Ideologizarea științei și folosirea bunei ei reputații pentru a crea o nouă religie a modernității, în realitate o nouă gnoză, erau previzibile, poate chiar de la „glorioasa” Revoluție Franceză. (Liberté, Égalité, Decapité). E oarecum surprinzător că mințile conservatoare ale secolului trecut nu par să fi văzut venind trenul ăsta, așa că noi, restul, am sărbătorit pe șine în anii 90 sfârșitul istoriei, ignorând naiv pericolul. După ce trenul a trecut peste petrecerea noastră optimistă, ce-a mai rămas din noi încearcă să priceapă ce s-a întâmplat. Din ce în ce mai des, un cuvânt revine obsesiv: „gnosticismul”.
Problema e că el nu prea înseamnă același lucru pentru toți și, deseori, în loc să aducă claritate, ne poate pune pe piste false. Acest text e încercarea mea de a lămuri lucrurile.
Sunt câțiva ani de când citesc despre gnosticism (motivat mai ales de formidabilele texte ale lui Voegelin) și multă vreme am fost surprins despre cât de fluid e înțelesul cuvântului. Nu rareori am avut dificultăți de înțelegere descurajante. În aceeași perioadă l-am descoperit pe Jung, ale cărui texte îmi par insuficient înțelese, și acuzațiile de gnosticism la adresa lui din partea intelectualilor conservatori m-au mirat. E drept, Cartea Roșie descrie o experiență interioară cu personaje fantastice și limbaj proprii gnosticismului, dar ea n-a fost niciodată menită să fie nici manifest gnostic și nici text științific. Așa cum pricepem azi, Cartea Roșie, publicată la multă vreme după moartea lui Jung, e mai degrabă o mărturie despre procesele interioare care au alimentat uriașa lui operă. Dacă nu înțelegi cu adevărat ce sunt arhetipurile și imaginația activă, dacă ai doar o lectură diagonală a câtorva texte mai populare pe subiect, poți crede, așa cum îl acuză mulți freudieni, că ai de-a face cu fondatorul unei secte gnostice. Doar că Jung însuși a spus în repetate rânduri că mitul religios fondator al europeanului e creștinismul și substituirea lui cu orice altceva (religii „moderne” sau asiatice, printre altele) e de natură să adâncească angoasa omului modern. Voi reveni altă dată la Jung pentru că opera lui îmi pare esențială pentru omul credincios modern, dar problema de care discutăm e legată de gnosticism. Așadar, ce e de fapt ”gnosticismul”?
Rădăcinile cuvântului vin din greacă și fac trimitere la “cunoaștere”. Există multe versiuni de definiții care invocă mai degrabă caracteristicile gnosticismelor decât esența lor (demiurgul, dualismul etc). Majoritatea par concentrate pe particularități, ca și cum cercul se reduce la diametru, de unde și dificultatea de a înțelege esența. În majoritatea publicațiilor conservatoare creștine gnosticismul e caracterizat în principal prin credința că lumea așa cum o știm e defectă și e creația unui Demiurg, un Dumnezeu mai mic și mai nepriceput:
- https://www.catholicworldreport.com/2011/05/02/the-new-gnosticism/
- https://www.theamericanconservative.com/dreher/our-gnostic-world/
Asta nu e însă valabil în toate doctrinele gnostice care au ajuns la noi, ci doar într-o parte din ereziile creștine și definiția asta dă permanent impresia că e insuficientă. Voegelin, odată cu extraordinara lui „Religiile Politice”, e mult mai limpede când asociază gnosticismul doctrinei care îl realizează pe Dumnezeul transcendent prin experiența subiectivă imanentă a individului. Cu alte cuvinte, acea doctrină care predică o cale pentru mântuire în imanență.
Căutând să înțeleg ce e cu adevărat, dincolo de Voegelin, Jung și avalanșa de texte recente pe subiect, am descoperit „Gnosis – The Nature & History of Gnosticism” a lui Kurt Rudolph. Publicată în anii 80 cartea are o structură științifică și o metodă excepționale, lucru rar în subiectele de natura asta. Printre altele, începe cu o descriere completă a surselor și autorilor lor. Apoi abordează subiectul istoric, identificând sursele profunde ale mișcării gnostice din primele secole creștine în idei religioase pre-creștine, începând de la filosofia greacă și ajungând la iudaism. Bibliografie e exhaustivă iar tonul neutru.
Subiectul e lung și riscă să fie complicat, dar pentru scopul nostru de lămurire a definiției gnosticismului trei lucruri îmi par foarte importante:
- Rădăcinile doctrinei gnostice sunt ancorate mult mai devreme de creștinism, în antichitatea timpurie.
- Gnosticismul nu e o religie închegată și formalizată, în parte pentru că nu a avut șansa să se așeze instituțional dar mai ales pentru că diversitatea punctelor de vedere pare a fi în fibra lui genetică: „The external variety of Gnosis is naturally not accidental but evidently belongs to its very nature. As we shall see, there was no gnostic “church” or normative theology, no gnostic rule of faith nor any dogma of exclusive importance. No limits were set to free representation and theological speculation so far as they lay within the frame of the gnostic view of the world.”
- Manuscrisele de la Nag Hamadi, cea mai importantă sursă gnostică originară, conțin alăturate idei contradictorii. Gnoza nu pare a fi fost un corp teoretic unitar cât o „modalitate” de interpretare. În plus, devine evident că cei mai mulți dintre noi au preluat imaginea gnosticului definită de unele dintre lucrările anti-eretice ale fondatorilor Bisericii, nu neapărat ale celor mai bine intenționați dintre ei. (E de notat că atât Clement din Alexandria cât și Origen au avut o poziție mult mai deschisă față de gnostici, argumentând că gândirea lor e de natură creștină iar asta ar trebui să ridice o serioasă problemă celor care azi asociază simplist gnosticismul creștin cu o mișcare de natură demonică)
Cu alte cuvinte, exact definirea prin particularități e de natură să fie confuză, pentru că vorbim de o mișcare religioasă polimorfă. Așadar nici demiurgul și nici dualitatea nu sunt esența gnosticismului și, așa cum văd lucrurile acum, gnosticismul e caracterizat prin modul în care înțelege mântuirea. Ce e limpede e că toată esența a ceea ce se numește gnosticism e concentrată în jurul poziției omului trăind în lumea imanentă, față de transcendent: e transcendentul accesibil? E mântuirea posibilă în lume, sau doar în ceruri?
Simplu spus, gnosticismul consideră că mântuirea e posibilă prin cunoaștere în timp ce creștinismul (sau orice religie transcendentă) consideră că mântuirea e posibilă doar prin credință. Cunoașterea care mântuiește e „Gnoza” și ea nu e disponibilă tuturor ci se obține prin efortul de a cunoaște, inițiere sau asceză. Consecința fundamentală e că prin Gnoză te mântuiești în timpul vieții în timp ce prin Credință te mântuiești doar după moarte, după ce ai trecut „dincolo”
Primul val de gnosticism pare a fi format de toate misterele și unele din religiile antice, care, atât cât înțelegem din ele, par să fi fost „gnoze”, adică sisteme de acces la cunoașterea secretă care salvează/mântuiește/eliberează. (Știm foarte puțin despre ele pentru că pedeapsa pentru dezvăluirea Misterelor era moartea). Chiar dacă celebritatea modernă a cuvântului vine de la sectele gnostice creștine și suita lungă de evanghelii apocrife de esență gnostică descoperite și publicate în ultima sută de ani, primul val de gnosticism pare să fi apărut în antichitatea timpurie.
Gnosticismul, așa cum îl înțelegem azi, e de fapt al doilea val, o suită de erezii creștine, care susțin în diverse măsuri că Iisus a dat unora dintre apostoli acces la o cunoaștere secretă, prin care contactul cu Dumnezeu și împărăția cerurilor, adică mântuirea, devenea posibil în timpul vieții. (Sunt secte gnostice care cred că Iisus e malefic, un trimis al demiurgului, dar asta e altă discuție)
Voegelin, în „Religiile Politice”, vorbește de gnozele moderne, nazismul și comunismul. Esența acestor gnoze (care au sfârșit în oceane de sânge) e salvarea colectivă în timpul vieții prin cunoașterea unui nou adevăr. Cel nazist era, în esență, adevărul rasei superioare, cel comunist era, în esență, adevărul proprietății comune. Ambele urmau să conducă la generații mântuite din timpul vieții care ar fi trăit în lumi perfecte, iar toată suferința era doar sacrificiu necesar. Diferența esențială față de gnoza de extracție creștină e dată de „prăbușirea transcendentului în imanent”, adică de omorârea lui Dumnezeu și reducerea completă a salvării la viața asta. (Aici e de făcut observația că totalitarismul comunismului și nazismului e un efect al ideii de salvare comună și nu o cauză sau instrument al regimului în sine; totalitarismul e o simplă consecință doctrinară inevitabilă în toate gnozele care predică salvarea colectivă). Acesta e al treilea mare val de gnosticism și, probabil (sau să sperăm), cel mai ucigaș dintre toate.
Acum, dacă reflectăm puțin la esența gnosticismului, care e mântuirea prin cunoaștere, pare de neînțeles de ce majoritatea marilor gânditori conservatori ai modernității par să fi fost orbi la posibilitatea de instaurarea a Științei ca nouă religie politică. (Sigur, ea a fost permanent un instrument al gnozelor moderne dar niciodată gnoza în sine) În fond, asistăm azi la un al patrulea val de gnosticism post-modern, de data asta planetar, în care unicul imperativ e cel colectiv, mai precis, de salvare colectivă prin Știință. Mai precis prin știința medicală și Vaccin. Pe tema felului în care Medicina devine zilele astea dogma noii Gnoze, are un articol foarte bun Giorgio Agamben (un filosof mai degrabă de stânga). Un alt text (savuros) al Adelei Toplean anticipa încă din 2018 cum frica de moarte și suferință erau pe cale să facă din Medicină salvatorul perpetuu.
Cred că explicația acestei orbiri e că începând de la al treilea val de gnosticism – adică de la marile totalitarisme – el nu se mai putea articula în religii propriu-zise ci doar în religii politice, cum bine le numește Voegelin. (Pentru că doar politicul îi mai putea da caracter de masă, odată cu „omorârea lui Dumnezeu” și distrugerea Bisericii). Ori până recent, nici un vehicul ideologic nu era suficient de puternic pentru a susține o nouă Gnoză universală, comunismul era iremediabil compromis și oricum, nu se mai punea problema unei schimbări de regim. Abia odată cu ecologismul apocaliptic (Greta), progresismul, egalitatea de gen și alte ideologii, toate clamând „fundament științific”, terenul a devenit propice pentru cea mai nouă dintre religiile politice ale istoriei umane: Religia Științei. Tot în ultimii ani, brațul economic al științei, BigTech, a ajuns puterea economică dominantă la bursele lumii și, implicit, o forță politică esențială, capabilă să furnizeze un uriaș aparat tehnic de propagandă și enorm de mulți bani. Realitatea s-a aliniat undeva cu câțiva ani înainte de marea pandemie: BigTech, progresism, ecologism, egalitate de gen.
Pandemia de COVID a picat perfect pentru a cataliza, în numai doi ani, o adevărată „Inchiziție” împotriva ereticilor care pun la îndoială salvarea prin Știință, care riscă astfel să ne omoare pe toți. În numai doi ani de lockdown-uri, distanțare „socială” și ședințe pe zoom, Știința a devenit Gnoza Supremă. AI ne va salva pe toți de pericolul de a ne atinge periculos, prin livrări cu roboți; BigTech ne va da ce trebuie să munci de acasă iar BigPharma ne va salva de la moartea prin sufocare. Fără Știință am fi fost toți morți!
E semnificativ că aud din ce în ce mai des discuții serioase despre nemurirea în Cloud și cum mințile noastre vor fi salvate digital și noi vom deveni nemuritori. Vorbim de gnosticism în cea mai pură definiție: singura mântuire reală e Știința!
E greu de spus ce va urma, însă lucrurile care în antichitate durau sute de ani, în modernitate au ajuns la câteva zeci iar zilele noastre par a se termine în doar câțiva ani. Cel mai probabil evoluția va fi accelerată și, dacă e să ne uităm la nazism și comunism, e destul de probabil să nu dureze mult până să intrăm în etapa „sacrificiului personal în nume colectiv”. Vaccinarea obligatorie e deja primul exercițiu de masă în direcția asta și e cu totul uimitor câtă lume inteligentă și educată nu observă că vaccinarea obligatorie e un act în întregime de natură totalitară. Ce poate însă deraia rapid ascensiunea unei forme de totalitarism criminal global e exact ce l-a favorizat în primă instanță: globalizarea. Viteza cu care circulă informația e un avantaj în răspândirea ideilor noi și a propagandei dar e și un mare dezavantaj pentru că la fel de repede se răspândesc și știrile în sens opus. În plus, cum orice acțiune naște reacțiune, consecința nebănuită azi va fi revigorarea unei religii transcendente autentice. Aș spune că asta e de-a dreptul inevitabil. Pariul meu e pe creștinism pentru un motiv pe care orice cititor al Evangheliilor îl intuiește: e extrem de actual și de modern, în pofida unei Biserici care uneori pare a-și găsi liniștea doar în trecut.
Unii dintre cei care citesc nu mă cunosc prea bine și aș vrea să scurtez din start eventualele polemici: sunt vaccinat și absolvent de fizică. Cred că știința medicală ne poate ajuta să trăim mai bine și mai mult, mă bucur de toate cuceririle tehnologiei și înțeleg, cred, bine ce e în realitate știința, nu din reviste de popularizare. Așa că dacă vreți polemică, puteți evita din start subiectele astea.
About Post Author
