Am început să scriu pentru ziare.com dar formatul site-ului, sufocat de reclame, face extrem de dificilă citirea textelor lungi, așa că am decis să le grupez aici.
Primul articol vorbește despre diferența practică, empirică, nu teoretică, între stânga și dreapta, și e important pentru a clarifica obiectul discuțiilor:
Dreapta nu se construiește cu intelectuali și cu elite. O cale nouă.
Interesul meu e de a căuta un răspuns pragmatic la chestiunea dificultății formării unei forțe de dreapta puternice.
Pentru asta mi s-a părut esențial să existe mai întâi o analiză critică a celor două curente esențiale ale dreptei: conservatorismul și liberalismul. Am ajuns să operăm cu clișee golite de sens și ambele mișcări au devenit din această cauză lipsite de energie și incapabile de atracție în lumea modernă (nu numai românească), așa că e nevoie să mergem înapoi către esențe.
Vor exista trei secțiuni:
A) Conservatori și murături – păcatul nostalgiei
- Partea I. Ce și cum conservă un conservator? - Partea a II-a. Pentru ce conservă un conservator? Pledoarie pentru o nouă motivație
B) Liberali și arghirofilie – păcatul plutocrației
(urmează)
C) O cale pierdută – cum să fii fuzionist fără să-ți dai seama.
(urmează)
O precizare importantă: demersul meu nu e teoretic. Sunt sigur că există texte, afirmații, definiții strălucite care mi-au scăpat, asta e inevitabil și pentru profesionistul teoriei politice, cu atât mai mult pentru amatorul care sunt. Însă teoria politică a dreptei a devenit atât de opacă și deseori inadecvată din cauză că se vrea prea mult teorie și e atât de exclusiv adresată altor “teoreticieni” și nu publicului obișnuit, încât a pierdut pur și simplu contact cu realitatea politicii. Ajunge să arunci o privire la partidele și liderii noștri și apoi la textele generate de elitele SNSPA-ului ca să-ți dai seama că teoria politică actuală a dreptei (sau a stângii) nu va schimba în veci lucrurile. Ajunge să reflectezi câteva minute la lungul șir de eșecuri care presară intenția de a crea un nou partid de dreapta, la dificultatea cu care cele existente cresc, ca să înțelegi că toate au ajuns să vândă ceva pentru care nu prea mai sunt cumpărători. Cu toate astea potențialul electoral al dreptei veritabile e enorm în România. Cum ieșim din acest paradox? Așadar motivația mea e una pragmatică, nu teoretică.