Nu e nimic irațional în reacția colectivă la Coronavirus. Nici în Italia, nici în România. Nici pe naționalități, nici pe trepte diferite de dezvoltare. Panica, fuga în munți sau rejucarea bătăliei de la Posada pe rafturi de Kaufland sînt raționale. Căciiraționalul e reacția rațională la necunoscut. Natura umană nu s-a schimbat. Numai încercările de a o defăima sau reeduca nu se potolesc. Cînd vom descifra Coronavirus exact în măsura în care cunoaștem gripa, vom reveni la buna creștere socială. Pînă atunci, frica de necunoscut își va face de cap, după obicieul predilect al destinului pus pe schimbarea credințelor și remodelarea istoriei, economiei și politicii.
După ce a ucis aproape jumătate din populația Europei, Ciuma Neagră s-a retras, în 1348, cu o reputație destul de neplăcută. Mult mai tîrziu, istorici detașați și economiști reci au înțeles că nenorocirea ciumată a forțat inovația tehnologică și a eliberat economia în Europa de Vest. Fără munca de lămurire a bacilului ucigaș, Gutenberg ar fi apărut mai tîrziu sau deloc. Astăzi, Coronavirus nu e nici măcar imitatorul inept al epidemiei de acum 700 de ani sau al nenorocirii care a îngrozit și golit Bucureștiul la 1813. Corona nu e fiica lui Caragea. Dar e, probabil, mijlocitoarea unei corecții generale.
Locul ales pentru demonstrația ce promite să redefinească tot ce ne-am obișnuit să credem că știm e Italia. Așa cum era normal pentru o Europă anormală, primele cazuri italiene de coronavirus au fost întîmpinate de cea mai idioată fixație a stîngii: Senza Razzismo! No Racism! Militanții care se îngrijesc de binele fanatismului au dat buzna în studiourile tv italiene și au comunicat gloatei că e întruparea înapoierii. Căci răspunsul corect și recomandat în fața epidemiei nu e paza bună. E paranghelia solidară într-un restaurant chinezesc. Restul, adică sănătatea prostimii, e secundar. După cîteva zile, odată cu răspîndirea epidemiei, de la Bergamo pînă în Catania, gardienii progresiști s-au făcut nevăzuți și, de atunci, predică bine închiși în casă. Fără să priceapă că delictul de chinofobie e o iluzie. Dacă virusul venea din Finlanda sau din Cișmigiu, norodul se ferea să mai joace table la saună.
Apoi, scena a fost ocupată de administrația italiană. Sătui să poarte reputația unui guvern conjunctural, menit să împiedice accesul la putere al opoziției populiste, Giuseppe Conte și miniștrii lui au priceput: avem ocazia să arătăm că sîntem un bloc instituțional modern, prompt și eficient. În acest punct, Italia a ieșit din rînd și a abandonat rețeta împărtășită de guvernele occidentale care au înțeles demult că realitatea nu trebuie nici convocată, nici raportată. Căci numai cine face greșeala să caute riscă să găsească. Pe cînd, cine e cuminte și nu caută, poate fi sigur că nu găsește. Iar ce nu găsești nu există. Dar să lăsăsm o clipă acest mecanism de exclus realități și să rămînem la fapte.
Guvernul Conte a trecut la testarea în masă a populației din zonele atinse de virus. Rezultate rulate zilnic au demonstrat că epidemia galopează și că, în curînd, va deveni o problemă națională. Guvernul a închis rînd pe rînd mari destinații turstice la Veneția și Milano. Juve și Inter au aflat că vor juca marele derby cîndva, în epoca post-Corona.
Însă, luni 24 februarie, totul s-a schimbat.
Un viraj brusc, aparent fără consemn prealabil, a adus la putere un discurs complet diferit. Brusc, toată lumea politică și mediatică a descoperit că virusul Corona e un guturai mai slab decît berea cu același nume. Că Italia e o țară sigură și mult mai în formă decît înainte de panica inutilă generată de virus. Mor mai ales bătrîni? Nu e o tragedie. În fond…
Metoda testelor în masă a fost abandonată iar baza de calcul a fost schimbată. Instituțiile statului au intrat în război statistic, prezentînd mai multe rînduri de cifre. Ceva zdruncinase elanul fostului bloc instituțional modern și eficient. Nu e greu de ghicit ce, așa cum nu e greu de înțeles de ce se dă la tv Lacul Lebedelor pe timp de revoluție. Lebăda afișată în fața guvernului italian era mai neagră decît tot ce văzuse Nassim Nicholas Taleb, marele ghicitor în alinierea adversă a planetelor.
Guvernul italian citise datele economice. Avalanșa se apropia de cabinetul Primului Ministru. Zeci de mii de vacanțe, zboruri și cazări anulate, anunțau că turismul a căzut sub nivelul foielii de cercetași. Imaginea Italiei avea înfățișarea unei splendori infecțioase de nevizitat și sugera colapsul unei economii și așa la limita supraviețuirii. Bursele și analiștii externi pariau pe o recesiune inevitabilă.
Și apropos: unde e UE? Colosul care a știut să impună libertatea neîngrădită de circulație nu s-a priceput să schițeze din timp un plan anti-epidemic. Sigur, UE a deschis imediat punga și, după o practică automată, a anunțat suplimentări de fonduri în cercetare și asistență. Ceea ce spune, iar, că UE e un buget cu ideologie. Sau invers.
O nouă formă de cunoaștere prin neomologarea realității a devenit regulă în administrațiile occidentale. Guvernele și în special grupul dominant progresist au înțeles că realitatea există numai în măsura în care e confirmată de ele. Orice alte constatări sînt ilegale, subversive, rasiste, populiste și, de fapt, inexistente. Dispariția prin lipsă de raportare poate rezolva și pacifica orice. Așa a fost scos din realitate pericolul islamic. Coronavirus e cu totul altceva: o introducere în precaritatea economică și politică a edificiului ridicat pe logica globală.
Economic, așa cum Italia a aflat-o deja iar restul guvernelor UE o vor afla Ceducere de impozite și nici un plan de cheltuieli publice nu pot remedia fractura. Problema pusă de Coronavirus cere o schimabre de ordine economică generală, nu un supliment de medicație tradițională. Coronavirus a scurt-circuitat China iar China a scurt-circuitat restul rețelei. Din 300 de milioane de muncitori plecați acasă pentru Anul Nou, mai puțin de jumătate s-au întors la lucru, imobilizați de frică și de restricții. Fabricile se închid. Piața de energie a scăzut cu 50%. Vînzările auto cu 85%. Piața imobiliară a încetat să existe. Containerele sînt blocate înporturi. Acest îngheț coorodnat forțează o reorientare strategică.
E de crezut că multe economii și companii vor proceda silit la ce se numește, cu o formulă stridentă, de-Sinificare. În traducere, decuplarea economiilor majore, relansarea industriilor locale și desprinderea de circuitul producției offshore, în economii low-cost. Călătoria care a dus clasa elitară în stratosferă și a lăsat prostimea să se stingă pe maidan se va încheia.
Un nou ev mediu? Poate dar e de vorbit, mai degrabă, de reapariția atenției la lucrurile care contează: siguranță economică, semnificația vieții naționale și sensul vieții individuale. Reordonarea economică generală va avea costuri. Prețurile vor urca, pentru că nimic nimic nu poate bate feeria consumistă susținută de furnalul universal chinez. Însă costurile sociale enorme impuse de deturul prin mirajul globalist vor scădea.
La sfîrșit, China, marele beneficiar al globalizării, ar putea deveni și groparul ei. Paradox? Mai curînd, tendința naturii și a naturii umane de a se autoregla. Încoronare globală.
(Publicat inițial în Adevărul)
About Post Author
