Liberalii și iubirea

După ce va citi lămuririle lui Ovidiu Raețchi, un conservator ce-și merită numele se va retrage smerit și își va schimba, pe loc, valorile, ba, poate, chiar sexul. Scriind sub titlul ”Conservatorii și ura”, Raețchi a explicat precis și onest în ce anume constă aberația psiho-ideologică sub care trăim, forțați de conservatori. 

Pacostea conservatoare e o febră care naște exagerări apocaliptice, ură și paranoia în fața celor mai inocente schimbări. Tema fiind adjudecată, textul lui Raețchi anunță un gînditor de seamă și un adversar de temut al fanatismului resentimentar. Nimic nu poate răpi din profunzimea acestei incizii mortale în jugul conservator. Singura ajustare îngăduită privește detalii ce dezvăluie, încă mai apăsat, rătăcirea minții corupte de conservatorism.   

E, astfel, de observat că liberalismul progresist e martirizat, în mai toată lumea de azi, de o persecuție conservatoare fără îndurare și excepții. Din poziția lor de comandă în media, lumea academică și industria ONG, conservatorii au dezlănțuit o campanie globală de reeducare. Ținta acestui pogrom cultural urzit de clerul conservator e eliminarea noțiunilor de bază ale universului liberal-progresist: familia, căsătoria și tradiția culturală a Occidentului.  

Prigoana conservatoare bîntuie sub flamura unei armate de ego-uri  înfometate de notorietate, titluri și poziții ierarhice superioare care a năpădit universitățile, presa, mediile artistice și structurile administrative ale statului. Supraproducția de diplome, demnități publice și ranguri civile a creat un proletariat de aspiranți la elită mai mare decît cererea pentru serviciile lor. În consecință, a apărut necesitatea de a justifica plasarea acestui lumpen pseudo-intelectual conservator în poziții de prestigiu și putere. De aici, sisteme vodoo-conservatoare de tip Critical Race Theory. Conservatorii impun această făcătură dogmatică în Universități și forțează cursuri de orientare extrem de bine plătite în mai toate marile companii și instituiții de stat occidentale. În ambele cazuri, ținta conservatorilor e clară: discreditarea, culpabilizarea și eliminarea culturii occidentale din școli, muzee și biblioteci. Sub șantaj conservator, Beethoven, Rembrandt, Mozart și Shakespeare sînt cenzurați sau retrași din circuitul public. ”Țîfna conservatoare” – cum (prea amabil) numește Raețchi această răfuiala – distruge în numele și în folosul vidului.    

Tactic, urgia conservatoare a învățat să atace din interiorul instituțiilor (urmînd învățătura marelui preot conservator A. Gramsci, răsărit de sub mantaua arhi-conservatorului Marx). Conservatorii infiltrează ostil structuri ca programa școlară, politica de cadre și, chiar, tabloul statistic al recensămîntului. Toate sînt rescrise, sub presiune conservatoare, pentru a face loc în școală – negației obscurantiste a sexului biologic, cotelor și, apoi, supremației rasiale de culoare. Și, în schema de angajări și, în categoriile cu care lucrează un recensămînt – protejaților din casta LGBTQ. 

Captura conservatoare e încă mai sinistră decît o descrie Raețchi – un autor mult prea condiționat de bune maniere. Conservatorii au impus prin șantaj o alianță convenabilă cu sectorul corporatist și cu marile platforme media care practică, urmînd dispoziții conservatoare, cenzura, retragerea fondurilor și excluderea din viața publică la cel mai mic murmur neaprobat. 

Dacă e să găsim, totuși o vină considerațiilor, altfel curajoase și echitabile, ale lui Raețchi, va trebui să amintim cîteva din inconsecvențele conservatoare pe care autorul le tolerează cu prea multă bună creștere.  

Conservatorii susțin, de pildă, migrația automată și dizolvarea frontierelor, fără să își asume, pînă la capăt, aceste două nobile idealuri. Căci, dacă migrația e o necesitate umanitară și demografică, atunci ea trebuie grăbită și generalizată. Nici un conservator nu poate explica, însă, de ce e pentru migrație dar nu și pentru transferul integral de populații afro-asiatice în Europa și America. Cum se poate, oare, ca eroii cauzei migranților să își lase favoriții să înfrunte valurile Mediteranei sau să moară la frontiera americano-mexicană? Soluția logică și coerentă cu propriile premize e organizarea de poduri aeriene și preluarea tuturor celor ce vor să se așeze în Occident. Nu susțin, oare, avocații migrației că strămutarea e un drept și că nimănui nu i se poate refuza acest drept? 

O altă contradicție conservatoare insuficient explicată de Raețchi e  tratamentul ipocrit al propriilor teme de doctrină. De pildă, discriminarea și persecutarea homosexualilor și a femeilor. Aceste teme sînt urmărite și denunțate exemplar de conservatori dar numai și numai în Occident. Cînd e vorba de homosexualii spînzurați săptămînal în Iran și Arabia Saudită sau de femeile mutilate la fel de săptămînal în Africa: nimic! Nici un protest, nici un comunicat, nici o pichetare de ambasadă, nci un interviu exploziv, nici o campanie, nici un hashtag #fuckuganda. 

Ori de cîte ori sînt întrebați de liberali ce părere au despre persecuția femeilor,  homosexualilor și minorităților rasiale sau etnice în lumea afro-asiatică, conservatorii răspund amintind rasismul sistematic al Occidentului. Sîntem în situația în care întrebarea ”ce înălțime are Ionescu?” primește, în mod repetat, același răspuns: ”Popescu e scund!”. E clar că cineva are un dinte împotriva lui Popescu și că militanții conservatori folosesc temele amintite ca instrument de atac împotriva culturii occidentale.   

Nu mai puțin inconsecventă e poziția conservatorilor în materie de libertate și diversitate aplicată. Modest, Raețchi n-o spune, dar, așa cum a fost ea decretată de conservatori și refuzată de progresiști, diversitatea înseamnă a tolera orice opinie, dacă ea coincide cu opinia formulată de conservatori. 

Și libertatea are o definiție conservatoare precisă: A și B sînt identici și permutabili în orice situație. Drept urmare, în concepția  conservatorilor, căsătoria e alăturarea rotativă a oricăror (deocamdată) două persoane. Orice altă definiție sau practică e o încălcare a libertății și a dreptului la diversitate.  

Generic vorbind, libertatea conservatoare e totuna cu eliminarea tabuurilor. Exact din acest motiv, conservatorii ar trebui să ne spună de ce întîrzie să ceară eliminarea unor tabuuri insuportabile ca poligamia și incestul. Adevărat, în ciuda obiecțiilor liberal-progresiste, conservatorii cochetează cu poliamory (relații deschise non-monogame) dar asta e prea puțin. Apoi, cum pot justifica militanții conservatori interdicția rușinoasă care continuă să excludă din libertățile curente canibalismul? În fond dacă Ași B sînt similari și permutabili, A îl poate mînca pe B și invers, în funcție de prevederile etice în vigoare. 

Lăsînd la o parte acestor obiecții, mai degrabă minore, intervenția lui Raețchi e salutară și impune prin bogăția argumentelor, documentație și logică impecabilă. 

Un singur lucru e, poate, de schimbat, la includerea acestei contribuții remarcabile în volum. O schimbare de titlu. ”Conservatorii și ura” ar trebui înlocuit cu ”Liberalii și iubirea”.  

About Post Author