Progresul roboților

Vom rămîne singuri, cu mobilul în mînă, ca un lot de copii închiși alături de jucăriile preferate într-o creșă fără ieșire. Refuzul de maturizare ne va fi tovarăș comod. Vom fi alintați cu basme trucate despre eroismul civic al năbădăilor încurajate de conducerea instituției. Cea mai aleasă și mai furioasă colegă de internat, o fată bolnăvioară, pe numele ei Greta, ne va verifica și ne va certa ori de cîte ori lăsăm murdărie în sala de mese. 

Cu educatori potriviți, două mii de ani de cultură mor repede și se uită ușor. Cine mai are nevoie de ruguri? Noii noștri educatori ard biblioteci fără să le atingă. Ne aflăm în pragul unei epoci de obscurantism compact. În 30 de ani, am traversat distanța de la ”Noi muncim nu gîndim!” la și mai rușinosul ”Noi gîndim, nu simțim!”

Operația care ne pregătește pentru stadiul de nevertebrate de lux mai are un singur adversar: democrația. Nu democrația falsificată prin transferul în proceduri și legalism ci democrația fundamentală – acea făptură îndărătnică și recalcitrantă care scoate capul, mereu, la alegeri. Trăim, cu spatele la zid, timpuri în care victoria sau înfrîngerea vor hotărî între redescoperirea umanității și înregimentarea într-un monoteism gol. În progresism dogmatic și nebunie liberală, slujite devastator de șantaj ecologist și de anti-rasism rasist. 

Culpa în care am fost plasați e neputința de a înțelege binele ce ni se urzește prin generozitatea superiorilor noștri, amici intimi ai binelui și stăpînitori ai adevărului. Am fost declarați în flagrant de înapoiere și refuz de revelație. Sîntem, din principiu și din laptele de mamă medievală, rasiști și asasini ai Planetei. 

Impresiile înșală cu bună știință. Consimțămîntul general și euforic nu există decît în relatările care spun că tăcerea înlesnită de călușul din gură e o dovadă de aprobare. Lumea e timorată și înghesuită de o minoritate care și-a luat glas și emfază de majoritate. De la San Francisco la Bruxelles și la euro-aprodul Cioloș, o nouă Internațională a Gîndirii Unice simulează maniacal umanismul luminat. Prin urmare, primul pas spre adevăr e curajul de a striga adevărul: sîntem asediați de fixațiile unei minorități care a adunat prea multe frîie în mînă. 

Nu e nimic inevitabil sau obiectiv în ideile pe care sîntem somați să le urmăm, sub amenințarea eliminării pe motiv de rasism, sexism, naționalism, populism, extremism. Am mai trecut prin asemenea febre. Ar trebui să ne amintim că, înainte de a lăsa în urmă beznă, scalvie și munți de cadavre, toate aceste furii salvaționiste s-au înveșmîntat în mantia științei, dreptății și progresului.

În ultima vreme, ceva s-a schimbat. Tăcerea prielnică supunerii s-a fisurat. Cîteva voci au îndrăznit să vorbească iar păcatul de neiertat e că împotrivirea a venit dinăuntru, de la personaje care ar fi trebuit, prin staut, să tacă. Ricky Gervais și Laurence Fox – două vedete foarte atipic lipsite de conformismul artiștilor – au tulburat extazul somnolent al făcătorilor de bine. Primul a ridiculizat public trufia egolatră a pramatiilor răsfățate care tronează la Hollywood. Al doilea a dat de pereți cu noua opinie corectă care spune că actrițica Meghan-Vegan Markle a fost izgonită din Casa Regală britanică de rasism. 

Opinia pompată pe canale mediatice și la dineurile fine ale cunoscătorilor spune că, dată fiind culoarea pielii, Meghan-Vegan are dreptul să fie întreținută de Casa Regală, să defileze sub însemnele regale și să își facă de cap după placul inimioarei ei identitare. Ideea de mai sus e parte a teoriei generale care spune că sexul și rasa sînt singura identitate admisibilă și bat orice alte altceva. A fi alb – a remarcat exasperat Laurence Fox – înseamnă a greși din naștere și a te supune, pe viață, tratamentului cu care savanții anti-rasism te-ar putea salva. Pe cînd Ducesa cu program de voie e sănătoasă la cap și preacurată-n cuget, cum numai ce nu-i alb poate fi. Mascarada progresistă a fost bruscată dar asta nu e mai mult decît un incident izolat. Războiul e vechi și amplu. 

Prima apariție a monstrului care ne fugărește azi a adus, acum 200 de ani, ghilotina ca instrument de tranșat discuții, persoane și credințe în dezacord cu iacobinii. Liberté, Égalité, Fraternité, Guillotiné! Măcelul revoluționar francez a lăsat în urmă o trenă prestigioasă și, culmea, pretenția necuvincioasă de fondator al libertății moderne. Din acest sinistru strat germinativ, grădinărit pervers de intelectul epocii, s-a înălțat o religie universală: ideea după care societățile trebuie rupte de ordinea divină, dreptul natural și tradiție, spre a fi tîrîte în direcția binelui suprem. 

Acest tip de scientism socialist misionar a ieșit întărit din primul măcel european și, după 1918, a păstorit două gorgone-surori: comunismul și nazismul. După 1945, comunismul, acreditat ca învingător al hidrei-surori, a fost primit cu gratitudine în occident unde a hrănit masiv nevrozele șic ale intelectului academic și politic. Afost breșa care a permis relansarea marxismului în Franța, Italia, Germania și, mai ales, în universitățile americane, preluate de fugarii Școlii de la Frankfurt și de nenumărații lor plozi plasați prin catedre. 

Astăzi, la capătul unei colonizări ideologice de aproape 50 de ani, noua doctrină fixă se cheamă marxism-cultural și controlează universitățile, presa și creierul oricui se lasă crescut de ele. În variantă de stradă, așa cum e de văzut la marșurile adolescenților cutremurați de soarta Planetei și la adunările ”rezistenței” care vrea să ne ferească de capitalism și alegeri libere, noua filozofie e un kitsch pop lozincard. Un marxism-lennonism. Mai sus, aceleași idei trec drept răspundere corporatistă și ajută Goldman Sachs să refuze cotarea companiilor care nu au procent fix de femei în board. Reeducarea marxistă e completă. Ciclul început în școli e încununat de afilierea ipocrită a marilor companii în căutare de amnistie morală. Cu asta, minoritatea care administrează cultul progresist e perfect poziționată pentru a dicta gândirea publică, filozofia morală și idealurile globale. Așa a cum profețit Antonio Gramsci, urmașul cel mai pătrunzător al lui Marx, hegemonia culturală e cheia dominației politice. 

Instalat în poziție de comandă, noul marxism a trecut repede în extremism. El a pus în dubiu și a demontat toate articulațiile civilizației occidentale: geniul spiritual al creștinismului, familia, națiunea, istoria și, chiar, definiția naturală a sexelor. Rușinea de a fi bărbat alb a devenit obligație. Abrogarea frontierelor și admiterea unui număr nelimitat de migranți sînt, azi, datorie sacră. Inflația de drepturi civile aluat proporții industriale și a adus la cîrmă o armată de evocați. Dezbaterea parlamentară și votul alegătorilor au fost înlocuite de apelul la justiție și de fiat juridic. Pe măsură ce a primit tot mai multe drepturi, individul comun a rămas fără dreptul de a decide cu propria judecată. 

Înarmați cu ”adevărul științific” despre lume și viață, elitarii au ajuns la convingerea că sînt infailibili. Că lumea e datoare să îi urmeze, copleșită de lumina imperativă a revelației. Cînd lumea nu i-a urmat, cînd majorități uriașe au refuzat să renunțe la tradiții și la bun simț, elitele au decretat că majoritățile sînt o eroare umană care trebuie decartată sau supusă unui regim de reeducare și mai sever. 

Victoriile în lanț al așa numiților populiști au creeat o problemă pe care elitele încearcă să o rezolve prin disimulare libertară: vrem să întărim libertatea dar, pentru asta, trebuie, mai întîi, să scăpăm de democrație. Noua clasă dominantă trage cu urechea la succesele anterioare ale ideologiilor impuse: cum putem recupera rădăcina utilă a fascismului și a comunismului, fără să defilăm în cămăși brune și fără seceră și ciocan pe drapel? Răspunsul practic și imediat e milenarismul cu rază scurtă de acțiune. Vestea oficială despre iminența apocalipsei globale. Ecologismul militant și cruciada climatistă. Așa a apărut cultul ridicol al Gretei Tuhrnberg, fetița ambulantă, purtată prin toată lumea să anunțe în spume ora exactă a sfîrșitului. Dar circul bate mult dincolo de fetița turbulentă și viitoarea ei cămașă de forță. 

Proclamînd ”starea de urgență climatică”, noua clasă dominantă spune că iminența catastrofei cere mijloace extreme. Numai puterile extraordinare și regimul de excepție ne mai pot salva. Opiniile contrare, dezbaterile divergente și chiar democrația sînt surplus. Respectarea lor e un lest și ne va împiedica să acționăm eficient și la timp. Dacă vrem să salvăm Planeta, nu avem nevoie să încetinim. Nu ne putem împotmoli în considerente democratice și alte mofturi moștenite de la epocile iresponsabiule care ne-au adus în fața catastrofei de azi. 

Deocamdată, democrația e în vigoare, deși respiră clandestin. Nu e o consolare. Căci lumea e, de la Vest la Est, stratificată schizoid. Democrația aduce în continuare victorii care așază bunul simț la putere dar teritoriul înconjurător e pierdut. Puterea politică nu afectează hegemonia culturală a progresismului. Trump, Johnson, Orban, Netanyahu, Kaczynski și (în curînd) Salvini guvernează dar instituțiile statului și instituțiile publice sînt fidele progresismului. Și se ocupă de contraofensivă. 

Aidoma vechilor regiumuri comuniste, progresiștii sînt convinși că ideile lor sînt într-atît de corecte încît eșecul la urne poate fi explicat doar prin imixtiune ilegală. Comuniștii își justificau nereușita prin acțiunea infamă a sabotorilor și a spionilor. Progresiștii au decis că pierd alegeri pentru că alegătorii sînt manipulați pe net de ruși. Ciudat pentru oameni atît de indgnați, nu s-a văzut pînă acum vreo demonstrație în fața vreunei Amabdsade Ruse. Și nici chemări la boicotarea petrolului și gazelor rusești nu s-au pomenit. Dealtfel, ONG-urile au o experiență solidă în materie. Ea îi ajută să facă iad din viața oricui e acuzat de homofobie și,simultan, să tacă mîlc ori de cîte ori Iranul spînzură homosexuali de macarale. 

Între timp, Rusia lucrează. Putin și aparatul au sesizat ruptura forțată de progresiști în societățile occidentale și se grăbesc să o adîncească, declarîndu-și simpatia pentru populiști. Calculul e rafinat. Dintr-o mișcare, elitele occidentale sînt ajutate să își confirme propria paranoie și să sape mai adînc la temelia democrației. Pe parcurs, libertatea clasică devine și mai suspectă iar democrația de nedorit. Putin își freacă mîinile de satisfacție și își așterne de domnie pînă după 2024, în vreme ce progresiștii denunță pericolul autoritar din Occident. 

Ne mai putem salva? Cu mintea roboților progresiști la putere, nu.

(Publicat inițial în Adevărul)

About Post Author

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>