplicațiile lor noile autorități informale. După cum s-a arătat recent aici, simpla schimbare a ordinii rezultatelor de căutare influențează masiv decizia de vot (adică credibilitatea politicienilor), pur și simplu rezultatele căutării par automat, tuturor, ca adevărul indiscutabil, autoritatea ultimă. Iar asta se întâmplă și când știu explicit că rezultatele au fost manipulate!

Odată cu campaniile de dezinformare rusești (care sunt vechi de când NKVD-ul, nu au apărut acum!), o minte abilă a observat imediat oportunitatea, vânzând lumii instituția „Fact Checking”-ului, cea care poate aduce ordine în minciunile presei tabloidizate și bazaconiile propagandei rusești, folosind uriașa putere de adevăr a Internetului. Zice Gigel că primarul New Yorkului e un fustangiu? Pac o ștampilă „Fals!” cu câteva linkuri la articole care spun altceva. Curios e cum am acceptat toți gogorița asta, că adevărul e în linkuri, nu că ea există.

Revenind la BMJ și Leadstories, problema ascunsă e developată aici limpede pentru că publicațiile de specialitate încă trăiesc din autoritatea informală, adică din abonamente, nu din reclamă prin trafic. Așadar o publicație ca BMJ verifică zdravăn orice publică, de asta au și angajat un reporter de investigații, pentru că au foarte mult de pierdut din orice ar publica fals: abonați, adică bani și propriile joburi. Nu spun nici măcar că nu pot greși, doar că dacă o fac, îi costă, așa că au interes să fie atenți.

Pe partea celaltă, o companie ca Leadstories nu are nimic de pierdut dacă ștampilează abuziv o informație cu „Misleading Information”. Pe ei îi plătește Facebook la kilogram și mai nimeni nici măcar nu știe cine sunt și cu ce se ocupă. Nu autoritate informală către public vând ei. Ei vând imunitate legală către Facebook. Motivul existenței lor este să ferească Facebook de eventuale complicații juridice cu cine și-ar propune să-i atace pentru abuz.Li se rupe realmente de public.

Așadar instituția „Fact Checking”-ului nu are nici o legătură cu adevărul pentru că nu are nici o miză în a spune adevărul.

Extrem de relevant în direcția asta e felul în care se apără Leadstories în răspunsul lor: atacă credibilitatea whistleblowerului. E o manevră de avocați, ataci credibilitatea martorului. Pentru ei nu e important dacă ce a semnalat whistleblowerului e real, ci că nu are experiență și a postat mesaje antivacciniste pe Twitter. Să ne amintim, BMJ vorbește despre nereguli în testarea vaccinului Pfizer, nereguli care ar fi putut afecta rezultatele testării! Dar Leadstories nu e interesat de asta (nici nu e calificat să conteste asta), ci doar de argumente retorice prin care cenzura să poată fi justificată.

Ceva ce nimeni nu pare a observa e și mai tulburător în povestea asta. Dacă Pfizer a mânărit testarea, a făcut-o pentru profituri de zeci de miliarde de dolari! La o asemenea putere, cât de greu e să cumperi cu totul poziția “fact-checker”-ului, mai ales când costul manipulării adevărului pentru “fact-checker” e exact zero?

Concluzia e că instituția „Fact Checking”-ului trebuie să dispară cu totul pentru că nu are nici o miză reală în a căuta și spune adevărul. Nu poți pune în capul instituției Credibilității ceva ce nu are nimic de pierdut când minte! Iar noi trebuie să încetăm să facem echivalența între „Fact” și „Truth”. Motivul pentru care avem instituția justiției e exact adevărul profund că ceea ce numim „Facts” sunt de fapt descrieri subiective ale adevărului. E nevoie de multe „Facts” ca să găsești „Truth”. Adevărul se ascunde în „Facts”, nu e același lucru cu ele. Și nu poate fi calificat să caute „Truth behind Facts” decât cel care are totul sau măcar mult de pierdut dacă se înșeală sau minte.

De altfel tocmai sintagma „Fact Checker” îi trădează eroarea: adevărul se caută, nu se verifică. Nu există undeva pe rafturile Internetului adevărul despre orice, pe care ajunge doar să-l verifici. Așa cum face zi de zi Leadstories.

2 Comments
  1. „Fact checking” e o adunatura de mercenari la orinele retelelor (in cazul de fata, Zuckerberg). Trebuie cu orice pret sa ne ferim sa vorbim de institutia fact checking pentru simplul motiv ca NU este una desi tare s-ar vrea. Ei canta pentru cine plateste muzica ca si wikipedia , „enciclopedia deschisa”

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>