Antimaterie e un flux colectiv care dă o voce dizidenților față de dogma obligatorie a zilei; una impusă din ce în ce mai autoritar de oligarhia așa zis tehnocrată în efortul de a nu pierde puterea dobândită în afara mecanismelor democratice reale. Fluxul e gândit pentru a fi ușor de citit și ușor de actualizat de fiecare contributor în parte. E construit pe o platformă fiabilă și rapidă, găzduit distribuit și fără nici un adaos inutil, cum ar fi imaginile ilustrative și publicitatea. Importante sunt ideile iar principiul fundamental e unul singur: libertatea opiniei.
Victoria lui Trump nu e numai victorie, înviere din morți, “greatest political comeback of all times”, ci și dovada finală că sistemul politic american e capabil să genereze anticorpi și să se redreseze de fiecare dată când e în pericol mortal. Probabil că nimic în istoria americană nu a fost (și încă e) mai periculos decât atacul elitelor oligarhice care-și spun “democrate”. Blocul militaro-ideologico-informațional care și-a propus o schimbare cu forța a Americii printr-un soi de re-educare intensivă a populației urbane și a tinerilor, folosind ca instrument amalgamul de utopii numit “progresism” sau “woke” și exportând cinic război și instabilitate în restul lumii, a avut absolut toată puterea: politică, birocratică, informațională, judiciară.
După victoria categorică a lui Donald Trump, realitatea e într-o ușoară revenire de formă. Asta, deși teoria oficială a regimului conducător a decis demult că realitatea e inexistentă. Drept urmare, de aproape 30 de ani, America și Europa de Vest și-au umplut timpul cu o cascadă de concedieri, sub pretextul marșului avîntat spre progres.
Izbînzile sînt uluitoare. Astfel: concedierea fostei clase industriale productive și înlocuirea ei cu sloganul ”lanțului economic global”, concedierea memoriei și a trecutului și înlocuirea lor cu noua conștiință eliberată de superstiții istorice, concedierea familiei și înlocuirea ei cu balul deviației multi-sexuale, concedierea națiunii și înlocuirea ei cu migrația liberă, sub pretextul reparației demografice (pentru cine nu poate face diferența între inundații și irigații).
Votați anti-neant!
De ce? Pentru că! Această structură de gîndire e depășită. Alegerile din America au ieșit din strînsoarea săracă a logicii și cer salvarea tuturor lucrurilor: a lumii. Rezultatul lor nu va mai trimite la una sau alta din variantele admisibile ale politicii și ideologiei, la dreapta sau la stînga, la piață sau la dirijism, la partidul meu sau la partidul tău, la candidatul tău sau la candidatul meu. Rezultatul lor nu va prescrie un nou regim ci un destin.
Așa zisul “scandal” al lingviștilor e o poveste șubredă.
Istodor se joacă cu orgoliile oamenilor așa cum cânta Zamfir la nai, de când îl cunosc eu, adică din anii 90. Am toată admirația pentru tehnica lui dar și pentru el (un om de o umilitate naturală, ceva rar); nu el e în discuție, dar faptul că problema e artificial construită ca să servească scopurilor unora mai puțini vizibili (cum ar fi editurile), ar trebui să nu fie uitat.
Te cheamă Vasile. Într-o dimineață, te trezești simțind din toți porii că trebuie să devii soția macaralei de peste drum. Din fericire, trăiești într-un regim progresist. Lumea civică și oficială va celebra și va fi incredibil de mîndră de tine. Numai o dictatură te poate declara nebun.
În dimineața în care ți-ai găsit noua dragoste metalică, dai peste încă o bucurie. În blocul tău s-a instalat o puzderie agitată care care vorbește limbi necunoscute.
Moldova e împinsă treptat spre dezbinare și ură. Așa zisa tabără pro-UE (care e de fapt pro-americană), prin vocea lui Sandu, produce acest comunicat care pare redactat de Ceaușescu în decembrie 89:
„Moldova s-a confruntat azi și în ultimele luni cu un atac fără precedent asupra democrației. Grupări criminale au atacat țara noastră cu zeci de milioane de euro, minciuni și propagandă pentru a ne duce într-o zonă de incertitudine și instabilitate”
Imaginați-vă scena! Nu e cea mai exactă ilustrare a discuției care urmează dar nu e tocmai lipsită de sens. Sînteți într-un restaurant. Deodată, cineva năvălește și dă o palmă cuiva, aflat la masa vecină. Cum se poate așa ceva? Agresorul trebuie prins și pedepsit! E clar, nu? Să lărgim cadrul și contextul. Cine a lovit pe cine și de ce?
Israelul a atacat forța de pace ONU! Un public internațional enorm a absorbit această știre și, odată cu ea, temeiul unei indignări fără rezerve.
Nu credeam să ajung s-o spun dar acest interviu cu Iliescu e formidabil. Omul nu numai că nu e senil, dar are o acuitate intelectuală greu de găsit azi în peisajul public. Te-ai aștepta să existe măcar un comentator politic în România capabil să identifice rațiunile fundamentale ale colapsului nostru politic. Nu există. E nevoie de Ion Iliescu să vină și să spună ceva de felul ăsta (îngroșările mele):
Cine vrea oameni inteligenți, deopotrivă emoțional și cognitiv, la butoanele democrațiilor?
Războaiele, pe măsură ce durează mai mult, alterează pe nesimțite ceea ce în vremuri normale par a fi “standarde morale” inviolabile, înscrise în piatră. În războiul din Ucraina s-a trecut cam repede de la empatia și solidaritatea cu refugiații ucrainieni la discursul despre orcile rusești (adică ființe complet inumane), clipuri cu ucideri ale soldaților ruși ilustrate cu piese furioase de rock-metal sau trash și ideea că nici o escaladare nu e prea periculoasă. Oameni serioși și cumsecade în viața de zi cu zi au devenit susținători entuziaști ai exterminării inamicului prin dezmembrare și pulverizare și sunt gata să te extermine și pe tine dacă arăți vreo îndoială că acesta ar putea fi un scop nobil care servește civilizației europene.
Așadar Festivalul de Film din Toronto (TIFF) a oprit proiecția lui “Russians at War” din motive de siguranță, după ce au primit “amenințări semnificative la adresa operațiunilor festivalului și la adresa publicului” Cine altcineva decât ucrainienii ar avea determinarea să facă așa ceva? Auzim neîncetat că filmul e un film de propagandă și de aia nu trebuie să-l vedem. Om fi oare chiar atât de proști să nu putem judeca asta cu mintea noastră după ce vedem filmul și avem nevoie de ucrainieni să îl oprească de la difuzare cu orice chip peste tot în lume?
Începi să te întrebi ce e în filmul ăla să merite atâta ură și efort dus până la activități criminale, că amenințările alea nu sunt doar retorică.
