Școala de la Frankfurt: un drum pentru combaterea “Teoriei Critice”

A fost publicat pe Marginalia un foarte interesant rezumat al genezei și argumentelor principale ale așa zisei “Teorii Critice” nășită de nefasta Școală de la Frankfurt și niște “gânditori” pe care n-aș fi avut niciodată răbdare să-i citesc cu atenție. Rețin câteva lucruri:

  • Problema fundamentală a oricărei filosofii e, mai devreme sau mai târziu, cea a referențialului: care e punctul final pe care se sprijină argumentele? Pentru că orice filosofie e o teorie despre lume iar orice teorie e de fapt o înșiruire de raționamente înlănțuite care respectă anume reguli, problema fundamentală e identică cu cea a axiomelor din matematică: există o teorie finală care să nu aibă nevoie de axiome? (care să explice complet lumea?). Goedl a răspuns fără drept de apel în celebra lui Teoremă de Incompletitudine care spune, în mare, că nu există nici o teorie care să nu aibă nevoie de o teorie exterioară ei pentru a-i justifica rațional axiomele. Recursivitatea infinită a lanțului de teorii spune de fapt că rațiunea ultimă a oricărei teorii e înafara ei și, în cele din urmă, înafara rațiunii. Wittgenstein, pe complet al drum, cel al relației limbajului cu realitatea, ajunge oarecum la aceeași concluzie dar nu dinspre structura logică a raționamentelor noastre ci dinspre limitele limbajului la care apelăm pentru a le formula: pur și simplu sunt în lume lucruri în fața cărora limbajul e complet neputincios și singura atitudine adecvată e tăcerea. Aș remarca aici că toți marii gânditori au ajuns la o atitudine religioasă (creștină sau nu) în fața lumii și s-au predat în fața evidenței că gândirea umană nu e atotputernică și că referențialul ultim pe care se construiește gândirea noastră rațională e în exteriorul ei.

Așa că în momentul în care descoperi o filosofie “nouă” care se întemeiază pe teoria lui Freud și pe o altă serie de adevăruri “științifice”, știi precis care sunt consecințele ei: reducția umanității la o instanță politică deținătoare a adevărului, condusă de politruci. (Simt nevoia să amintesc din nou de Voegelin – un autor prea puțin amintit zilele astea- cu “Religiile politice” și observația lui că toate marile ideologii moderne sfârșesc în dictatură pentru că sunt la origine gnoze moderne care promit salvarea pe lumea asta). Eroarea esențială în abordarea “Teoriei Critice” stă în încercarea de a-i demonta raționamentele. Nu raționamentele sunt greșite ci fundația pe care sunt construite – ideea că fericirea umană e doar o chestiune de gândire; dacă gândim suficient de profund și “critic”, putem produce Fericirea pe Pământ. Diagnoza suferințelor capitalismului făcută de liderii Școlii de la Frankfurt e corectă, raționamentele punctuale sunt și ele corecte iar asta face contestarea concluziilor extrem de dificilă. Ceea ce e greșit e premiza că soluția la probleme stă exclusiv în puterea noilor științe umane și, în cele din urmă, în puterea exclusivă a gândirii omenești. De altfel ideea de bază a Teoriei Critice (și care îmi pare prea puțin critică tocmai de asta) e că gândirea singură (văzută exclusiv în forma ei critică) e capabilă să reconstruiască umanitatea pe alte baze, mai bune. Până ce această premiză falsă (de natură demonică) nu e combătută, orice polemică cu raționamentele ei e complet ineficientă.

  • Mă preocupă de ceva vreme felul în care Psihologia Profunzimilor a lui Jung poate fi integrată într-o viziune filosofică modernă mai largă, dincolo de scopul ei imediat terapeutic. A existat aproape tot timpul intuiția că în abordarea lui Jung nu e numai psihologie ci o sursă formidabilă de ordine spirituală, o cale către transcendent potrivită modernității. Acum, citind acest text despre Școala de la Frankfurt și înțelegând că “Teoria Critică” e de fapt construită pe viziunea mecanicistă a lui Freud asupra sufletului uman, observând ce capacitate propagandistică formidabilă are integrarea unei psihologii într-o “nouă” ideologie, mi-e destul de clar că e aproape obligatoriu ca Jung să fie integrat într-un argument mai larg împotriva Teoriei Critice. Am ajuns să constat că Jung e foarte superficial și puțin înțeles, mai ales de către creștinii ortodocși, și că viziunea lui extrem de complexă și profundă asupra sufletului omenesc e redusă la câteva scheme simple. Până și ruptura lui de Freud e, cel mai des, prost înțeleasă, văzută ca un fel de conflict de orgolii. În realitate nu există scriere a lui Jung care să nu constate importanța enormă și, până la urmă, definitorie a transcendentului în felul în care ne trăim viețile. Iar viziunea lui asupra individuării, ca și textele lui despre creștinism (Răspuns lui Iov dar și cele despre gnostici), arată un alt drum spre integrarea gândirii raționale și religioase decât conflictul permanent creeat de teoriile stângii (și, din păcate, alimentat de ignoranța prea multor lideri ai Bisericii). Foarte puțini știu cât de mult a insistat Jung pe ideea că singura religie potrivită europeanului e cea creștină și faptul că el a creeat, din punctul meu de vedere, baza unei noi viziuni filosofice în care gândirea rațională nu mai e în permanent război cu transcendentul, depășind conflictul definitoriu al modernității în care sfârșesc inevitabil viziunile “progresiste” asupra lumii.

Revin la ideea care mi se pare importantă: nu argumentele raționale vor câștiga războiul cu progresismul, gândirea critică și restul socialismelor de rit nou. Luate individual, orice raționamente sunt inatacabile și generează o adevărată mlaștină a argumentelor logice. Doar respingerea convingătoare a ipotezei că soluția e numai în gândire, știință și rațiune iar transcendentul e un pericol mortal la adresa umanității, poate opri marșul noilor gnoze. Pentru că oricât de fascinantă e pentru mulți din tinerii de azi himera atotputernicii rațiunii umane, în realitate sufletele noastre nu vor deveni niciodată complet surde și oarbe iar opera lui Jung îmi pare azi cum nu se poate mai potrivită pentru a vorbi sufletelor. Cu atât mai mult cu cât epidemia și măsurile cel mai des exagerate și inutile de “distanțare socială” au produs și produc în tânăra generație traume serioase la care vor fi obligați să caute soluții mai mult în sufletele lor decât în mintea lor. Așadar nu de “argumente raționale” avem nevoie ci de un nou fel de a vorbi cu sufletele noastre. Atunci vom ști și cum să vorbim sufletelor celorlalți.

3 Comments
  1. Ai uitat un ingredient de bază(Steiner) din varza a la Frankfurt😷🤗

    Reply
  2. Așadar nu de “argumente raționale” avem nevoie ci de un nou fel de a vorbi cu sufletele noastre. Atunci vom ști și cum să vorbim sufletelor celorlalți.
    mi-a mers la suflet.
    multumesc.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>