Elite leite și poleite

Ne-am trezit încercuiți de elite. De cei ce știu, înțeleg și văd mai departe. De cei ce au preluat cu totul cunoașterea umană și au anunțat că în afara ei – adică în afara lor – există doar ignoranță și ignoranți, extremism și extremiști, negație și negaționiști.  

Vorbim tot timpul de elite, le cităm și presupunem în orice eveniment, cu insistența suspectă a cuiva care a învățat să se degreveze de propriile judecăți pentru că a găsit un consilier infailibil. Un alibi elitar general justifică repaosul mental al timpurilor noastre.

În interiorul acestei referințe automate, elitele și experții au competențe inepuizabile. Putem conta pe elitele care conduc, pe pilot automat orice e sau nu e de condus. Un nomenclator baroc foiește de specializări și performanță – elitele culturale, politice, administrative, medicale, meteo-climatice, juridice, manageriale, alimentare întind spre noi o carte de vizită nerefuzabilă și își oferă salvator serviciile. Toate elementele vieții, de la spălatul pe dinți la suveranitatea de stat, au, deodată, o complexitate infinită care reclamă intervenția luminoasă a elitelor și experților. Nimic nu mai e într-atît de elementar încît să se lase explicat prin bun simț și precedent verificat. 

Sîntem, totuși, datori cu o clarificare. Care elite? Cele care au anunțat că Brexitul e imposibil sau cele care au garantat că Trump e un marginal fără șanse? Elitele care au declarat nul pericolul unui crah financiar în 2008 sau elitele care susțin că dețin buletinul climatic pe următoarea sută de ani dar nu pot ghici starea vremii de săptămîna viitoare? Sau, poate, elitele care și-au predispus guvernele la viziunea unei pandemii apocaliptice și au dispus suprimarea vieții colective prin încazarmare și măști pe figură? Asta, dacă nu cumva e vorba de elitele care au ajuns la concluzia că genul și sexul se negociază în permanență, că arta e știința de a produce instalații și că educația nu cere cunoștiințe ci numai respect pentru culoarea pielii. 

Molière a fost vizionar. But who the fuck was Molière? 

Cine se mai îndoiește că elitele sînt singurele în măsură să ne hrănească, să ne îmbrace, să ne pună vorbe în gură și să le lege pentru a ne da idei, trăiește degeaba și își merită soarta. Delictul de gîndire e intolerabil. La fel, creativitatea și orice altă încercare necugetată de a evada din clișeu. 

Domnia elitelor e cea mai largă concediere în masă a discernămîntului și, prin asta, o revoluție fără egal. Ea anunță eliberarea totală sinelui și degrevarea de propria judecată. Mai mult, domnia elitelor stabilește că adevărul ultim al lumii a fost identificat și e pe mîini bune. Condusă și reglată fin de elite, lumea nu mai are artiști, spirite, conștiințe publice și învățați anonimi. Toți au devenit sau au fost înlocuiți de experți, de inițiații în tainele decisive ale adevărului. Cine e expert? Oricine, dacă e nefumător, vag asexuat, fluent în stîngisme verbale și trage după el un titlu cît de cît academic. 

A venit timpul să constatăm că nu mai e timp și să spunem – oricum, degeaba – că elitele nu își merită numele ci doar renumele de dirijor permanent, că nu au nimic special și că sînt fructul sterp al narcisismului nostru cognitiv. Mai scurt spus, al fetișismului care a făcut din cunoaștere un sport social-politic în căutare de putere și control. Întrebarea care ar trebui să ne dea tîrcoale e: vor supraviețui știința și cultura domniei elitelor? 

Prima și cea mai evidentă cauză a inundației elitare în care ne scufundăm e transformarea abilității cognitive într-un motor de promovare socială. Fără studii superioare și titlu universitar, nimeni nu poate urca în ierarhie și nu e recunoscut public. Nu există. E un anonim, exclus de la opinie și propria judecată. Această nouă instanță de validare a dat un cler conducător multiplicat, de la Tîrgoviște la  Tucson, Arizona, în nenumărate Universități. Prototipul e faimoasa Universitate Mountvalley Of Nowhere unde un studiu al ”oamenilor de știință” de la Centrul de Cercetări Avansate a ajuns la concluzia că, de-a lungul unei vieți, o persoană folosește de mai multe ori mîna stîngă (257) decît mîna dreaptă (16) pentru a îndepărta un deșeu, în străinătate. 

Inflația clerului calificat universitar a fost însoțită de o mișcare paralelă de auto-adulație care a dat reputație și a făcut șic orice Institut, Centru și Academie înființate la birou, în dormitor sau pe computer, de experți-alternativă, militanți și promotori dăruiți unei cauze încă insuficient slujite, cercetate și explicate. 

Dar marea problemă e dislocarea cunoașterii. Elitele și experții lor imbatabili au pus capăt actului de gîndire și l-au înlocuit cu un vocabular și o procedură. Educația a devenit o formă numerică de înregistrare, susținută de o terminologie tehnică gratuită. Modelarea, adică plasarea elementelor realității în sisteme matematice sau de inspirație matematică, a înlocuit reflexia. În consecință, experții nu mai descoperă ceva anume. Ei numără și, mai ales, proiectează și prezic. Apropierea de divinație e cea mai răspîndită formă de cercetare, fie că vorbim de sociologie, politică, dezvoltare economică sau climatologie. Numele rău famat al astrologiei a fost recuperat. 

Pe parcurs, logica, bunul simț, spiritul și, în genere, tot ce dădea baza reflecției propriu-zise a minții aplecate asupra realității a decăzut, a fost uitat și abandonat. Elitele și experții au întotdeauna la îndemînă date și proiecții care simplifică, ilustrează și fac accesibil orice. Această operă continuă de seducție prin popularizare lejeră trimite la rădăcinile pop ale elitarismului, Din acest motiv, elitarismul e divinizat în media și pe net – marile motoare de animație care au dat Disneyland-ul cognitiv pe care îl confundăm, astăzi, cu informația și cunoașterea. 

Elitele și experții cresc odată cu propria înstrăinare de cultură. Din acest motiv, elitele și experții sînt cei mai mari consumatori și promotori de pseudo-stiluri și norme culturale corupte. Exemplarul standard al acestei forme de viață e Davos man. Decorul general e septic, rece și agreabil, pînă la înspăimîntător. 

În această lume, normele pop-new age sînt casa încăpătoare a trăirilor interioare. De aici, cultul tehnicilor exotice de întreținere, de la yoga la pilates. Lumea vizuală care delectează și definește elitarismul, e grafica care a scos din joc arta și bifează repetitiv trucurile ieftine ale cazinoului Magritte sau demisia ilizibilă a abstracției lui Pollock. Decorul automat al vieții casnice e asigurat de estetica sterilității tip office. Arhitectura urbană a vieții stă pe așa numitul ”brutalism” care dezvoltă, începînd cu anii ’60, modernismul castrat tip Bauhaus și Corbusier (betoane, sticlă și metal, susținînd caroserii impersonale). Divertismentul și instrucția personală sînt un recital de rapidități și efecte instant, susținut de jocuri, răspunsuri preparate și formule statistice. Muzica își pierde complet nervul contestatar. Vechile  pretenții poetic-intelectuale ale școlii Dylan trec în pulsație programată pentru piscină, mol și ascensor. 

Elita și experții sînt, astfel, produsul unei decuplări sistematice de contradicțiile, dilemele și surprizele condiției umane. Rețetele, codurile și procedurile îndreaptă sau extirpă orice accident și nepotrivire, în caractere și în mersul general al economiei, politicii și diplomației. Pentru orice abatere, surpriză și răzvrătire, există un model și o proiecție pregătite să captureze, cuantifice și domesticească accidentul. Liderii elitari sînt pregătiți să funcționeze în imponderabil și să survoleze, fără atingere, lumea pe care se cred datori să o îndrume și repare.

La noi, invazia elitară și obligația expertizei au confiscat scena după 2010. Politicienii nu mai au experiența umană a societății, nu știu și nu au nevoie să știe ceva despre istoria și prezentul țării lor. Viața în domenii rezidențiale selecte și perfect decupate are un ton unic și asigură o izolare prestigioasă. Vecinii se oglindesc între ei, schimbă ticuri consumiste de ultimă oră, împart impresii de turism exotic, fac bucătărie de avangardă și well being de cea mai nouă generație.  

Județul, blocul, rudele rămase în urma celor plecați, spitalele și pensiile fac parte din altă țară. Prezența unei populații ne-elitare rămîne inexplicabilă și e, de fapt,  tratată ca un implant străin. Patriotismul există într-o formulă care fixează tocmai distanța de băștinași. El stă în referința la instanțe, bineînțeles, elitare din afara domeniului de viață și înțelegere ale celor ce nu au expertiză: UE, mari scheme de integrare și beneficii labirintice imposibil de tradus în limbaje accesibile. Banii sînt o valoare mereu viitoare și condiționată de alinieri externe. Prezentul esențial e repetarea unei suite de vicii și afecțiuni care bîntuie mediul non-elitar: corupția, naționalismul și insuficiența angajamentului civic. 

Pe măsură ce ponderea elitelor crește iar expertiza înlocuiește bunul-simț, automatismul vieții devine determinant și suspendă tot ce e autentic. Prostia înmagazinată de elitele și experții educați în afara conținuturilor reale ale lumii devine condiție unică și pregătește o lume perfect nepregătită. 

Efectul fundamental al supremației elitelor e perfect anti-elitar. Elitele poleite care ne îndrumă vremurile sînt leite cu degradarea. 

Supoziția excelenței afișată maniacal de elite și de experți e scutul sub care înaintează și se adîncește o pierdere de calitate, probabil, ireparabilă.

5 Comments
  1. Extraodinar!!!

    Reply
  2. Excelent articol, valabil pretutindeni in lumea occidentala, bravo!

    Reply
  3. Multumim TRU ! Ce multa dreptate ai,….. Sunt sigur ca nu te bucuri de acest lucru. Se simte amaraciunea si exasperarea ca numarul prostilor este in continua crestere. Nu mai putem respira de multime elitelor, dar cu tote acestea,sa”dai cu tunul” si nu gasesti un lider in nici un buzunar socio-profesional. Ce sa mai spunem despre conducatorii politici de la Bruxeles sau de aiurea ??
    Mai vrem !

    Reply
  4. Well done!

    Reply
  5. Am trait o scena trista dar definitorie pentru societatea de azi : o vanzatoare „il educa “ pe un bunic spunandu-i ca rozul e so pentru baieti, ca trebuie incurajati sa-si descopere identitatea sexuala bla bla. Omul de uita la ea si efectiv puteai sa-i citesti dezamagirea in privire. Nu avea curaj totusi sa o contrazica. Trist

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>