Antimaterie e un flux colectiv care dă o voce dizidenților față de dogma obligatorie a zilei; una impusă din ce în ce mai autoritar de oligarhia așa zis tehnocrată în efortul de a nu pierde puterea dobândită în afara mecanismelor democratice reale. Fluxul e gândit pentru a fi ușor de citit și ușor de actualizat de fiecare contributor în parte. E construit pe o platformă fiabilă și rapidă, găzduit distribuit și fără nici un adaos inutil, cum ar fi imaginile ilustrative și publicitatea. Importante sunt ideile iar principiul fundamental e unul singur: libertatea opiniei.
5 ianuarie
Credința e, desigur, un dar, însă nu neapărat așa cum s-ar putea crede. Nu e, așadar, un cadou, o bucurie eventual neașteptată și categoric memorabilă. Când intervine, credința frânge brutal viața ta în două, între un “înainte” și un “după”. E, dacă vrem, ca meteoritul din sculptura lui Cattelan care-l zdrobește pe Ioan Paul al II-lea. Am simțit-o în viața mea, în care credința a intrat fără să o fi căutat anume, ca o catastrofă incidentă.
Propunerile radicale cu care Elon Musk și Vivek Ramaswami - cei doi Super Guru multi-tehno-Leonardești ai Americii - vor să oprească declinul sînt fantastice și suferă de un pragmatism naiv. Musk și Ramaswami cer, pur și simplu, un transplant de creier. Temeritatea science-fiction a remediului nu face decît să sugereze că America e, într-adevăr, la granița cu propria anulare. Și, cum se știe, granițele nu mai sînt punctul tare al Americii.
2024 a fost un an bun. Poate cel mai bun după 1989. La fel ca 1989, 2024 a adus, tot către sfîrșit, o clarificare. Dacă în 1989 am aflat că democrația e bună, în 2024 am aflat că democrația nu e bună. Verdictul e clar și întemeiat pentru că vine de la cei ce știu. De la lumea bună, civică și educată, cel mai influent grup în societatea românească. Asta ar fi de ajuns pentru a închide discuția.
29 decembrie
După mine, conservatorismul presupune o anumită relație cu timpul, nu doar cu tradiția. Sigur, o înclinație conservatoare dă o preferință indiscutabilă soluțiilor probate prin timp, plecând de la premiza că doar lucrurile testate cu succes au supraviețuit eroziunii naturale a vremii. Civilizația, în fond, se compune din miliarde de gesturi, unele elaborate, altele simple, pe care decidem să nu le improvizăm spontan, ci să le repetăm așa cum le-am învățat (sau cum “le-am pomenit”).
Am auzit surprinzător de multă lume dezamăgită de “Anul Nou care n-a fost”, așa că l-am văzut cu așteptări minime. A fost o surpriză: am râs de multe ori și de multe ori mi s-a pus un nod în gât. La final mi-a venit să plâng, deși știam bine că nu așa au stat lucrurile. Singura mea obiecție e legată de personajul fals al actriței “dizidente”, aici pot fi de acord cu critica.
23 decembrie
Îmi plac lucrurile vechi. Nu neapărat cele scumpe, rarefiate de trecerea timpului, înnobilate de numărul limitat și de penuria naturală care însoțește și dă valoare vestigiilor. Îmi plac și lucrurile comune care au supraviețuit caducității, ieșirii din uz. Sunt mai multe motive. Obiectele cele mai recente de utilizare comună sunt mult mai standardizate decât cele, infinit mai variate, dintr-o generație tehnologică precedentă. Azi totul seamănă. Ca orice femeie, m-am suspectat că nu pot face diferența între diferitele modele de automobil dintr-un motiv pe care mi-l pot reproșa doar mie.
14 decembrie
Am descoperit Grok. Nu-i dau multe de lucru, din prudența superstițioasă că le-ar și putea face. Și, desigur, din nesiguranța referitoare la ce ar fi cu adevărat în stare. Știam de existența lui (ei?) de o vreme, din motivul care mă îndeamnă să urmăresc cu atenție mai tot ce face Elon M: un scrupul religios. În sens propriu, îl urmăresc pe Elon cu religiozitate, fiindcă, la drept vorbind, îl investesc cu daruri profetice, cu o vocație pe care, sunt aproape sigură, el însuși o ignoră.
E extrem de simplu și asta complică lucrurile. Interesele americane (regimul Biden) au dictat anularea alegerilor prezidențiale în România. Complicația apare în clipa în care trebuie să legăm cauzal cei doi termeni. Jurăm că știm ce e America (o hiper-democrație) dar asta ne face să nu (vrem să) înțelegem că România și-a schimbat definiția. România nu mai e un stat ci un abis strategic: principalul coridor de acces la frontul ucrainian.
Democrații anti-democrați ai anului 2024 au făcut exact ce au făcut comuniștii în 1947. Desigur, pastișa lor a fost lucrată cu instrumente aduse la zi. Sub comunism, ca sub comunism: glonțul și pușcăria. În democrația anti-democrată, altfel dar la fel: cenzura, claritatea morală și justiția stautului de drept penal. Rezultatul e același: preluarea ostilă a statului și suspendarea unui regim imperfect dar liber. De unde se poate înțelege că, întorcîndu-ne la un 1947 camuflat/modernizat, nu am întinerit cu 77 de ani ci am îmbătrînit degeaba.
8 decembrie
Duminică liniștită. Seara, tulburată totuși de un concert în biserica la care merg. Solidară, am decis să particip, în public, alături de enoriași. Lume mai multă decât de obicei, de unde înțeleg că un concert de sezon e mai atractiv decât o liturghie “for all seasons”. Morala concertului, de la care am plecat înainte să se încheie, după un lung exercițiu de răbdare, e că încă mă crispează amestecul sacru-secular, și concertele, chiar “pioase”, în biserici.
