Un text remarcabil

Adrian Papahagi: ”Gânduri răzlețe despre libertate, toleranță și corupție”. E cea mai clară și puternică descriere a fiziologiei noastre politice. Teza centrală face fotografia demagogiei iacobine care a transformat lupta împotriva corupției într-un fetiș orbitor, un instrument de ascensiune politică și o metodă de control/șantaj oficial:

       ” În acțiunea politică, radicalism anticorupție se manifestă mai ales în faza luptei pentru putere. În corupții ani ’30 ai lui Carol II (azi e mai puțină mizerie în România; mutația majoră e că talpa țării s-a ridicat, iar nivelul elitelor a scăzut), liberalii și țărăniștii erau corupți, iar legionarii erau oamenii noi în politică – maximaliști, radicali, anticorupție.”

Orice v-ar spune Hodor și GDS, nu AUR (un soi de PRM/PPDD jalnic și nefrecventabil, care va avea soarta acestor partide), ci radicalii din USR+ sunt legionarii de azi. Cu toate simpatiile și gesticulația legionaroidă a lui Simion, Târziu și Lavric, radicalismul lor e unul paseist, fără viitor.

Radicalismul încurajat de establishmentul extern (sigur, acesta nu mai e reprezentat de siniștrii dictatori Hitler și Mussolini, ci de amabilii democrați Macron și Van der Leyen) este cel de tip USR+. Acesta exprimă radicalismul ideologiei dominante azi, așa cum legionarii exprimau radicalismul ideologiei dominante în Europa în anii ‘20-‘30. Poate părea contraintuitiv, dar așa este”.

Și încă, despre filiația purismului contemporan ca ideologie dominantă: 

      ” Excesele puritane au condus la ateismul modern (la fel de încruntat și radical). Maximalismul și radicalismul noii ideologii dominante sunt mimetice față de maximalismul puritanismului anglo-american de ieri (și de azi?). De fapt, depravarea propusă de Școala de la Frankfurt s-a grefat pe rigorismul și maximalismul puritan al Americii, generând monstrul pe care îl vedem azi în acțiune.”

În sfîrșit, elucidarea extremismului progresist ca fanatism utopic, în căutarea unei lumi epurate de păcat și imperfecțiuni dar lipsită de libertate: 

      ” Lumea nu poate să devină perfectă, aseptică, bio, necoruptă, echitabilă, cum vor radicalii. E destul dacă ea rămâne suportabilă: asta e diferența între progresiști (radicali) și conservatori (moderați). Oricum ai lua-o, conservatorii, nu progresiștii, sunt cei toleranți în toată povestea. Tot ei sunt mai favorabili libertății.”

Adrian Papahagi: ”Gânduri răzlețe despre libertate, toleranță și corupție”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>