Cum mi-am pierdut încrederea în Zelenski

Nu e nici un dubiu că omul are stofă de lider: curajul formidabil de a-și risca viața pentru a ridica moralul celor din Kiev și Ucraina care au rămas să lupte, inteligența de a-și alege o echipă care-l consiliază strălucit atât în chestiuni de comunicare cât și în strategie militară.

Însă pe măsură ce războiul se instalează în rutină (ca mai toate războaiele), odată trecut șocul emoțional generat de inimaginabilul devenit realitate, continuând să fim indignați de strategia terorii pusă în aplicare de armata rusă, e imposibil să nu ne punem câteva întrebări.

De fapt, destul de multe întrebări, care merg de la ce urmăresc americanii printr-o evidentă strategie de escaladare, de ce nu există presă de război care relatează din zona de conflict sau care sunt consecințele reale ale cazului „Hunter Biden în Ucraina” pentru cursul evenimentelor, până la logica strategiei de comunicare a lui Zelenski care nu încetează a culpabiliza vestul pentru lipsă de acțiune.

Aș vrea să mă opresc la ultima. Contextul e următorul: în orice război nu există doar unul ci mai multe războaie. Nu trebuie să fii istoric militar ca să pricepi ce te învață istoria, anume că deznodământul ciocnirii între trupe în bătăliile importante e determinat și de rezultatul războiului de informații, și de cel al accesului la resurse și nu în ultimul rând de cel pentru opinia publică.

E destul de limpede astăzi că vestul, după ezitările penibile ale Germaniei și după declarațiile cam abrupte ale Ungariei, s-a mobilizat în întregime de partea Ucrainei. Există evident informații tactice din teren culese permanent de NATO, care ajung în timp real la ucrainieni. Există un serios efort logistic de a aproviziona armata ucraineană cu muniție și arme ușoare și, foarte important, cu combustibil. Există un sprijin uriaș al opiniei publice care s-a mobilizat pentru a face față cu mult succes uneia din cele mai mari migrații de refugiați din istoria recentă a Europei. Opinia publică poate întoarce soarta unei bătălii pe care cel care a câștigat-o în teren o pierde de fapt pe arena politică.

În același timp e destul de limpede că implicarea NATO și a Occidentului în conflict nu poate fi directă, pentru că ar atrage o escaladare totală în ceea ce poate deveni ușor un război mondial din care nu vor ieși câștigători. E la fel de limpede că mulțumită moștenirii lăsate de Merkel, necesarul de petrol și gaze al Europei nu poate fi azi acoperit fără Rusia iar consecința economică a unui boicot total ar putea avea aceleași consecințe tragice cu ale unui război mondial, adică o prăbușire economică fără precedent și plonjarea în anarhie. Așadar Occidentul e obligat de situație să facă un balet complicat: pe de o parte să sprijine suficient de substanțial Ucraina cu material, combustibil și informații în așa fel încât rușii să nu poată câștiga războiul, în timp ce au grijă să nu ofere nici o oportunitate de escaladare lui Putin, care deja identifică NATO ca principalul inamic în acest conflict.

Există desigur ipocrizie politică și lașitate la nivelul multor lideri politici europeni dar realitatea e simplă: Occidentul s-a mobilizat pentru Ucraina într-o măsură de neînchipuit acum jumătate de an, asumându-și pentru asta costuri enorme. Tot din realitatea simplă face parte și adevărul că orice ajutor militar direct sau indirect nu poate veni decât cu discreție maximă atât de partea NATO cât și de cea ucraineană.

Ei bine, toate astea ridică întrebarea serioasă: ce anume urmărește Zelenski cu culpabilizarea liderilor europeni? Mai întâi l-a atacat pe Orban, foarte eficient retoric dar dubios politic, dat fiind că fără gazul rusesc Ungaria poate să-și închidă de tot economia așa că Orban realmente nu are de ales. Mai nou, l-a făcut fricos pe Macron și e de bănuit cât de prost a picat asta lui Jupiter. Atacurile nu au sens pentru că, să ne amintim, Ucraina are nevoie de sprijin în informații, arme, combustibil, ajutor care vine permanent și care oricum nu se primește prin cereri publice pe internet ci prin discuții directe. (Nu vorbește Zelenski la telefon cu liderii europeni toată ziua?) Să ne amintim că nu există nici un tratat militar care să oblige Occidentul să ajute Ucraina. Să ne amintim că cei care au împins cu insistență Ucraina într-un conflict cu Putin sunt americanii, nu europenii.

În condițiile astea ce face Europa e deja cât poate de mult. A le cere europenilor să intre într-un război cu Rusia pentru a închide cerul Ucrainei ține de domeniul nebuniei. A șantaja liderii europeni care se pregătesc de alegeri, culpabilizându-i public pentru ceva ce nu pot de fapt face pe față, e de domeniul nesimțirii dar ridică și serioase probleme pentru ce va urma după terminarea războiului. Așadar problema Zelenski e următoarea: cui folosește războiul propagandistic pornit de Zelenski împotriva liderilor europeni?

E probabil cea mai mare eroare făcută de noul star al politicii europene deși, dat fiind că implicațiile imediate sunt evidente, e posibil să fie o strategie deliberată. Dar la ce poate ea servi?

1 Comment
  1. Începuseți bine site-ul ăsta, din păcate vă împotmoliți în teoria conspirației.

    E trist, atât pentru trecutul dvs. politic, cât mai ales pentru marele ziarist care a fost TRU.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>