Sunt 2 lucruri pe care cei ce critică ironic baba care pupă racla cu moaște nu le pricep:
- În multe religii (hinduism, islam) atingerea fizică de omul sfânt sau haina lui e vindecătoare. Există în Biblie mai multe pasaje în care bolnavii se vindecă atingându-se de Iisus sau haina lui iar lumea se înghesuie să-l atingă în toate scenele cu mulțimi de oameni. În hinduism există nenumărate relatări de prefaceri extraordinare în urma atingerii de haina sau corpul unui sfânt. Atingerea în sine e un gest al inimii, mai mult decât un act fizic, ea te conectează la esența celuilalt. (și atingerea erotică are același sens). Chiar și ateul cel mai înverșunat a avut în viața lui o atingere care a fost “electrică”, a generat o emoție și o stare mult peste simplul joc al simțurilor, scăpând oricărei explicații “științifice”.
- Moaștele nu sunt semnificative în calitatea lor de rămășițe omenești ci ca simbol al sfințeniei. Ele nu sunt oase ci un rest al sfințeniei care odată a cuprins tot corpul sfântului; sunt simbolul sfințeniei și aproape deloc părți anatomice. Pentru asta nu e cu nimic mai absurd să venerezi o raclă cu moaște decât să te închini unei icoane. Amândouă sunt simboluri. Revenind la ateul cel mai înverșunat, el are o emoție nedeslușită dacă pune mâna pe biroul lui Einstein de la Princeton, îi ține în mână manuscrisele sau ochelarii. Acelea nu sunt mobilier, hârtii sau ochelari obișnuiți, pe ele se proiectează magic toată esența lui Einstein din capul ateului celui mai înverșunat.
În sens mai larg, ateii (și nu numai ei, din păcate, pentru că există destule culte creștine care disprețuiesc orice simbol material) ignoră cu desăvârșire calitatea simbolică a obiectelor fizice din ritualurile credinței ortodoxe (icoane, moaște, prapuri, veșminte bisericești etc), ridiculizând venerația credinciosului prin contrast cu realitatea mundană a obiectului implicat.
Însă ei înșiși venerează simboluri în fiecare zi, fără să vadă în asta ceva ridicol. Dacă ar fi să meargă până la capăt, ateul ar trebui să demaște drapelul drept o cârpă colorată, verigheta drept o șaibă fără rost și când asistă la un apus de soare cu iubita, să râdă de fiorul ei în fața unei scene care evocă moartea, ironizând-o că nu pricepe mecanică celestă. Religiile mor cu adevărat și nevrozele se nasc abia atunci când proiecția pe care o facem pe simbolurile religioase, cea care le “încarcă” cu energie numinoasă, se retrage. Psihicul uman are o componentă importantă irațională (inconștientul colectiv) care caută să se manifeste în viața noastră și mecanismul lui de manifestare natural e prin simboluri, nu prin raționamente. Religia are în orice cultură un rol ordonator esențial în canalizarea energiilor uriașe ale inconștientului iar ritualul religios, de orice natură, nu e un act cu scop rațional ci un act de integrare în conștiință a inconștientului prin simboluri. Jung a observat primul că are foarte puțini pacienți catolici practicanți dar o majoritate de protestanți și a extras de aici câteva observații foarte profunde despre felul în care protestantismul e lipsit de energie numinoasă din cauza evacuării simbolurilor din ritualurile lui, producând în consecință o “închidere” a accesului la inconștient și nevroza pentru practicanții lui. Așadar procesiunile periodice care aduc zeci de mii de oameni la racla unui sfânt nu sunt dovezi de înapoiere ci, din contra, dovada unei sănătăți spirituale remarcabile. Înapoiați cu adevărat și demni de compasiune sunt cei care văd doar obiecte fără viață și nu mai văd simboluri încărcate de energie numinoasă.
Sigur, un prieten creștin pe Facebook observă bine că parte din ce e neplăcut în asaltul mulțimilor să atingă moaștele, e în motivația lor. Mulți au motive meschine: propria sănătate și avere. Dacă cu niște ani în urmă aș fi fost de acord cu el, acum nu mai văd deloc așa lucrurile. Dorința unei minuni după ce atingi racla e, în sine, o formă de rugăciune.Poate te rogi pentru tine, dar te rogi.
Rugăciunea în sine, chiar și a criminalului care nu vrea să fie prins, are o valoare foarte importantă în credință pentru că e, în ultimă instanță, un gest de umilitate: accepți fără rezerve că există o instanță superioară voinței tale care are o putere discreționară atunci când alege să o manifeste. Rugăciunea e ritualul prin care în mod practic creștinul rezolvă o problemă extrem de dificilă a conștiinței umane – autocentrarea, reducerea lumii la sine și propria voință. Când începi să te rogi din toată inima, atunci îi faci loc lui Dumnezeu în inima și mintea ta. Rugăciunea nu e un act teoretic, e un act concret, e dovada irefutabilă a credinței, poarta prin care ești obligat să treci în drumul spre Dumnezeu. Motivația e neimportantă, importantă e dez-centrarea, acceptarea voinței Lui.
Criminalul care se roagă să nu fie prins, baba care vrea să scape de durerea de șale, mama care vrea să-și vindece copilul dar și călugărul care se roagă doar pentru ceilalți, toți sunt egali în ochii lui Dumnezeu. Sunt copii Lui care indiferent ce păcate mai grele sau mai ușoare au săvârșit, nu și-au întors fața de la El.
PS: acesta nu e un articol despre lipsa de riscuri a pelerinajelor în pandemie. Cred că pelerinajele în acest moment sunt un risc medical indiscutabil nu doar pentru cei care participă ci pentru toate comunitățile lor. Găsesc intervenția inutil politizată a Patriarhului despre cum interdicția a făcut regimul comunist să se prăbușească, cel puțin extrem de neinspirată. Doar el știe ce are de împărțit cu Puterea ca să justifice așa ceva. Declarația putea însă foarte bine să lipsească din peisajul deja prea încărcat de emoții primare scăpate de sub control. Pot fi de acord că puterea de azi tratează cu dispreț BOR. Pot înțelege că e o tensiune care vine din credințele particulare ale celor care azi sunt puterea și că asta poate produce multă iritare. Pot înțelege că puterea e la rândul ei iritată că într-o perioadă așa de dificilă, BOR, de obicei obedientă, rupe rândurile. Sunt în același timp sută la sută de acord cu Dragoș Aligică care vede în agresivitatea atacului la BOR un act anti-național. Un act anti-național stupid, care-și ascunde ignoranța sub sloganurile “științei” și “progresului”, aș adăuga eu.
About Post Author
